Ascultă Radio România Cluj Live

Lucrări ale lui George Enescu vor fi auzite la Auditorium Maximum, în premieră mondială

Lucrări ale lui George Enescu vor fi auzite la Auditorium Maximum, în premieră mondială

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 decembrie 2018, 15:16

Vineri, 7 decembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Maximum, Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, vă vor face auzite, în premieră mondială, două lucrări de tinerețe ale lui George Enescu, chiar de retranscrise de Gabriel Bebeșelea.

George Enescu este cel mai mare compozitor român și, în ciuda acestui fapt, nu este cunoscut foarte bine, tocmai pentru că muzicologii și interpreții și-au concentrat mai mult atenția pe operele sale de maturitate. El a început să-și numeroteze lucrările la 16 ani, cu ”Poema română”, op.1, lucrare cântată în premieră la Cluj, în data de 23 noiembrie, în primul concert al Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Lucrarea este una extrem de matură, de închegată, pentru un compozitor la vârsta respectivă. Tocmai de aceea, dirijorul Gabriel Bebeșelea (sub bagheta căruia s-a cântat lucrarea), a fost provocat să afle cum a arătat muzica creată de George Enescu înainte de ”Poema română” și care a fost parcursul componistic care a dus la această lucrare, cu toate că avem niște foarte valoroase simfonii de școală.

Publicul va auzi două uverturi de concert, „Ouverture tragique”, op. 6 (opus temporar dat de Enescu lucrărilor sale “de școală”) și „Ouveture triomphale” op.11, compuse la 14 și respectiv 15 ani, demonstrând un talent debordant, dar mai ales începutul cristalizării sale ca și compozitor. De asemenea, împreună cu tenorul Tiberius Simu, se va cânta un fragment dintr-o lucrare monumentală, tot în primă audiție absolută. E vorba de monologul lui Arald din oratoriul “Strigoii”, înregistrat pe CD împreună cu Orchestra Simfonică Radio Berlin.

Concertul face parte din seria THINK OUTSDE THE MUSIC BOX și va presupune interacțiunea directă cu publicul după spectacol. Se va putea discuta pe marginea lucrărilor direct cu dirijorul, cel care a reconstruit cele două lucrări în primă audiție absolută.

Eveniment finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul proiectelor pentru Centenarul Marii Uniri.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Cultural duminică, 1 noiembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground

Duminică, 1 noiembrie, de la ora ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Harta morţii de Ştefan Berciu.  ...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Cultural sâmbătă, 31 octombrie 2026, 00:00

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan

„Lacul lebedelor” în pași de dans contemporan, o poveste despre ritmul trepidant și epuizant al vieții cotidiene și una despre...

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Cultural vineri, 30 octombrie 2026, 15:51

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează între 4 și 8 noiembrie „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural joi, 29 octombrie 2026, 12:46

Transilvania Jazz Festival 2026

Transilvania Jazz Festival ajunge în acest an la ediția cu numărul 20.   Pe 6 și 7 noiembrie, publicul este invitat la patru concerte în...

Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 16:32

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii

Istoria cartierului Valea Aurie va fi prezentată joi, 29 octombrie, într-o întâlnire organizată de Muzeul Național Brukenthal la Biblioteca...

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 14:27

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan a afirmat că evaluarea la 3 lei și 50 de bani a tabloului ‘Peisaj’ de Nicolae Grigorescu de la Muzeul...

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 12:41

Cenaclul „Litera 26”

Literatura contemporană își găsește un nou spațiu de întâlnire la Cluj-Napoca.   Cenaclul „Litera 26” își deschide porțile la...

Cenaclul „Litera 26”
Cultural marți, 27 octombrie 2026, 12:49

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween

Echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, ne așteaptă costumați și cu chef de distracție, la o ediție spooky a Nopții...

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween