Ascultă Radio România Cluj Live

“Family Portrait Academy”- Conferința Națională a Fotografilor de Familie, Maternitate și Newborn [AUDIO]

“Family Portrait Academy”- Conferința Națională a Fotografilor de Familie, Maternitate și Newborn [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 21 august 2019, 11:27

La Cluj, în perioada 20-22 august, se desfășoară a doua ediție a conferinței anuale a fotografilor de nou născut, maternitate și familie din România “Family Portrait Academy”.

Fotografia de maternitate și newborn s-a dezvoltat exploziv în ultimii ani în România, după ce viitoarele mămici au început să prețuiască din ce în ce mai mult fotografiile profesionale realizate într-o perioadă unică a vieții (cea în care sunt însărcinate), dar și fotografiile bebelușilor lor, făcute în primele zile de viață (5-14 zile de la naștere).

Comunitatea fotografilor de familie, newborn și maternitate a început să se formeze în urmă cu câțiva ani, când Olga Vușcan, fotograf din Cluj, a format un grup secret pe Facebook, în care câteva persoane schimbau idei profesionale. Astăzi, această comunitate numără peste 500 de membri.

An de an, conferința își propune să seteze standardele în fotografia de nou născut, maternitate și familie, să inspire și să stimuleze creativitatea, să ofere acces la educație de calitate. În același timp, atmosfera în care se desfășoară evenimentul, momentele speciale petrecute împreună în timpul conferinței precum și în timpul evenimentelor informale care au loc pe durata ei, ne fac pe toți să simțim că suntem parte a unei adevărate familii. (Olga Vușcan – fotograf din Cluj, inițiator și organizator al Family Portrait Academy)

Această prezentare necesită JavaScript.

Carmen Bergmann, fotograf pentru nou născut, maternitate şi familie, care are un studio clasat în top 3 vânzări în Munchen, Germania unul din lectorii evenimentului susține că:

Fotografii din acest domeniu sunt şi artişti, iar dacă au o idee puternică, aceasta se va transforma în business. Este important să ai o minte structurată, să ai un plan, să ştii să urmăreşti un buget, să ştii că nu eşti doar un artist care are o pasiune, ci că ai o meserie care presupune responsabilităţi de antreprenor. Cred că acest tip de afacere va creşte în România. E  foarte important să mergi pe drumul tău  și să încerci să te diferențiezi față de ceilalți, să fi sincer cu tine  și să ai încredere în tine. (Carmen Bergmann)

Lectorii evenimentului – Olga Vușcan (Cluj), Rareș Ion (Cluj), Andreea Velican (București), Carmen Bergmann (Munchen), Narcisa Tripa (Oradea), Gabriela Însurățelu (Iasi), Andrei Alexa (Cluj), Anca Firulescu (Constanța), Violeta Patrichi (Slobozia) – vor discuta pe parcursul conferinței despre posing în fotografia de nou născut și copii, despre alegerea recuzitei, poziționarea luminii, setările camerei foto, editarea fotografiilor în Lightroom si Photoshop, dar și despre evaluarea businessului, poziționarea pe piață și promovarea în mediul on-line.

Prezent la eveniment va fi și fotograful german Michael Stief, speaker cu notorietate internațională, inițiator și organizator al AFNS Award, câștigător el însuși al mai multor premii internaționale, va vorbi în cadrul conferinței despre fotografia modernă de maternitate și va susține un workshop de o zi.

Pentru că în această nișă a fotografiei, recuzita reprezintă un aspect foarte important, miercuri, 21 august este organizat un târg de recuzită. Evenimentul, se va desfășura la Platinia Conference Center.

Un interviu realizat la Radio Cluj cu Olga Vușcan și Carmen Bergmann:

 

Rodica Tulbure

Foto: “Family Portrait Academy”

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor