Ascultă Radio România Cluj Live

Cum a devenit 1 aprilie Ziua Păcălelilor

Originea sărbătorii este plasată de unii istorici în Evul Mediu.

Cum a devenit 1 aprilie Ziua Păcălelilor
Foto: Pexels

Articol editat de cristina.rusu, 1 aprilie 2026, 06:00 / actualizat: 1 aprilie 2026, 10:11

1 aprilie – Ziua păcălelilor este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli.

Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul al XVI-lea.

Originea sărbătorii este plasată de unii istorici în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu mai cunoscutul Antonie cel Mare, obișnuia să-l păcălească de această dată pe Sfântul Antonie, susținând că l-a văzut pe diavol ușurându-se în strachina cu mâncare a acestuia sau prefăcându-se că a reușit să învie din morți diverse victime ale unei epidemii de ciumă.

O altă explicație este legată de un alt sfânt cu simțul umorului, Sfântul Fesbuchie, care locuia în apropierea unui iaz în care scufundase câțiva bușteni și pe care mergea la începutul lunii aprilie dându-le impresia pelerinilor că poate merge pe apă, asemenea lui Isus.

În fine, o altă explicație arată că în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie.

Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda o tradiţie de Ziua Păcălelilor – numită „poisson d’avril”, „pesce d’aprile!”, respectiv „aprilvis” (peştele lui aprilie) – constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea.

Sărbătoarea „poisson d’avril” este încă marcată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea „aprilvis”.

În Marea Britanie, Ziua Păcălelilor este marcată în anumite zone timp de două zile, persoana păcălită fiind numită „noddy”, în timp ce, în Scoţia, Ziua farselor este denumită în mod tradiţional „Hunt-the-Gowk Day” („gowk” în sensul de prostănac, nătărău), având însă şi o altă semnificaţie – cea de sosire a primăverii (April cuckoo).

În Polonia, ziua de 1 aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar „activităţile serioase” sunt de evitat. În Danemarca, 1 mai este cunoscută ca „Maj-kat” („May-cat” şi ca o zi a glumelor). O semnificaţie similară are ziua de 1 mai şi în Suedia. Însă atât danezii, cât şi suedezii obişnuiesc să sărbătorească şi April Fools’ Day („aprilsnar”), în timp ce Ziua Păcălelilor de 1 mai este mult mai puţin celebrată de aceştia.

În Spania, sărbătoarea „peştele lui aprilie” („pescado de abril”) a fost preluat pe filieră franceză, spaniolii având şi propria lor zi a păcălelilor, pe 28 decembrie. Pe 28 decembrie, spaniolii marchează „Dia de los Santos Inocentes” („Day of the Holy Innocents”/ „Masacrul Inoceţilor”), fuga în Egipt şi salvarea pruncului Iisus, considerându-se că Maria şi Iosif l-au salvat pe acesta printr-un „şiretlic”.

În unele ţări din sudul Statelor Unite se sărbătoreşte „The Week of Foolery” (Săptămâna farselor), care începe cu şapte zile înainte de ziua propriu-zisă a păcălelilor.

 

 

Foto: Pexels

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 12:00

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
George Clooney investește în gastronomia din Provence
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 00:00

George Clooney investește în gastronomia din Provence

Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței.   Articolul...

George Clooney investește în gastronomia din Provence
Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 12:00

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?

Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

Danemarca își construiește un nou țărm

Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...

Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 12:00

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă

Cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână reprezintă un obiectiv recomandat pentru majoritatea adulţilor care...

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI

Inteligența artificială a descifrat, pentru prima dată în peste 200 de ani, o scrisoare redactată la ordinul lui Napoleon Bonaparte.   Un...

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 14:57

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs după ce aproximativ 30% din candidaţii participanţi nu...

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 12:29

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere

Anca Grosu a cucerit, joi, 15 octombrie, două medalii de bronz, la Campionatele Europene de haltere U23 din Albania. Grosu a obținut această...

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere