Ascultă Radio România Cluj Live

Poliția Română scoate toate radarele pe șosele și autostrăzi

Atenție șoferi! Polițiștii au scos radarele și testele de alcool și antidrog

Începând de vineri, 28 iunie, polițiștii rutieri din Bihor vor fi pe străzi. Ei se alătură unei acțiuni naționale de prevenire a accidentelor rutiere. Oamenii legii îi vor vâna pe toți cei care depășesc viteza legală, dar și pe cei care urcă la volan băuți ori după ce au consumat substanțe cu efect psihoactiv.

 Astfel, timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Vor fi folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Pe lângă acestea, polițiștii vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Crina Dobocan

…………………………………………………………………………………………………………………….

Poliţia Română derulează începând de vineri, 28 iunie, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere.

Articol editat de Camelia Velțan, 28 iunie 2019, 12:59 / actualizat: 28 iunie 2019, 15:13

Timp de trei zile toate radarele vor fi scoase pe şosele şi autostrăzi, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală.
Poliţia precizează că se vor utiliza şi aparatele etilotest, etilometru şi drugtest, pentru depistarea şi sancţionarea celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

În primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în ţara noastră.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Soluție provizorie pentru victimele incendiului devastator de la Turda | VIDEO
Social luni, 30 martie 2026, 14:22

Soluție provizorie pentru victimele incendiului devastator de la Turda | VIDEO

Prefectura Cluj a găsit o soluție provizorie pentru cele 65 de persoane rămase fără adăpost în urma incendiului produs vineri noapte la Turda....

Soluție provizorie pentru victimele incendiului devastator de la Turda | VIDEO
Amendă pentru exploatare ilegală
Social luni, 30 martie 2026, 12:49

Amendă pentru exploatare ilegală

Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu a descoperit, în urma unui control efectuat în comuna Uriu, o activitate...

Amendă pentru exploatare ilegală
Reforma pensiilor speciale: 15.000 de bugetari puși să aleagă între pensie și salariu
Social luni, 30 martie 2026, 11:12

Reforma pensiilor speciale: 15.000 de bugetari puși să aleagă între pensie și salariu

Beneficiarii de pensii speciale care s-au reangajat în instituțiile publice trebuie să aleagă între pensie și salariu. Proiectul de lege care...

Reforma pensiilor speciale: 15.000 de bugetari puși să aleagă între pensie și salariu
Cinci persoane decedate în urma unui grav accident rutier | VIDEO
Social luni, 30 martie 2026, 09:57

Cinci persoane decedate în urma unui grav accident rutier | VIDEO

UPDATE, ora 10:20 Persoanele decedate au fost identificate, respectiv 3 adulți cu vârste cuprinse între 27-50 de ani și doi minori de 16 și 17...

Cinci persoane decedate în urma unui grav accident rutier | VIDEO
Social duminică, 29 martie 2026, 14:09

Fermierii sălăjeni găsesc săptămânal muniții rămase din timpul conflictelor

Odată cu începerea lucrărilor agricole de primăvară, fermierii găsesc săptămânal muniții rămase din timpul conflictelor.  Pompierii...

Fermierii sălăjeni găsesc săptămânal muniții rămase din timpul conflictelor
Social duminică, 29 martie 2026, 13:14

A scăzut numărul pensionarilor

Numărul mediu de pensionari a fost de puţin peste 4,9 milioane anul trecut, în scădere cu 42-ă de mii comparativ cu anul precedent, potrivit...

A scăzut numărul pensionarilor
Social duminică, 29 martie 2026, 12:21

Documente mai puține pentru eliberarea unui nou act de identitate

Funcționarii de la Evidența Populației nu le mai pot cere cetățenilor documente pe care statul le are deja în sistem, la înregistrarea...

Documente mai puține pentru eliberarea unui nou act de identitate
Social duminică, 29 martie 2026, 11:41

Cod galben de ploi şi ninsori în România

Este cod galben de ploi şi ninsori în România până luni dimineaţă la ora 10. Pentru 20 de judeţe din Dobrogea, Moldova, Muntenia şi...