Ascultă Radio România Cluj Live

NICO: De la pop și R&B la muzica populară. De toate îmi place să cânt” [AUDIO/VIDEO]

Una dintre cele mai bune voci feminine din România ne propune un nou cântec. Este vorba despre NICO. Solista a lansat recent piesa “4 pereți”, în același stil cu care ne-a obișnuit în ultimele luni: pop-rock.

NICO: De la pop și R&B la muzica populară. De toate îmi place să cânt” [AUDIO/VIDEO]

Articol editat de cristina.rusu, 27 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 27 octombrie 2019, 9:26

Una dintre cele mai bune voci feminine din România ne propune un nou cântec. Este vorba despre NICO. Solista a lansat recent piesa “4 pereți”, în același stil cu care ne-a obișnuit în ultimele luni: pop-rock.

Dan Izvoreanu: Povesteşte-mi despre noua ta piesă, 4 pereţi. Am văzut şi un clip interesant, care e mai atipic faţă de alte clipuri.

Nico: Piesa este compusă de Laurenţiu Matei, pe textul lui Ovidiu Iordache. Este o piesă nu neapărat pentru femei, pentru că şi bărbaţii mai pierd în dragoste câteodată. E o piesă sensibilă, care vorbeşte despre o femeie care încă mai speră să recucerească o iubire pierdută.

Dan Izvoreanu: E un pop rock. Am remarcat că anul acesta, pe lângă faptul că ne-ai răsfăţat cu foarte multe piese noi, te-ai întors oarecum la rădăcini, la stilul care te-a consacrat la începuturi, aşa e?

Nico: Un pic, dar de fapt stilul cu care m-am remarcat a fost R&B. Aşa că eu încerc să mă duc cât-decât către, pentru că anul viitor vom scoate un album frumos, cu toate piesele care au fost şi anul acesta şi piesele care vor fi în continuare, până la anul. Nu ştim sigur în ce lună, dar ne-am bucura să scoatem un album R&B; pentru că place foarte mult, sunt cerute mai ales piesele vechi pe care le-am scos din 2003. Aş vrea să mai refac câteva dintre piesele care sunt cântate şi în ziua de astăzi.

Rock-ul este iubirea soţului meu, dar îmi place şi mie. Cânt chiar şi din repertoriul AC/DC, pentru că adevărul e că rădăcinile acolo sunt, la urma urmei. În momentul în care cânţi o piesă rock, „te trezeşte din toţi morţii”, vorba soţului meu. Dar vreau să le fac pentru că mai am puţin şi fac şi 20 de ani de carieră şi chiar îmi doresc să fac ceva foarte mare şi foarte frumos. Încă un album de R&B şi hip-hop, asta aş vrea.

Dan Izvoreanu: Care a fost prima piesă pe care ai înregistrat-o?

Nico: „Tic-tac, un-doi-trei,

Viaţa e, e cum vrei!”

Cu Moromeţii.

Dan Izvoreanu: Îţi aduci aminte şi anul?

Nico: 2001.

Dan Izvoreanu: Când şi unde a fost primul tău concert adevărat?

Nico: A fost atunci când mi-am lansat albumul, în 2003, undeva la Diverta dacă nu mă înşel, în Vitan.

Dan Izvoreanu: Când ai cântat pentru prima oară pe o scenă, în faţa publicului?

Nico: Eram elevă la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. Şi am cântat:

„Fără iubirea ta,

N-ar fi pe lume soare,

Iar eu nu aş mai fi

Un ţărm de dor, scăldat de mare.”

A fost prima oară, am avut şi foarte mari emoţii. Părinţii mei erau în sală şi plângeau.

Dan Izvoreanu: Ce te enervează cel mai tare?

Nico: Minciuna!

Dan Izvoreanu: Ce nu ai face niciodată?

Nico: Să mint, să fur, să jignesc pe cineva. Acestea sunt nişte lucruri umane care pentru mine contează foarte mult. Nu ştiu: să fiu altcineva, nu aş putea niciodată.

Dan Izvoreanu: Ce ai fi făcut în viaţă dacă nu erai solistă?

Nico: Nu m-am gândit niciodată la lucrul acesta şi nici nu vreau să mă gândesc. Sunt fericită pentru absolut tot ce am până acum.

Dan Izvoreanu: Ce pasiuni ai în afară de muzică?

Nico: Gătitul; îmi place să mă dau cu tiroliana; călăritul (încă nu echitaţia); îmi plac animăluţele (mă joc mult cu ele, pentru că am 7 câini).

Dan Izvoreanu: Care este mâncarea ta preferată?

Nico: Sărmăluţele! Ciorbiţa de perişoare, de pui a la grec. Fac şi o zacuscă foarte bună.

Dan Izvoreanu: Care este melodia care ţi-a rămas în minte recent, pe care te trezeşti că o fredonezi?

Nico: Dacă-ţi spun, vei râde de mine! Am fost la un festival în Sibiu şi am cântat pentru prima oară o doină. Mă trezesc dimineaţa cu ea, se numeşte La Obreja-ntr-o grădină:

„La Obreja-ntr-o grădină,

O prins dorul rădăcină.

Au-au-au, dodă-dodă,

Ia mai stai cu noi de vorbă.”

O ador, cântecul acesta îl cânt din tot sufletul!  Este al lui Achim Nica! Ar merita să fac şi un album de muzică populară, sunt multe de făcut!

 

Dan Izvoreanu / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Pe scenă cu Yungblud
Reportaje sâmbătă, 26 iulie 2025, 00:00

Pe scenă cu Yungblud

I can play Fleabag. Cu patru cuvinte, scrise pe o bucată de carton pe care a ținut-o sus, în fața scenei principale la Electric Castle, Andrei...

Pe scenă cu Yungblud
Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate