Ascultă Radio România Cluj Live

Ghiveci inteligent, inventat de un elev din Cluj

Ghiveci inteligent, inventat de un elev din Cluj

Articol editat de cristina.rusu, 12 iunie 2019, 13:10

Plantele au o importanţă deosebită în viaţa noastră. Acestea posedă, pe lângă valenţele lor de ordin biologic, şi pe cele de ordin estetic, întrucât ne înfrumuseţează mediul de locuit.

Se ridică însă o mare problemă atunci când vrem să mergem în vacanţă şi nu avem la cine să apelăm pentru a avea grijă de ele.

Robert Jenő Kovács, elev în clasa a XII-a la Liceul Unitarian János Zsigmond din Cluj-Napoca, a găsit o soluţie: a inventat un ghiveci inteligent care, printr-o simplă aplicaţie, poate avea grijă de plantele noastre în timpul în care nu suntem acasă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Invenţia lui Robert a fost premiată la Concursul Internaţional de Invenţii TUDEK din Ungaria.

Rodica Tulbure: În ce constă invenţia ta?

Robert Jenő Kovács: Constă într-un ghiveci cu senzori de temperatură, de umiditate, de PH al solului. Sistemul acesta este conectat la internet şi are o aplicaţie pe telefonul mobil. De pe telefon utilizatorul îşi selectează ce parametri doreşte pentru planta sa, iar sistemul îi oferă aceste condiţii.

Rodica Tulbure: Practic, acest sistem are grijă de plante: pot să plec de acasă şi să-l las conectat.

Robert Jenő Kovács: Exact, va avea grijă de plante timp de un an. Utilizatorul nu este nevoit să reumple rezervorul de apă al acestui ghiveci, deoarece o condensează din aer pentru a obţine apă. Apa aceasta este tratată cu minerale şi este filtrată printr-un filtru de cărbune activ.

Rodica Tulbure: E cineva interesat de această invenţie?

Robert Jenő Kovács: Această invenţie a fost prezentată la concursul internaţional TUDEK din Ungaria, unde am luat premiul cel mare. Totodată a fost prezentat şi la al 28-lea concurs de invenţii din Ungaria, iar aici a luat premiul special.

Rodica Tulbure: A venit un investitor să spună că vrea invenţia ta?

Robert Jenő Kovács: Încă nu, dar am început procesul de brevetare.

Rodica Tulbure: Ghiveciul ar veni în ajutorul foarte multor persoane care au plante acasă şi nu au cu cine să le lase.

Robert Jenő Kovács: Aceasta era şi ideea principală. Invenţia a presupus cunoştinţe de fizică, de biologie, de chimie, de programare pentru a realiza aplicaţia şi cunoştinţe de hardware, pentru asamblarea dispozitivului. Prototipul a fost printat la o imprimantă 3D, sistemul funcţionează perfect. Ghiveciul în sine este conectat la internet fie prin cablu, fie wireless; conectarea se face la un server, iar aplicaţia se poate instala pe Android şi IOS. Prin server se realizează conexiunea şi de acolo se pot viziona date cum ar fi temperatura în momentul de faţă, umiditatea aerului, date care se pot vedea şi sub formă de grafice. Se poate acţiona automat sau manual: să selectez temperatura minimă şi maximă recomandată, PH-ul. Dacă nu se află în parametrii setaţi, atunci trimite o notificare pe telefon sau e-mail.

Rodica Tulbure: E prima ta invenţie?

Robert Jenő Kovács: Este a doua. Anul trecut am realizat un sistem de răcire a calculatoarelor, băgat în ulei de transformator. Uleiul de transformator nu este izolator termic, dar nu conduce curentul electric.

Rodica Tulbure: Spune-ne câte ceva despre tine.

Robert Jenő Kovács: Am terminat clasa a XII-a la Liceul Unitarian János Zsigmond.

Rodica Tulbure: Ce vei face mai departe?

Robert Jenő Kovács: Aş vrea să merg la Facultatea de Inginerie Electrică, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Rodica Tulbure: Ce-ţi mai place să faci în afară de invenţii?

Robert Jenő Kovács: Mai am un hobby, aeromodelele.

Rodica Tulbure: Ai timp şi pentru prieteni?

Robert Jenő Kovács: Da, mai merg la tenis, la înot.

Fiecare invenţie aduce informaţii noi, utilizate pentru a da naştere altor invenţii. În ultimii 500 de ani au fost inventate şi patentate peste 25 de milioane de produse, procese şi dispozitive.

 

Rodica Tulbure / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor