Ascultă Radio România Cluj Live

DARK BLUE – concert de jazz Alex Harding și Lucian Ban

DARK BLUE – concert de jazz Alex Harding și Lucian Ban

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 mai 2019, 11:55

Saxofonistul american Alex Harding celebrează lansarea ultimului său album DARK BLUE împreună cu pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban. Concertul de jazz va avea loc marți, 21 mai, ora 20.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Alex Harding colaborează cu pianistul de origine română Lucian Ban de aproape două decenii, odată cu mutarea acestuia la New York la sfârșitul anilor ’90, au editat o serie de albume sub nume propriu și au susținut sute de concerte de ambele părți ale Atlanticului. Grupuri precum Lumination Ensemble, Lucian Ban & Alex Harding Quintet, Tuba Project sau duetul Somethin’ Holy s-au bucurat de elogiile presei de specialitate și ale publicului.

Alex Harding și Lucian Ban au dezvoltat un parteneriat muzical extrem de fructuos, cu sunetul bluesy al lui Harding, ancorat în tradiția muzicală a bisericii penticostale, un adevărat urmaș al unui Hamiett Bluiett, și pianul reflexiv al lui Ban ce combină eleganța tradiției clasice europene cu pasiunea pentru improvizație – scria criticul Jeff Stockton.

La aproape două decade de la prima lor apariție discografică, Somethin’ Holy (CIMP Records, 2001), ce avea să lanseze cariera americană a pianistului român și extraordinarul parteneriat muzical al celor doi muzicieni, DARK BLUE prezintă un amalgam unic de compoziții și improvizații inspirate de tradițiile jazz-ului, blues-ului și muzicii europene de cameră, fiind un album ce ilustrează direcțiile jazz-ului în secolului XXI.
De la blues-uri avangardiste la balade free ce aduc aminte de un Archie Shepp cântând cu Sun Ra, de la improvizații spontane la piese originale, DARK BLUE prezintă un duet aflat la maturitate artistică, doi vechi colaboratori ce conversează în limbajul jazz-ului modern.
Pe coperta noului album celebrul tubist și saxofonist Howard Johnson descrie astfel chimia muzicală dintre cei doi muzicieni:

Lucian și Alex și-au dezvoltat meșteșugul de-a lungul anilor de concerte și colaborări. Acum devin o singură voce când vor și în continuare reușesc să se completeze unul pe altul.

Biletele se pot achiziționa zilnic, între orele 10.00-14.00, de la Casa de bilete a Teatrului și online pe site-ul www.biletmaster.ro.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou
Cultural luni, 21 septembrie 2026, 11:09

George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou

Luni, 21 septembrie, începând cu ora 14:30, Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu din Bistrița găzduiește evenimentul comemorativ...

George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu
Cultural duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu

Turneul național de pian Classic Unlimited revine în această toamnă cu o nouă călătorie muzicală prin România.   În perioada 1...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pasărea albastră
Cultural duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pasărea albastră

Duminică, 20 septembrie, de la ora 20.05, radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pasărea albastră
FICT 2026: „Ne întoarcem la rădăcini!”
Cultural vineri, 18 septembrie 2026, 13:49

FICT 2026: „Ne întoarcem la rădăcini!”

A 12-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 23-27 septembrie.   Cu tema...

FICT 2026: „Ne întoarcem la rădăcini!”
Cultural vineri, 18 septembrie 2026, 13:12

O parte din universul lui Ionel Pop pleacă de la Sibiu spre Sălaj

O parte din memoria scriitorului Ionel Pop, reconstituită prin obiecte păstrate într-o colecție privată, ajunge în județul Sălaj.  ...

O parte din universul lui Ionel Pop pleacă de la Sibiu spre Sălaj
Cultural joi, 17 septembrie 2026, 14:39

Ziua porților deschise la Palatul Copiilor – locul unde pasiunile prind viață!

Toamna aceasta, Palatul Copiilor își deschide porțile pentru toți copiii și adolescenții dornici să descopere activități noi, să-și...

Ziua porților deschise la Palatul Copiilor – locul unde pasiunile prind viață!
Cultural joi, 17 septembrie 2026, 13:54

TRANSCEND: fagurele, lumina și memoria Bizanțului în expoziţia lui Florin Olari

Figuri desprinse din pictura bizantină, câmpuri abstracte de culoare și suprafețe alcătuite din faguri de miere se întâlnesc la Muzeul de...

TRANSCEND: fagurele, lumina și memoria Bizanțului în expoziţia lui Florin Olari
Cultural marți, 15 septembrie 2026, 14:45

Corpul de control a găsit mai multe nereguli la Opera Română din Cluj-Napoca

Ministerul Culturii a finalizat controlul la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Raportul Corpului de control confirmă aspectele semnalate...

Corpul de control a găsit mai multe nereguli la Opera Română din Cluj-Napoca