Ascultă Radio România Cluj Live

Ultimul avion militar american a părăsit Afganistanul

Mai mult de 122.000 de persoane au fost transportate pe calea aerului de pe aeroportul Kabul, începând cu data de 14 august, ziua dinainte ca talibanii – grupul care a adăpostit grupul militant Al Qaeda, învinuit pentru atacurile din 2001 asupra New Yorkului şi Washingtonului – au recâştigat controlul asupra ţării. Ambasadorul SUA în Afganistan, Ross Wilson, s-a aflat la bordul aeronavei C-17, care a efectuat ultimul zbor, a declarat generalul Frank McKenzie, comandantul U.S. Central Command în cadrul unei şedinţe de presă a Pentagonului.

Ultimul avion militar american a părăsit Afganistanul
Foto: Sursă foto: Agerpres

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 31 august 2021, 13:40

Statele Unite au comunicat luni, 30 august 2021, că şi-au încheiat retragerea forţelor din Afganistan, în urma unei evacuări haotice, la aproape 20 de ani, după ce au invadat ţara, după atacurile de la 11 Septembrie 2001 asupra Americii.

Mai mult de 122.000 de persoane au fost transportate pe calea aerului de pe aeroportul Kabul, începând cu data de 14 august, ziua dinainte ca talibanii – grupul care a adăpostit grupul militant Al Qaeda, învinuit pentru atacurile din 2001 asupra New Yorkului şi Washingtonului – au recâştigat controlul asupra ţării. Ambasadorul SUA în Afganistan, Ross Wilson, s-a aflat la bordul aeronavei C-17, care a efectuat ultimul zbor, a declarat generalul Frank McKenzie, comandantul U.S. Central Command în cadrul unei şedinţe de presă a Pentagonului.

Evacuarea de urgenţă pe calea aerului s-a încheiat înainte de termenul limită de marţi, stabilit de preşedintele american Joe Biden, care a moştenit acordul de retragere a trupelor americane, încheiat cu talibanii de predecesorul lui, Donald Trump, şi care a decis în 2021 să finalizeze retragerea. Statele Unite şi aliaţii să occidentali au depus eforturi susţinute pentru a salva cetăţenii proprii, ca şi traducători, personal local al ambasadelor, activişti pentru drepturile civile, jurnalişti şi alţi afgani,care se aflau în pericol. Evacuarea a devenit cu atât mai periculoasă cu cât un atac sinucigaş cu bombă, revendicat de Statul Islamic – inamic al Occidentului dar şi al talibanilor – a ucis 13 militari americani şi zeci de afgani care aşteptau joi la porţile aeroportului. Biden, care a fost criticat intens pe plan intern şi extern pentru deciziile sale, a promis în urma atacului sângeros de la aeroportul din Kabul că îi va găsi pe cei responsabili. (REUTERS)

 

RADOR

Sursă foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
SUA comemorează victimele atacurilor din urmă cu 25 de ani
Internaţional vineri, 11 septembrie 2026, 08:18

SUA comemorează victimele atacurilor din urmă cu 25 de ani

Statele Unite comemorează vineri, 11 septembrie, victimele atacurilor din urmă cu 25 de ani, când avioane deturnate de terorişti au lovit...

SUA comemorează victimele atacurilor din urmă cu 25 de ani
Remember 11 septembrie 2001
Internaţional vineri, 11 septembrie 2026, 00:00

Remember 11 septembrie 2001

În 11 septembrie 2001, terorişti Al-Qaeda au deturnat 4 avioane de pasageri care se deplasau spre San Francisco şi Los Angeles. Ne amintim astăzi...

Remember 11 septembrie 2001
Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 15:23

Alertă pentru românii care călătoresc în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în 11 septembrie, precum și în 13 septembrie, între orele 00:00 – 23:59, vor fi...

Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Incendiu devastator pe un feribot
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 12:44

Incendiu devastator pe un feribot

5 persoane au murit, iar peste 80 sunt date dispărute după ce un feribot a luat foc miercuri seară, 9 septembrie, în apropierea insulei...

Incendiu devastator pe un feribot
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 10:20

Benzina, aproape de 10 lei pe litru. Motorina trece de 10,30 lei

În România, preţul benzinei a crescut iar, atingând un nou maxim istoric, de 9 lei şi 88 de bani pe litru pentru varianta standard, în timp ce...

Benzina, aproape de 10 lei pe litru. Motorina trece de 10,30 lei
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 09:23

Avertisment MAE: Protest la toate frontierele Serbiei cu UE

Ministerul Român la Afacerilor Externe atenționează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească spre sau...

Avertisment MAE: Protest la toate frontierele Serbiei cu UE
Internaţional miercuri, 9 septembrie 2026, 13:25

New York a publicat zeci de mii de documente secrete despre calitatea aerului după 9/11

Înaintea celei de‑a 25‑a marcări a atacurilor din 11 septembrie, New York a publicat zeci de mii de pagini de documente anterior nedivulgate....

New York a publicat zeci de mii de documente secrete despre calitatea aerului după 9/11
Internaţional miercuri, 9 septembrie 2026, 10:53

Norvegia își ia rămas-bun de la regele Harald al V-lea

Norvegia își ia miercuri, 9 septembrie, rămas-bun de la regele Harald al V-lea, o figură modernă și unificatoare, cu o înmormântare la care...

Norvegia își ia rămas-bun de la regele Harald al V-lea