Ascultă Radio România Cluj Live

Pe ulițele satului. Tabără gratuită de creație

Pe parcursul taberei vor fi organizate 25 de ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat, iar programul a fost astfel conceput încât fiecare copil din Negrești-Oaș să aibă ocazia să participe cel puțin la o activitate care îi este pe plac, la ateliere fiind invitați și părinții sau bunicii. Anca Natalia Rusu, directoarea muzeului, spune că în cadrul atelierelor de lucru, copiii vor fi inițiați în meșteșuguri uitate de mulți părinți, dar stăpânite încă de bunici.
Fiecare dintre atelierele și activitățile organizate până ăn 19 august, va aduce ceva nou și atractiv pentru copii. Cei mici vor putea participa la ateliere de lectură, de creație plastică, de învățare a tehnicilor de acordare a primului ajutor și de olărit. Alte activități și ateliere vor fi pentru descoperirea etapelor de transformare a bobului de grâu în pâine caldă, și de preparare a gogoșilor, de bătut toaca, de cusut nasturi și multe altele.

Pe ulițele satului. Tabără gratuită de creație

Articol editat de , 29 iulie 2019, 14:40

Primarul Aurelia Fedorca afirmă că atelierele au fost gândite astfel încât copiilor, în special celor din diaspora, veniți peste vară acasă împreună cu părinții lor care muncesc în străinătate, să li se ofere șansa de-a se apropia din nou de tradițiile locurilor din care au plecat.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Educaţie luni, 30 martie 2026, 13:57

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers

O elevă de 15 ani s-a accidentat, luni, 30 martie, după ce ar fi căzut prin uşa de evacuare a unui autocar aflat în mers. Incidentul s-a produs...

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Elevii află notele la testări
Educaţie luni, 30 martie 2026, 11:57

Elevii află notele la testări

Elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut simularea Evaluării Naţionale, vor afla luni, 30 martie, rezultatele. Potrivit Ministerului Educaţiei,...

Elevii află notele la testări
Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!
Educaţie sâmbătă, 28 martie 2026, 00:00

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!

Dependența de ecrane nu ține doar de voință sau de reguli impuse de părinți. În spatele comportamentului copiilor se află un mecanism...

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!
„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii
Educaţie vineri, 27 martie 2026, 11:42

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii

Președintele Academiei de Științe Medicale, Mircea Beuran, a declarat vineri, 27 martie, că rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine,...

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii
Educaţie joi, 26 martie 2026, 16:45

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare

Campania Radio România #staisigurpenet – dezbatere despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare și la care unii tineri...

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 14:29

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde

Mândria unui părinte este firească. La fel și dorința de a arăta lumii bucuriile copilului său. Doar că, în era rețelelor sociale, această...

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 08:35

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați

Cea mai amplă consultare a elevilor din ultimii cinci ani, la nivel național, a fost realizată în județul Bistrița-Năsăud.   Consiliul...

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați
Educaţie marți, 24 martie 2026, 19:44

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități

Cel mai nou teren de sport din municipiul Mediaş a fost inaugurat marți, 24 martie, în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă...

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități