Ascultă Radio România Cluj Live

Stagiune cu spectacole pe la ,,vecini”

Stagiune cu spectacole pe la ,,vecini”

Articol editat de cristina.rusu, 14 august 2019, 13:05

Datorită lucrărilor de reabilitare la Sala Mare a Teatrului ,,Regina Maria” din Oradea, spectacolele din stagiunea 2019-2020 se vor ține în mai multe spații din oraș. 

Programul spectacolelor începe cu luna septembrie și reia câteva dintre cele mai recente producții din stagiunea precedentă, dar și reprezentații teatrale îndrăgite de către spectatori, exponente ale tuturor speciilor genului dramatic.

Până la finalizarea lucrărilor de modernizare a scenei de la Sala Mare, realizate prin proiectul ,,Romanian-Hungarian cross-border incubator for performing arts”, finanțat în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria, spectacolele Teatrului Regina Maria vor avea loc la Sala Arcadia, Casa de Cultură a Sindicatelor, Filarmonica de Stat Oradea, Sala „Florica Ungur” și pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea.

Spectacolele Trupei Iosif Vulcan vor începe, în general, de la ora 19:00, cu excepția celor care vor avea loc pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea care vor începe de la ora 21:00 și spectacolul „Avalanșa”, care va avea loc în data de 20 octombrie, la Sala „Florica Ungur”, de la ora 20:00.

După această reprezentație, spectacolul „Avalanșa” se va juca în data de 23 octombrie la Teatrul Odeon din București, în cadrul ediției din acest an a Festivalului Național de Teatru.

Spectacolele Trupei Arcadia se vor juca în exclusivitate la Sala Arcadia și vor începe de la ora 11:00.

Haideți să râdeți, să vă revoltați și să vă emoționați la spectacole pe care deja le îndrăgiți sau pe care le-ați așteptat cu nerăbdare! Primul weekend din luna septembrie este marcat de spectacolul cel mai recent montat la Teatrul Regina Maria: Sunetul Muzicii, un musical plin de farmec, care deschide calea spre o călătorie magică în tărâmul copilăriei. Copiii care joacă în spectacol formează două distribuții, așa că vă invităm atât în data de 6, cât și în 7 septembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Un alt spectacol recent care a stârnit reacții pozitive încă de la premieră este comedia politică …Escu, un tablou atemporal al vieții politice din România, cu momente hazlii și în același timp pline de tâlc, care va avea loc marți, 24 septembrie, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:00, a anunțat Ramona Gabriela Nemeș, secretar literar la Teatrul ,,Regina Maria”

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate online de pe www.biletmaster.ro, iar de la Agenția Teatrului începând de luni, 19 august, ora 12:00.

Programul stagiunii 2019-2020:

SEPTEMBRIE

– Miercuri, 4 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, Regia: Dan Mirea

– Vineri, 6 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

– Sâmbătă, 7 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

– Duminică, 8 septembrie, ora 11:00 și ora 13:00 – Sala Arcadia
PINOCCHIO, adaptare după Carlo Collodi, Regia: Adela Moldovan

– Miercuri, 18 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara

– Vineri, 20 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH, scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, Regia: Gavriil Pinte

– Sâmbătă, 21 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

– Duminică, 22 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

– Duminică, 22 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia

O POVESTE FOARTE SIMPLĂ de Maria Lado, Regia: Elvira Rîmbu

– Marți, 24 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
…ESCU de Tudor Mușatescu, Regia: Claudiu Goga

– Sâmbătă, 28 septembrie, ora 11:00 – Filarmonica de Stat
VRĂJITORUL DIN OZ, scenariul și regia: Dan Mirea

– Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19:00 – Filarmonica de Stat
CAPCANA LUI HAMLET, adaptare după Nedialko Yordanov, Regia: Petru Vutcărău

– Duminică, 29 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA de Vajda Katalin, Regia: Andrei Mihalache

OCTOMBRIE

– Marți, 1 octombrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

– Duminică, 6 octombrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, Regia: Igor Lungu

– Joi, 10 octombrie, 19:00 – Sala Arcadia – PREMIERĂ

ZLOATĂ sau VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, pamflet socio politic de Radu Popescu, Regia: Eugen Țugulea

– Duminică, 13 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara

– Sâmbătă, 19 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
VARIAȚIUNI ENIGMATICE de Eric Emmanuel Schmitt, Regia: Elvira Rîmbu

– Duminică, 20 octombrie, ora 20:00 – Sala „Florica Ungur” +15
AVALANȘA de Tuncer Cücenoğlu, Regia: Petru Vutcărău

 

Crina Dobocan

Foto: Teatrul Regina Maria

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Cultural duminică, 1 noiembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground

Duminică, 1 noiembrie, de la ora ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Harta morţii de Ştefan Berciu.  ...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Cultural sâmbătă, 31 octombrie 2026, 00:00

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan

„Lacul lebedelor” în pași de dans contemporan, o poveste despre ritmul trepidant și epuizant al vieții cotidiene și una despre...

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Cultural vineri, 30 octombrie 2026, 15:51

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează între 4 și 8 noiembrie „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural joi, 29 octombrie 2026, 12:46

Transilvania Jazz Festival 2026

Transilvania Jazz Festival ajunge în acest an la ediția cu numărul 20.   Pe 6 și 7 noiembrie, publicul este invitat la patru concerte în...

Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 16:32

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii

Istoria cartierului Valea Aurie va fi prezentată joi, 29 octombrie, într-o întâlnire organizată de Muzeul Național Brukenthal la Biblioteca...

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 14:27

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan a afirmat că evaluarea la 3 lei și 50 de bani a tabloului ‘Peisaj’ de Nicolae Grigorescu de la Muzeul...

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 12:41

Cenaclul „Litera 26”

Literatura contemporană își găsește un nou spațiu de întâlnire la Cluj-Napoca.   Cenaclul „Litera 26” își deschide porțile la...

Cenaclul „Litera 26”
Cultural marți, 27 octombrie 2026, 12:49

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween

Echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, ne așteaptă costumați și cu chef de distracție, la o ediție spooky a Nopții...

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween