Ascultă Radio România Cluj Live

Premieră cu casa închisă la Teatrul „Puck”: „Povestea celor trei veverițe”

Spectacolul „Povestea celor trei veverițe” va avea reprezentații și duminică, 14 noiembrie, de la orele 10 și 12.30.

Premieră cu casa închisă la Teatrul „Puck”: „Povestea celor trei veverițe”

Articol editat de cristina.rusu, 11 noiembrie 2021, 10:23

Poveștile raționale sunt un instrument prea puțin explorat și utilizat în educația copiilor în România. În ultimii ani, specialiști ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj au redactat o serie de povești care îi învață pe cei mici să-și construiască rezistența la frustrare, să facă față anxietății sau furiei, dar și să se accepte pe sine.

Teatrul Puck își propune să preia și să extindă acest proiect inedit, prin adaptarea scenică a unor povești adresate copiilor de vârstă preșcolară.

Spectacolul ”Povestea celor trei veverițe” a fost inspirat din volumul de „Povești raționale pentru copii” al Virginiei Waters, volum apărut în 1980 și editat în limba română în anul 2003 de Centrul Român de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan, Robert Trifan și Adina Ungur. Figurația este asigurată de Cosmin Cîrlea, iar interpretarea audio de Dana Bonțidean și Ionuț Constantinescu.

Scenariul și regia sunt semnate de Dana Bonțidean, scenografia și pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, ilustrația muzicală de Attila Nagy, light designul de Călin Negrea, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu.

Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Primele două spectacole ale săptămânii s-au desfășurat, de asemenea, cu casa închisă, atât „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian (desfășurat marți, 9 noiembrie), cât și „Micimackó”/„Ursulețul Winnie Pooh”, după A. A. Milne, în regia lui Kovács Ildikó (desfășurat miercuri, 10 noiembrie).

Pentru sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 11, este programat spectacolul „Turnuleţul”/„A tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó, conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani. Totul începe atunci când un grup de păpuşari vin în vizită la un grup de copii şi aduc păpuşi şi cuburi colorate.

Scenografia este semnată de K. Kalinovszki Mária, iar muzica de András Enikő. În distribuție: În distribuție: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Bondár Tibor și Kötő Áron.

Spectacolul are loc în limba maghiară și durează aproximativ 40 de minute.

 

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Mai multe detalii, aici: http://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.

Reguli de acces

Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei  care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind COVID 19, care atestă una din următoarele situații:

 

– sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)

 

– au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).

 

Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.

 

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

 

Evenimentele se vor desfășura cu participarea a maximum 30 de persoane.

Scanarea codulului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.

 

Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare TOATE condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.

De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.

Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Cultural duminică, 1 noiembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground

Duminică, 1 noiembrie, de la ora ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Harta morţii de Ştefan Berciu.  ...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Cultural sâmbătă, 31 octombrie 2026, 00:00

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan

„Lacul lebedelor” în pași de dans contemporan, o poveste despre ritmul trepidant și epuizant al vieții cotidiene și una despre...

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Cultural vineri, 30 octombrie 2026, 15:51

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează între 4 și 8 noiembrie „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural joi, 29 octombrie 2026, 12:46

Transilvania Jazz Festival 2026

Transilvania Jazz Festival ajunge în acest an la ediția cu numărul 20.   Pe 6 și 7 noiembrie, publicul este invitat la patru concerte în...

Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 16:32

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii

Istoria cartierului Valea Aurie va fi prezentată joi, 29 octombrie, într-o întâlnire organizată de Muzeul Național Brukenthal la Biblioteca...

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 14:27

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan a afirmat că evaluarea la 3 lei și 50 de bani a tabloului ‘Peisaj’ de Nicolae Grigorescu de la Muzeul...

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 12:41

Cenaclul „Litera 26”

Literatura contemporană își găsește un nou spațiu de întâlnire la Cluj-Napoca.   Cenaclul „Litera 26” își deschide porțile la...

Cenaclul „Litera 26”
Cultural marți, 27 octombrie 2026, 12:49

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween

Echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, ne așteaptă costumați și cu chef de distracție, la o ediție spooky a Nopții...

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween