Ascultă Radio România Cluj Live

Fostul director al Colegiului Andrei Şaguna din Oradea, condamnat definitiv

Fostul director al Colegiului Tehnic ,,Andrei Şaguna” din Oradea, Răzvan Vonea, a primit verdictul final în dosarul său. După şase luni de la reluarea procesului său, Curtea de Apel Oradea a decis: condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare.

Fostul director al Colegiului Andrei Şaguna din Oradea, condamnat definitiv

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 august 2019, 10:46

Iniţial, în decembrie 2018, Vonea a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare. Dar, din cauza unei erori comise de o judecătoare, procesul a fost reluat

Concret, unul dintre magistraţii care au alcătuit completul de judecată din decembrie 2018 a fost declarat incompatibil, fiindcă soluţionase, înainte de a-l condamna, şi contestaţiile la măsurile preventive dispuse de Tribunalul Bihor în faza de urmărire penală.

De altfel, după rejudecare, completul de judecată i-a schimbat încadrarea juridică din trafic de influenţă în formă continuată, în două infracţiuni de trafic de influenţă aflate în concurs real. Totodată, Vonea a fost achitat pentru o faptă de complicitate la dare de mită.

Instanţa a majorat cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat Răzvan Vonea de la 2.000 de lei la 5.000 de lei (cheltuieli aferente fazelor de urmărire penală, cameră preliminară şi judecată).

Dispune restituirea către inculpatul VONEA RĂZVAN LUCIAN a sumei de 45.000 lei (50.000 lei – 5.000 lei) din cauţiunea în cuantum de 50.000 lei consemnată la CEC Bank – Sucursala Oradea, potrivit recipisei de consemnare nr. 734999/1, seria TA nr. 2192946 din 29.07.2014, înregistrată la poziţia nr. 1/2018 din Registrul de valori al Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile parchetului şi al inculpatului rămân în sarcina statului, se arată în minuta instanţei.

Soluţia instanţei este definitivă.

Reamintim că, Răzvan Vonea a fost condamnat în decembrie 2018 la 3 ani de închisoare cu executare într-un dosar de trafic de influenţă, luare şi dare de mită în formă continuată. Acesta a fost încarcerat în 5 decembrie 2018, dar a fost eliberat două săptămâni mai târziu după ce avocatul său a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei de condamnare.

În urmă cu aproape trei ani, Răzvan Vonea a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu în formă continuată şi dare de mită pentru că rezolva contra unor sume de bani absenţe, note, examene la liceu, la Universitate şi în promovarea pentru grade didactice.

 

Text/foto: Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal

Trei tineri arestați pentru trafic de droguri și substanțe psihoactive
Justiţie marți, 16 iunie 2026, 10:38

Trei tineri arestați pentru trafic de droguri și substanțe psihoactive

Trei tineri de 17, 20 și 21 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc și...

Trei tineri arestați pentru trafic de droguri și substanțe psihoactive
Șefii jandarmeriei au fost achitați în dosarul 10 august 2018
Justiţie luni, 15 iunie 2026, 10:56

Șefii jandarmeriei au fost achitați în dosarul 10 august 2018

Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar Bucureşti a decis luni, 15 iunie, achitarea foştilor şefi ai Jandarmeriei implicaţi...

Șefii jandarmeriei au fost achitați în dosarul 10 august 2018
Descinderi masive în toată țara
Justiţie sâmbătă, 13 iunie 2026, 12:41

Descinderi masive în toată țara

Peste 1.100 de percheziții au avut loc în ultimele cinci zile.   Procurorii și polițiștii au descins în 300 de dosare penale ce vizează...

Descinderi masive în toată țara
Percheziții în Bistrița și Cluj într-un dosar de proxenetism
Justiţie vineri, 12 iunie 2026, 15:49

Percheziții în Bistrița și Cluj într-un dosar de proxenetism

Un ”pește” din Cireșoaia cu activitate în Bistrița și Cluj a fost reținut pentru 24 de ore.   Reținerea s-a produs în cadrul...

Percheziții în Bistrița și Cluj într-un dosar de proxenetism
Justiţie joi, 11 iunie 2026, 18:52

Fraudă cu concedii medicale: prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei

Administratorii unor firme din județul Alba ar fi indus în eroare reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate, prin menţiuni nereale în...

Fraudă cu concedii medicale: prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei
Justiţie joi, 11 iunie 2026, 15:33

Descinderi în dosarul firmelor fantomă din construcții

În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii au declanșat o amplă acțiune în județele Bistrița-Năsăud și Botoșani, unde au pus în...

Descinderi în dosarul firmelor fantomă din construcții
Justiţie joi, 11 iunie 2026, 09:55

CSM acuză: ”atac fără precedent” asupra justiției, în contextul proiectului de lege al salarizării unitare

Peste 3.500 de judecători denunţă încercarea de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică, a transmis Secţia pentru...

CSM acuză: ”atac fără precedent” asupra justiției, în contextul proiectului de lege al salarizării unitare
Justiţie joi, 11 iunie 2026, 09:19

Liderul unei grupări religioase din județul Cluj a fost arestat pentru viol

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, lider spiritual al unei grupări religioase din judeţul Cluj a fost arestat preventiv pentru viol şi...

Liderul unei grupări religioase din județul Cluj a fost arestat pentru viol