Ascultă Radio România Cluj Live

Aproximativ 100 de minore devin mame, anual, în Sălaj

Aproximativ 100 de minore devin mame, anual, în Sălaj

Articol editat de Camelia Velțan, 24 mai 2018, 10:20

O fată de 12 ani din comuna Meseşenii de Jos deţine tristul ‘record’ de cea mai tânără mamă din judeţ. Aceasta era elevă în clasa a IV-a când a dat naştere unui fetiţe.

Datele Eurostat plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de mame minore la categoriile de vârstă 10-14 ani şi 15-19 ani, conform statisticilor aferente anului 2016. În acelaşi an, în Sălaj au devenit mame peste 130 de minore.

Şefa Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Violeta Milaş, spune că unele tinere ajung ca, până la 18 ani, să aibă deja doi copii, iar după câţiva ani să ajungă la cinci-şase, pe care îi lasă în grija autorităţilor statului.

Ea a mai precizat ar fi nevoie de o mai mare implicare a asistenţilor sociali din primării, care, în prezent, sunt obligaţi să se ocupe cu birocraţia aferentă acordării diverselor forme de ajutoare sociale, fără a mai avea timp să facă asistenţă socială în adevăratul sens al cuvântului, respectiv consiliere şi discuţii aplicate cu persoanele vulnerabile din comunitate.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Încă o dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 10:02

Încă o dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a confirmat, sâmbătă, 25 iulie că încă o dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc...

Încă o dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români
Mizerie și nereguli grave la o firmă de catering pentru grădiniță
Social vineri, 24 iulie 2026, 17:25

Mizerie și nereguli grave la o firmă de catering pentru grădiniță

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bihor a suspendat temporar activitatea unei firme de catering care furniza hrană unei grădiniţe, în...

Mizerie și nereguli grave la o firmă de catering pentru grădiniță
O dronă a pătruns în spațiul aerian al țării noastre și a fost doborâtă
Social vineri, 24 iulie 2026, 15:34

O dronă a pătruns în spațiul aerian al țării noastre și a fost doborâtă

A fost doborâtă prima dronă deasupra României. Președintele Nicușor Dan a anunțat că o dronă a pătruns în spațiul aerian al țării...

O dronă a pătruns în spațiul aerian al țării noastre și a fost doborâtă
Proiecte ambițioase în Băile Cojocna. Stațiunea țintește statutul de interes național
Social vineri, 24 iulie 2026, 12:59

Proiecte ambițioase în Băile Cojocna. Stațiunea țintește statutul de interes național

Aflate la doar 20 de kilometri de Cluj-Napoca, Băile Cojocna sunt un centru balnear și de agrement ușor accesibil pentru clujeni și nu numai. În...

Proiecte ambițioase în Băile Cojocna. Stațiunea țintește statutul de interes național
Social vineri, 24 iulie 2026, 11:06

Noua lege a salarizării bugetarilor nu va duce la scăderea veniturilor

Proiectul legii salarizării bugetarilor nu a fost finalizat și cel mai probabil nu va fi depus pentru dezbatere și adoptare în sesiunea...

Noua lege a salarizării bugetarilor nu va duce la scăderea veniturilor
Social joi, 23 iulie 2026, 16:55

Sălile de jocuri de noroc vor fi interzise pe raza municipiului Zalău

Organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în locații fizice vor fi interzise pe raza municipiului Zalău, în urma unei hotărâri adoptate de...

Sălile de jocuri de noroc vor fi interzise pe raza municipiului Zalău
Social joi, 23 iulie 2026, 11:50

Exploatare ilegală de balast. Garda de Mediu a aplicat o amendă de 60.000 de lei și a oprit lucrările

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud au descoperit, în urma unei acțiuni de inspecție desfășurate...

Exploatare ilegală de balast. Garda de Mediu a aplicat o amendă de 60.000 de lei și a oprit lucrările
Social joi, 23 iulie 2026, 11:27

Cum s-a schimbat harta vânzărilor auto din România

Piața auto din România a intrat, în prima jumătate a acestui an, într-o rearanjare a ierarhiilor cum nu s-a mai văzut de un deceniu. Datele...

Cum s-a schimbat harta vânzărilor auto din România