Ascultă Radio România Cluj Live

Exclusivitate: Experienţa unui nevăzător pe acoperişul Africii [FOTO/AUDIO]

Alex Benchea a plecat în expediţie din Cluj-Napoca în data de 10 decembrie, cu scopul de a escalada vârful Uhuru din munţii Kilimanjaro, cu o înălţime de 5895 de metri. I-a invitat pe cei care l-au aşteptat la o cafea; şi chiar dacă era evident obosit, a avut timp să răspundă întrebărilor noastre:

Exclusivitate: Experienţa unui nevăzător pe acoperişul Africii [FOTO/AUDIO]

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 decembrie 2019, 17:27 / actualizat: 3 ianuarie 2020, 11:29

Un comitet pestriţ de întâmpinare atrage atenţia trecătorilor în gara din Cluj-Napoca, în dimineaţa zilei de joi, 19 decembrie. Este compus în mare parte din nevăzători, care se ataşează câte 3 sau 4 de însoţitorii lor fără deficienţe de vedere. O doamnă intrigată de procesiune chiar întreabă: „Dar unde mergeţi, copii?” Oamenii au venit aici la 7 dimineaţa pentru a saluta întoarcerea în Cluj a lui Alex Benchea, alpinistul nevăzător care a reuşit să ajungă pe acoperişul Africii.

Alex Benchea a plecat în expediţie din Cluj-Napoca în data de 10 decembrie, cu scopul de a escalada vârful Uhuru din munţii Kilimanjaro, cu o înălţime de 5895 de metri. I-a invitat pe cei care l-au aşteptat la o cafea; şi chiar dacă era evident obosit, a avut timp să răspundă întrebărilor noastre:

Alex Benchea: Expediţia în sine a fost uşoară, cu excepţia ultimei porţiuni.

Andrea Nagy: De ce, a fost frig?

Alex Benchea: A fost frig, obositor, am resimţit altitudinea.

Andrea Nagy: Când ai început să resimţi altitudinea?

Alex Benchea: Am făcut aclimatizare la 3720 metri, dar mai mult am început să o resimt pe la 4500.

Andrea Nagy: Ce simţi mai exact?

Alex Benchea: Te doare capul, ai insomnii.

Andrea Nagy: Descrie-ne programul unei zile din această expediţie.

Alex Benchea: Ne trezeam pe la 6.30, ne spălam. Ne aduceau ligheanul cu apă caldă (nu te poţi spăla cu apă rece la altitudinea respectivă, că răceşti). Apoi venea micul dejun, iar la ora 8.00 porneam. Am făcut 1000 de metri diferenţă de nivel în 4 ore, între 08.00-12.00. Apoi luam prânzul şi ne odihneam, mai citeam o carte.

Andrea Nagy: Când e vorba de o expediţie, problema este mereu alcătuirea bagajului: care sunt lucrurile care-ţi sunt necesare şi totuşi să nu te încarci prea tare. Câte kg de bagaj aveaţi de persoană?

Alex Benchea: În total am avut cam 15 kg, dar cea mai mare parte din bagaj o cărau porterii: adică lucrurile de care nu aveai nevoie pe moment, cum ar fi sacul de dormit, ghetele, hainele de schimb. În rucsac aveam doar pelerina, geaca de ploaie, apa de băut, batoanele.

Andrea Nagy: Cât timp a durat expediţia în sine?

Alex Benchea: 6 zile şi 5 nopţi.

Andrea Nagy: Cât timp aţi petrecut pe vârf?

Alex Benchea: 2 minute! Era frig, bătea vântul şi nu aveai timp. Dacă stăteai prea mult pe vârf, riscai să stai la coadă la coborâre, fiindcă era doar o potecă, iar în faţa ta puteau fi oameni care să se mişte mai greu.

Andrea Nagy: Ce simţi când ajungi pe vârf?

Alex Benchea: E un sentiment de împlinire pentru faptul că munca ta a dat rezultate. Aveam tehnica mea, care m-a ajutat să ajung în vârf: când simţeam că eram foarte obosit, foloseam tehnica celor 4 paşi. Îţi numeri paşii şi te ambiţionezi să mai faci încă 4 paşi şi iar 4 paşi, până în vârf.

Andrea Nagy: E aproape un ciclu de meditaţie.

Alex Benchea: Da, o faci inconştient la un moment dat.

Andrea Nagy: Cum a fost escalada ca nevăzător?

Alex Benchea: Am ascultat de ghidul Cosmin Andron, am fost ochi şi urechi. El mereu mă întreba cum mă simt, dacă totul e ok. Ascultam de indicaţiile lui, să beau apă dacă sunt obosit sau să mai mănânc un baton.

Andrea Nagy: Cu ceilalţi alpinişti aţi stat de vorbă?

Alex Benchea: Am mai fost însoţiţi de doi ghizi locali care ne-au ajutat, adică făceau cu schimbul când mă ţineam de rucsacul lor. Apoi chiar în apropiere de vârf ne-am întâlnit cu doi români.

Andrea Nagy: Aceasta e procedura, ghidul merge în faţă, iar tu te ţii de rucsacul lui?

Alex Benchea: Da, dacă e cărarea îngustă. Dacă e mai largă, mă ţin de braţul lui.

Andrea Nagy: Ce ţi-ar fi plăcut să ai la tine, dar care ţi-a lipsit din bagaj?

Alex Benchea: Căştile! Să ascult muzică, să mai citesc o carte.

Andrea Nagy: Ce carte s-ar fi potrivit cu atmosfera aceea?

Alex Benchea: Aveam pe telefon o carte de James Clavell, Changi.

Andrea Nagy: Ai dus un steag până în vârf, nu-i aşa?

Alex Benchea: Da, am dus steagul României, cu sigla asociaţiei Climb Again.

Următoarea ţintă a alpinistului nevăzător este Mont Blanc, înalt de 4810 metri, dar un traseu cu mult mai multe provocări. Alex Benchea speră să îl escaladeze anul viitor, în luna august.

 

Andrea Nagy

Foto: Denes Andris

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit
Social marți, 22 septembrie 2026, 13:39

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit

Trecerea de la paza tradițională făcută de pădurari la un sistem tehnologizat bazat pe supraveghere video și imagini din satelit reprezintă...

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit
Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:31

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița

Locuitorii din comuna Șieu-Măgheruș au primit în această dimineață, marți, 22 septembrie, un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost zărit...

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Pas major pentru digitalizarea administrației
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Pas major pentru digitalizarea administrației

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, alături de primăriile din județ, Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea și utilizarea...

Pas major pentru digitalizarea administrației
Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:42

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos

Marți, 22 septembrie, sunt programate mai multe acțiuni sub mesajul „Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate!”.  ...

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie

Un urs a fost semnalat în seara zilei de 21 septembrie, în Baia Sprie, pe strada George Coșbuc, în zona ultimelor case. Prezența animalului a...

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze