Ascultă Radio România Cluj Live

Colecție de icoane pe sticlă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Colecție de icoane pe sticlă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 octombrie 2018, 12:30

Proiectul MNIT Share, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, continuă cu cea de a doua expoziţie temporară dar şi cu seria de ateliere deschise, dedicate conservării şi restaurării picturii pe sticlă.

Vă aşteptăm marţi, 9 octombrie, de la ora 14.00 la deschiderea expoziţiei COLECŢIA DE ICOANE PE STICLĂ ION MUŞLEA, unde vă puteţi întâlni cu cele mai reprezentative icoane realizate în centrele artistice de la Nicula, Valea Sebeşului, Ţara Oltului sau Maierii Albei Iulia. afirmă Felix Marcu, directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

În acest context se vor prezenta şi rezultatele obţinute în urma workshop-ului cu specialiştii în restaurare pictură pe sticlă, care s-a desfăşurat în cadrul proiectului MNIT Share, în perioada 4-9 iunie (a.c.).

Colecția de icoane pe sticlă Ion Mușlea impresionează prin consistență și structură. Datorăm însăși existența acesteia marelui folclorist, care a înțeles să își desfășoare activitatea de cercetare și colectare cu profesionalism, filtrând și interpretând această largă tematică, chiar și într-o perioadă în care regimul politic era fățiș refractar la tot ceea ce însemna patrimoniu religios, afirmă Diana Iegar, membru în echipa de proiect a MNIT Share.

În urma cunoscutului folclorist Ion Muşlea au rămas multiple acțiuni de pionierat în domeniul pe atunci puțin explorat al etnografiei. Tema sa de suflet a fost arta autentică, tradițională, de multe ori anonimă, a țăranului român din Ardeal. Și-a dedicat întreaga activitate din cadrul Muzeului Etnografic cercetării și, în unele cazuri, salvării vechilor icoane pe sticlă și a xilogravurilor țărănești, a căror valoare aștepta încă să fie descoperită în biserici sau la casele oamenilor. Cercetările sale în domeniul icoanelor pe sticlă au avut un destin nefast: lucrările majore, cu o contribuție de netăgăduit la istoria acestui meșteșug, i-au rămas în manuscris până în 1995, la aproape 30 de ani de la stingerea autorului. Circumstanțele postbelice nefavorabile i-au înlăturat și visul de a pune bazele muzeului de icoane pe sticlă pe care îl plănuia de mult timp. O parte importantă a colecției – 50 de icoane – a ajuns în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei în anul 1964, prin donația profesorului Ion Mușlea și fac astăzi parte din colecție care îi poartă numele.

Expoziţia de faţă, restaurarea şi digitalizarea colecţiei de icoane Ion Muşlea se doresc a fi o restituire a efortului etnografului şi colecţionarului, după mai bine de o jumătate de secol de la moartea sa, continuă Diana Iegar.

Atelierele cu public, la care MNIT vă invită miercuri, 10 octombrie, de la ora 16.00 şi joi, 11 octombrie, de la ora 18.00, îşi propun să-i iniţieze pe doritori în tehnica realizării şi conservării icoanelor pe sticlă. Participarea se va face pe bază de înscriere pe adresa: www.facebook.com/mnitshare. Toate materialele necesare desfăşurării workshop-urilor vor fi puse la dispoziţie de organizatori, alături de cataloagele de prezentare ale colecţiilor şi ale activităţilor generale de conservare a bunurilor de patrimoniu, distribuite cu titlu gratuit.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Cultural duminică, 1 noiembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground

Duminică, 1 noiembrie, de la ora ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Harta morţii de Ştefan Berciu.  ...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Cultural sâmbătă, 31 octombrie 2026, 00:00

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan

„Lacul lebedelor” în pași de dans contemporan, o poveste despre ritmul trepidant și epuizant al vieții cotidiene și una despre...

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Cultural vineri, 30 octombrie 2026, 15:51

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează între 4 și 8 noiembrie „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural joi, 29 octombrie 2026, 12:46

Transilvania Jazz Festival 2026

Transilvania Jazz Festival ajunge în acest an la ediția cu numărul 20.   Pe 6 și 7 noiembrie, publicul este invitat la patru concerte în...

Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 16:32

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii

Istoria cartierului Valea Aurie va fi prezentată joi, 29 octombrie, într-o întâlnire organizată de Muzeul Național Brukenthal la Biblioteca...

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 14:27

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan a afirmat că evaluarea la 3 lei și 50 de bani a tabloului ‘Peisaj’ de Nicolae Grigorescu de la Muzeul...

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 12:41

Cenaclul „Litera 26”

Literatura contemporană își găsește un nou spațiu de întâlnire la Cluj-Napoca.   Cenaclul „Litera 26” își deschide porțile la...

Cenaclul „Litera 26”
Cultural marți, 27 octombrie 2026, 12:49

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween

Echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, ne așteaptă costumați și cu chef de distracție, la o ediție spooky a Nopții...

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween