Ascultă Radio România Cluj Live

Clujul, campion la fonduri europene

Clujul, campion la fonduri europene

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 8 mai 2019, 06:00 / actualizat: 8 mai 2019, 9:27

Primăria Cluj-Napoca a atras până acum de trei ori mai multe fonduri europene decât îi fuseseră inițial alocate prin axele de finanțare.

Reușita se datorează în primul rând faptului că municipalitatea a putut solicita bani și pentru investiții deja realizate sau în curs de execuție.

Extinderea zonei pietonale din Piața Unirii, proiect finanțat inițial din bugetul local, și reabilitarea Turnului Pompierilor, pentru care se realizaseră studiile tehnice atunci când s-au cerut bani europeni, sunt două astfel de exemple.

Decontarea proiectelor realizate sau în curs de execuție a fost o soluție de compromis găsită de România și aprobată la Bruxelles, pentru ca țara noastră să își poată crește gradul de absorbție.

Șeful Direcției de Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, arată că municipiul a atras, în acest fel, peste 80 de milioane de euro, fiind pe primul loc în țară la acest capitol:

Am reușit să depunem aproximativ 50 de proiecte, am avut o alocare de aproximativ 45 de milioane de euro, însă deja am reușit să semnăm contracte de peste 140 de milioane de euro. Urmează ca și pentru alte investiții să fie aprobate finanțări, pe diverse programe. În acest moment avem pregătite proiecte a căror valoare totală depășește 420 de milioane de euro. (Ovidiu Cîmpean)

Clujul poate chiar să atragă fonduri care să depășească de zece ori banii alocați inițial, pentru că are suficiente proiecte pe care să le finanțeze, afirmă viceprimarul Dan Tarcea:

Reînnoirea flotei de transport în comun prin achiziţionarea de noi tramvaie, troleibuze şi autobuze; revitalizarea Turnului Pompierilor; creşterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic Municipal Clujana; acestea sunt doar câteva din proiectele pe care am obţinut deja fonduri europene.

De asemenea, avem 24 de proiecte în valoare de 116 milioane de euro care se află în faza de evaluare şi pregătire. Aici discutăm de reabilitarea şi extinderea zonei pietonale din Piaţa Lucian Blaga, de pe str. Republicii, Napoca, Petru Maior şi Emil Isac, modernizarea străzii Tipografiei, scuarul de la CEC, str. Regele Ferdinand. Avem lucrări de modernizare pe Bulevardul 21 decembrie, avem amenajare în Parcul Tineretului şi Pădurea Clujenilor, revitalizarea malurilor Someşului. (Dan Tarcea)

În mod normal, municipiul Cluj-Napoca și-a epuizat sursele de finanțare de la Uniunea Europeană pentru acest exercițiu bugetar.

Șeful Direcției de Dezvoltare Locală, Ovidiu Cîmpean, e însă convins că se vor mai găsi bani pentru proiectele orașului, deoarece în multe alte zone ale țării banii europeni nu vor fi cheltuiți:

Noi am pregătit din timp mai multe proiecte, astfel încât, în cazul în care rămân bani necheltuiți de pe alte programe sau din alte regiuni ale țării, să putem să obținem sume suplimentare din fonduri europene, așa cum, dealtfel, am mai beneficiat de un apel suplimentar care a fost lansat pentru a putea finanța proiectele care aveau deja contractele încheiate și aici am reușit să semnăm contracte în valoare de peste 83 de milioane de euro, cea mai mare sumă la nivel național. (Ovidiu Cîmpean)

Tot din fonduri europene ar urma să se construiască și centura metropolitană a municipiului, care începe la Gilău, în zona Autostrăzii Transilvania, continuă prin Nordul comunei Florești, traversează Clujul prin Făget și se termină la centutra Vâlcele – Apahida.

Șoseaua va fi făcută prin intermediul Ministerului Transporturilor, dar municipalitatea clujeană și primăriile comunelor limitrofe au realizat ele studiile de fezabilitate necesare, pentru a nu se pierde fondurile europene.

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

O zi de vacanță la Stana
Reportaje sâmbătă, 27 iunie 2026, 00:00

O zi de vacanță la Stana

Întreb și eu, ca Moromete:           -Unde mergem noi, domnule?           -Am pornit de la Cluj, spre Huedin. Da’ nu ajungem...

O zi de vacanță la Stana
Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Reportaje vineri, 26 iunie 2026, 00:05

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării

Organismul unui om bolnav nu poate face față cu succes pierderii căldurii prin transpirația excesivă, în special în zilele cu temperaturi...

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Reportaje joi, 25 iunie 2026, 13:10

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design

La 100 de ani de existență, Universitatea de Artă și Design sărbătorește printr-o serie de evenimente diverse. Cel mai recent a avut loc...

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje miercuri, 24 iunie 2026, 10:59

Despre artă și cinema pe franțuzește

Unul dintre proiectele cu tradiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania este juriul tinerilor francofoni, derulat în parteneriat cu...

Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje sâmbătă, 20 iunie 2026, 00:00

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban

Au între 13 și 17 ani, se antrenează de două ori pe săptămână și au demonstrat că pasiunea, disciplina și munca în echipă pot transforma...

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje vineri, 19 iunie 2026, 13:41

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”

Bucurie, emoție și numeroase motive de mândrie au definit festivitatea de încheiere a anului școlar de la Colegiul Național „George...

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”