Ascultă Radio România Cluj Live

Mărturii ale rafinamentului culinar de la curtea principilor ardeleni (AUDIO)

Cât de rafinate și sofisticate erau meniurile de la curtea principilor Transilvaniei de la Alba Iulia? Cum se derula o ceremonie culinară? Care erau secretele bucătăriei princiare? Aflăm răspunsuri concrete de la Nicu Neag, coordonatorul proiectului „Reenactment culinar: Meniuri şi ritualuri gastronomice la curtea princiară de la Alba Iulia”, derulat de Primăria Alba Iulia, cofinanțat de Administrația Națională a Fondului Cultural Național.

Mărturii ale rafinamentului culinar de la curtea principilor ardeleni (AUDIO)

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 iulie 2019, 06:00

Cât de rafinate și sofisticate erau meniurile de la curtea principilor Transilvaniei de la Alba Iulia? Cum se derula o ceremonie culinară? Care erau secretele bucătăriei princiare? Aflăm răspunsuri concrete de la Nicu Neag, coordonatorul proiectului „Reenactment culinar: Meniuri şi ritualuri gastronomice la curtea princiară de la Alba Iulia”, derulat de Primăria Alba Iulia, cofinanțat de Administrația Națională a Fondului Cultural Național.

Cezar Firu: Pentru început, domnule Nicu Neag, cum ați sintetiza contribuția proiectului când vine vorba de identitatea gastronomică a orașului Alba Iulia?

Nicu Neag: Proiectul urmărește tocmai revitalizarea și repunerea meniurilor, rețetelor și ritualurilor culinare de la curtea princiară a Transilvaniei pe harta gastronomică locală, regională, națională și europeană. Altfel spus, valorifică un segment important al rafinamentului bucătăriei princiare.

Cât de sofisticat era meniul unui principe ardelean?

Un aspect important reliefat de cercetarea preliminară este cel legat de rafinamentul bucătăriei din Transilvania acelei epoci. Meniul unui principe ardelean era bogat și diversificat.
Dăm ca exemplu, unul dintre meniurile servite, despre care oaspeții au mărturist că bucătarii s-au întrecut pe ei înșiși: fripturi de porumbel, de iepure și de căprioară, ficații prăjiți în unt și untură de pasăre, anason și carne macră de mânzat, tocată mărunt, racii stacojii așezați între fire de pătrunjel verde și ardei roșii murați, pe marginea uriașelor tăvi de argint, brânzeturile dulci de Făgăraș și cele dospite cu chimion de Hațeg și de Maramureș, păstrăvii fripți pe cărbuni, peste care fuseseră presărate felii mici de lămâie, bucățile de pulpă de vițel împănate cu căței de usturoi, cu șuncă și cu ceapă, toate felurile de împletituri închipuite și neînchipuite din aluaturi dulci cu sâmburi de nucă și de alună în ele, tăvălite prin miere sau prin boabe de mac, și fire de enibagar arăpesc, se găseau într-o rânduială desăvârșită. Stropite din belșug cu vin negru.

Cum vor fi identificate/selectate meniurile precum cel prezentat?

Printr-o cercetare amplă, vor fi aduse în atenția publicului cele mai reprezentative 30 de meniuri de la curtea principilor ardeleni, gatite și servite în lunga perioadă de existență a acesteia la Alba Iulia, timp de aproape 150 de ani.
Unul dintre cele 30 meniuri va fi reconstituit practic într-un eveniment dedicat.

Care sunt „ingredientele“ de bază ale acestui eveniment?

Este gândit ca un eveniment care va evidenția rafinamentul bucătăriei princiare și care va permite participanților să intre cât mai profund în atmosfera epocii. În cadrul evenimentului va fi reconstituit și ritualul culinar complex practicat pentru principii Transilvaniei, dar și pentru oaspeții lor de seamă din diverse spații ale Europei medievale.
Evenimentul este gândit și ca o lecție de istorie practică pentru tânăra generație, în sensul că vor fi implicați elevi și studenți, inclusiv prin interpretarea unor roluri, altfel spus reenactment. Evenimentul va avea loc în proximitatea Palatului Princiar, din inima Cetății Alba Iulia. Edificiul amintește de vremurile în care Alba Iulia a fost capitala Principatului autonom al Transilvaniei.

Cum vor fi valorificate rezultatele proiectului în raport cu sectorul HoReCa al orașului?

Gastronomia are potențialul de a diversifica oferta culinară a restaurantelor din Alba Iulia și de a atrage un număr mai mare de turiști. Mărturiile rafinamentului culinar de la curtea princiară – 30 de meniuri și 10 ceremonii culinare- vor fi comprimate și într-o carte dedicată, care va fi distribuită gratuit restaurantelor din Alba Iulia.
Astfel turistul va avea ocazia să descopere cu bucătăria rafinată a Transilvaniei medievale, fiind o experiență culinară deosebită prin gust și bogăția de feluri de mâncare, dar și o dovadă a respectului față de istoria și patrimoniul cultural imaterial al orașului Alba Iulia.

Cum vor fi valorificate rezultatele proiectului, în raport cu potențialul istoric, cultural și turistic al Cetății Alba Iulia?

Vor fi integrate în complexul de funcțiuni culturale, propuse prin proiectul de restaurare și valorificare durabilă a corpului principal al Palatului Principilor, lucrări aflate acum în derulare. Suma nerambursabilă atrasă de Primăria Alba Iulia prin acest proiect este 46.500 lei.
Partener în proiect: Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia

 

Surse foto: www.varmania.hu
www.drouot.com

Cezar Firu

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj