În ce condiţii năşteau prinţesele de altădată
Doamnele din familiile regale se bucurau de multe ori de un tratament preferenţial. Totuşi, naşterea era un proces plin de pericole chiar şi pentru ele. În acest context, prezenţa medicului nu era deloc liniştitoare. Vorbim de o epocă în care ducesa de Cambridge, cu cei trei copii ai săi, abia dacă ar fi fost considerată o începătoare!
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 iulie 2019, 17:50
Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un inventator pe nume John Aitchen a brevetat un fel de fierăstrău care să ajute la naştere. Scopul lui era să secţioneze osul bazinului în situaţia în care copilul era blocat în canalul naşterii. Trebuie să amintim că în acea perioadă cezariana nu se practica, doar în contextul în care mama murea înainte să-şi aducă pe lume copilul. Secţionarea bazinului, chiar dacă producea dureri infernale, avea o rată mai mare de supravieţuire; şi pentru că anterior operaţia era efectuată cu cuţite de dimensiuni mici, instrumentul asemănător cu o drujbă care să termine treaba mai repede era considerat o veste bună.
Până în secolul al XVIII-lea, era acceptată atitudinea conform căreia dacă o femeie nu îndura chinurile naşterii, nu ar fi fost bună ca mamă. Anestezia era aşadar cu totul exclusă. Regina Victoria a Marii Britanii, la naşterea celui de-al 8-lea copil al său, şi-a rugat medicul, pe un oarecare John Snow, să-i dea din „substanţa binecuvântată”, adică din cloroform, pentru a atenua durerea.
În Evul Mediu se credea că sexul copilului poate fi influenţat până la naştere. Reginelor li se prescriau adesea diete speciale în acest sens, care de multe ori le făceau mult rău. Totuşi ele nu aveau nici măcar plăcerea de a se plânge, pentru că dacă o făceau, nemulţumirile lor erau oricum catalogate ca fiind slăbiciuni de femeie.
Consumul de alcool era recomandat de medici pentru a combate greţurile matinale, iar la naştere era obligatoriu. Berea era atât de răspândită încât existau chiar sortimente speciale pentru femeile însărcinate. Uneori, după un travaliu prelungit, proaspăta mămică se afla într-o accentuată stare de ebrietate.
În Imperiul Austro-Ungar, atât cununiile, cât şi înmormântările ori naşterile erau evenimente publice care cereau spectacol, cereau respectarea multor reguli de protocol. Femeia care năştea nu era aici în rol principal: după un travaliu greu, felicitări primea soţul, preotul aflat în sala de naştere şi medicul, dar nu proaspăta mămică.
În familia regală din Imperiu, Sarcina era anunţată doar din a treia lună. Din acel moment, regina se deplasa doar în lectică, iar bisericile ţineau slujbe speciale pentru naşterea unui copil sănătos. În timpul sarcinii, viitoarei mămici i se lua sânge de trei ori, conform cu practica medicală a vremii, în prezenţa nobililor.
După ce medicii stabileau data naşterii, maestrul de ceremonii al Curţii planifica pas cu pas întregul proces. Dormitorul reginei se transforma în sală de naştere, din care nu lipsea nici un scaun de rugăciune pentru un preot care va asista la marele eveniment. Patul reginei era izolat printr-un paravan, de altfel acest lucru fiind singura concesie acordată intimităţii.
Era un lucru obişnuit ca la naşterea unei prinţese să participe până la 70 de persoane. Chiar şi femeile din popor năşteau înconjurate de mulţi oameni, dar măcar ele nu aveau ca atribuţie să-i distreze pe spectatori. Procesul în sine era derulat de moaşe: medicii apăreau la patul femeii în suferinţă doar în cazurile în care se iveau complicaţii. Femeile din familia regală a Imperiului Habsburgic aduceau pe lume de regulă în jur de 15-17 copii.
Sursă: NLC.hu
Foto: www.pexels.com
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
