Ascultă Radio România Cluj Live

Programul lunii noiembrie la Reactor

Acum doi ani, proiectul Decalaj. Narațiuni intergeneraționale s-a născut ca răspuns la un conflict între generații tot mai agresiv, atât la nivel public, cât și familial, un conflict bazat pe experiențe de viață diferite, dar și pe multe prejudecăți, pe lipsa unei comunicări reale, dar și pe diferențe de clasă, de afiliere politică sau religioasă. Proiectul a fost atunci gândit ca un mijloc de comunicare prin intermediul poveștilor personale, o încercare de a ne înțelege unii pe alții, chiar dacă nu de a cădea de acord.

Programul lunii noiembrie la Reactor

Articol editat de cristina.rusu, 3 noiembrie 2020, 15:57

În decurs de doi ani au avut loc producții de teatru, ateliere și o rezidență de creație, iar acum este momentul de a urmări rezultatele acestor eforturi în cadrul unui program de evenimente care discută, fiecare din perspective diferite, despre conflictul dintre generații.

Toate evenimentele vor avea loc online și vor fi gratuite. Cu toate astea, există posibilitatea ca cei care doresc să își poată achiziționa nou-lansatele bilete de susținere: Susținător Reactor (25 de lei) sau Supersusținător Reactor (50 de lei) de pe platforma Eventbook.

Programul Focus: Decalaj. Narațiuni intergeneraționale începe în data de 6 noiembrie, de la ora 20, cu Dă-te din soare, prezentarea unui laborator de creație care reprezintă în același timp întâlnirea dintre generații diferite de creatori de teatru: un grup de tineri artiști (actorii Andreea Ajtai, Radu Dogaru, Raluca Mara, Oana Mardare, Cosmin Stănilă, Adonis Tanța, regizoarea Leta Popescu, dramaturga Alexa Băcanu) și regizorul Alexandru Dabija. Dă-te din soare este un work in progress, prezentarea unei etape de lucru inclusă într-o discuție cu participanții, urmând ca discuția să continue și să se transforme în lunile următoare.

Celelalte două producții teatrale realizate în cadrul proiectului – (In)Corect – spectacol care jonglează cu fanteziile și amintirile a două generații diferite din cadrul aceleiași familii, ca încercare de a ajunge într-un punct comun – și – La Plasticatta –spectacol de operă experimentală care chestionează pericolele consumerismului în rândul tinerei generații – vor fi prezentate în datele de 15, respectiv 21 noiembrie, de la ora 20.

Programul de spectacole e completat de alte șase producții: M.I.S.A.PĂRUT – despre povestea adevărată a unei practicante yoga în gruparea MISA și conflictul cu propria familie datorată acestei afilieri – 7 noiembrie, Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois – o poveste despre relația dintre un fiu adult și mama lui diagnosticată cu Alzheimer – 8 noiembrie, În umbra marelui plan – cronica a trei generații diferite din cadrul unei familii, din perioada comunistă și până în prezent – 14 noiembrie, Exeunt – despre izolare și tehnologie – 19 noiembrie, Micul nostru centenar – despre generațiile unei familii care reflectă generațiile unei țări, conflictele și afecțiunea care le unește – în 24 noiembrie, Baladele memoriei – povestea Ionelei Pop, pensionară, și a prietenilor și cunoștințelor ei – 25 noiembrie.

Focus: Decalaj. Narațiuni intergeneraționale cuprinde și două ateliere, cu scopul de a continua discuția despre generații și a sonda tema prin alte mecanisme. În cadrul atelierului de scriere Încercări fictive de proximitate, coordonat de Ioana Hogman, participanții sondează tema decalajului intergenerațional în scris, prezentarea rezultatelor având loc în 11 noiembrie, de la ora 20. În cadrul  atelierului de mediere culturală Framework: decalaj, coordonat de Raul Coldea, se va discuta despre spectacolele din program alături de membri ai echipelor artistice și de membri ai board-ului Reactor.

Rezultatul rezidenței artistice de care a beneficiat regizorul Raul Coldea în cadrul programului Decalaj. Narațiuni intergeneraționale, Not another online performance, va putea fi urmărit în 12 noiembrie, de la ora 20. Evenimentul ne invită să ne imaginăm un dialog cu viitoruri posibile ale lumii și să încercăm să vedem mediul online ca pe un spațiu al acțiunii, cu care putem interacționa, în care putem coexista și care ne poate aduce din nou împreună în viața reală.

Evenimentele fac parte din programul cultural „Decalaj. Narațiuni intergeneraționale”

Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creație și experiment și despre Focus: Decalaj. Narațiuni intergeneraționale pe site-ul nostru: www.reactor-cluj.com, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj și pe cea de Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

„Eu contez”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția
Cultural luni, 14 septembrie 2026, 09:12

„Eu contez”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul „Eu contez” („I Matter”), regizat de Alina Șerban, a primit Armani Beauty Audience Award, premiul publicului din secțiunea Venice...

„Eu contez”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Scrisori de dragoste către Stalin
Cultural duminică, 13 septembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Scrisori de dragoste către Stalin

Duminică, 13 septembrie, de la ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Scrisori de dragoste către Stalin de Juan...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Scrisori de dragoste către Stalin
Publicul a ales spectacolele primului weekend la teatru
Cultural vineri, 11 septembrie 2026, 14:26

Publicul a ales spectacolele primului weekend la teatru

Teatrul Național Aureliu Manea Turda deschide stagiunea 2026-2027 în perioada 18-20 septembrie cu un prim weekend care aduce în fața publicului...

Publicul a ales spectacolele primului weekend la teatru
TIFF Florești – Zece seri de cinema sub cerul liber
Cultural vineri, 11 septembrie 2026, 10:58

TIFF Florești – Zece seri de cinema sub cerul liber

Parcul Poligon din Florești se transformă incepand de vineri, 11 septembrie, într-un cinematograf în aer liber.   Festivalul de film în aer...

TIFF Florești – Zece seri de cinema sub cerul liber
Cultural joi, 10 septembrie 2026, 11:16

A început Festivalul de Teatru Scurt

Festivalul Internațional de Teatru Oradea începe joi, 10 septembrie.   Ediția din acest an marchează două evenimente importante. Este vorba...

A început Festivalul de Teatru Scurt
Cultural miercuri, 9 septembrie 2026, 14:20

Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special, dedicat apropierii de public. Anul acesta,...

Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special
Cultural miercuri, 9 septembrie 2026, 09:49

Sculptorul Adrian Piorescu expune la Bistrița

Joi, 10 septembrie, de la ora 17.00, are loc la vernisajul expoziției de sculptură „One Small Step”, semnată de tânărul sculptor Adrian...

Sculptorul Adrian Piorescu expune la Bistrița
Cultural miercuri, 9 septembrie 2026, 08:23

Breaking News: „Vinovații”de Ilinca Stihi – Top 3 la Prix Italia 2026  

Prix Italia a anunțat luni, 7 septembrie, lista scurtă a finaliștilor la premiile concursului media.   Producția Teatrului Național...

Breaking News: „Vinovații”de Ilinca Stihi – Top 3 la Prix Italia 2026