Dacian Pășcuță: Înainte de Camino de Santiago supraviețuiam, după, am început să mă bucur de viață
Dacian Pășcuță
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 aprilie 2018, 06:00
Dacian Pășcuță
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 aprilie 2018, 06:00
Camino de Santiago este un magnet pentru pelerinii din întreaga lume. Drumul Sfântului Iacob, care porneşte din Franţa şi străbate o parte din Spania pe distanţa a 800 de kilometri, atrage în fiecare an oameni din toate colţurile lumii, care îl parcurg din diverse motive. Dacian Pășcuță este unul dintre cei care a mers în urmă cu doi ani pe Camino, s-a întors şi a scris o carte despre experienţele sale de-a lungul acestui pelerinaj. Dan Izvoreanu a stat de vorbă despre această carte chiar cu autorul ei.
Dan Izvoreanu: — Când am povestit noi despre călătoria ta, erai proaspăt întors din această aventură. Cât timp a trecut până când ai reuşit să materializezi această carte?
Dacian Păşcuţă: — A trecut un an şi jumătate de la călătorie şi de la momentul când am început să scriu cartea. Am fost pe Camino de Santiago în 2016 şi în 2017. În al doilea an am fost într-o variantă mai scurtă, ca să mai adun detalii pentru carte.
Dan Izvoreanu: — Cartea ta se numeşte Încotro: pe drumul spre Santiago nu vei găsi ce-ţi doreşti, dar vei găsi ce ai nevoie. Explică-ne puţin.
Dacian Păşcuţă: — Avem atâtea drumuri câţi oameni în lumea asta. Pentru că ochii cu care vedem drumurile sunt diferiţi, iar astfel fiecare experienţă este unică. Fiecare pelerin trăieşte exact lucrurile de care el are nevoie la momentul respectiv.
Dan Izvoreanu: — Ce este Camino de Santiago de fapt?
Dacian Păşcuţă: — Este un pelerinaj, un drum de suflet care e cumva pe urmele Sfântului Iacob, unul din cei 12 apostoli. Se întinde pe aproximativ 1000 km, dar fiecare pelerin poate să opteze să facă o distanţă mai scurtă sau mai lungă în funcţie de cât timp are. Eu am fost pe varianta del Norte, varianta de coastă, care este exact pe graniţa de nord a Spaniei cu Oceanul Atlantic. Însă cea mai populară variantă este un pic mai la sud, dincolo de Cordillera Cantabrică.
Dan Izvoreanu: — Spui că pe drumul spre Santiago nu vei găsi ce-ţi doreşti. Dar tu ce-ţi doreai de la Camino atunci când ai început?
Dacian Păşcuţă: — Îmi doream să rezolv nişte situaţii din viaţa mea despre care credeam că sunt problematice, în care credeam că sunt nedreptăţit. Îmi doream să găsesc o formă de justiţie, o formă de consolare. A pornit de la o durere. Şi cred că de fapt fiecare drum pe care porneşte un pelerin porneşte dintr-o durere: poate să fie sufletească, poate să fie fizică; poate fi nemulţumire sau poate fi pur şi simplu sete de cunoaştere, de autocunoaştere.
Dan Izvoreanu: — Din ce ai văzut tu pe acest drum, majoritatea care pleacă pe Camino de Santiago pleacă din aceleaşi motive ca şi tine? Sau mai sunt şi turişti care merg din curiozitate?
Dacian Păşcuţă: — Nu ştiu dacă există neapărat o statistică. Dar din câte am văzut eu, majoritatea au o formă de căutare, chiar dacă neconştientizată.
Dan Izvoreanu: — Acest drum este o provocare pentru orice om. Cum erai tu când ai început Camino şi cum erai când l-ai terminat?
Dacian Păşcuţă: — Greu de răspuns la această întrebare, era dificil să fiu observatorul meu în cele două faze. La început aş putea spune că am fost inconştient de o mulţime de lucruri despre mine, iar aici aş include lucruri şi despre suflet şi despre corp. La final de drum, aş putea spune că s-a schimbat totul, pentru simplul fapt că mi s-a schimbat perspectiva din care vedeam viaţa. Şi atunci e normal că orice vedeam în jurul meu, vedeam diferit. S-au schimbat relaţiile mele, s-a schimbat relaţia mea cu corpul meu, s-a schimbat raportarea la divinitate, cum o înţelegeam înainte şi după. S-a schimbat dragostea pentru viaţă. Aş putea chiar să spun că înainte supravieţuiam, iar după mă bucuram de viaţă.
Dan Izvoreanu: — Despre drumul tău ne-ai povestit atunci. Acum vreau să ne povesteşti despre cartea ta: de ce ar trebui să o citim?
Dacian Păşcuţă: — Nu avem în viaţă o metaforă mai bună decât cea a Camino-ului: avem un punct de plecare, un punct de sosire să-i zicem, şi parcursul dintre ele, unde suntem chemaţi să descoperim cât mai mult din ce e pe drumul respectiv. Iar cartea surprinde destul de multe momente pe care le găsim în viaţa reală, de la drame romantice, până la oameni care vin şi pleacă din viaţa noastră, oameni care suferă de o anumită boală, până la provocări fizice, momente de depresie, momente de extaz. Cred că merită să citeşti cartea dacă vrei să descoperi mai mult din lucrurile care ar putea să te încânte în viaţa de zi cu zi.
Dan Izvoreanu: — Tu povesteşti această experienţă din carte în calitate de observator, sau eşti subiectul cărţii?
Dacian Păşcuţă: — Asta e o întrebare delicată, pentru că iniţial eu nu am vrut să scriu o carte. Am vrut să fac un fel de jurnal de călătorie şi ulterior să fac un material audio sau un seminar despre asta, în care să încurajez oamenii să meargă pe Camino. Însă, printr-o poveste de-a dreptul fantastică, mi s-a revelat că ar fi bine să scriu cartea asta. Nu mi-am dorit ca cineva să citească această carte ca să afle povestea mea de pe Camino, ci mi-am dorit să-şi descopere cât mai mult povestea lui. Şi atunci am scris la persoana I, dar am creat un personaj care îşi schimbă numele pe Camino, exact cum cei care merg pe Appalachian Trail în Statele Unite îşi aleg un nume cât timp sunt în drumeţie. Am creat acest personaj, am adăugat o parte de ficţiune tocmai ca să se regăsească cât mai mulţi oameni în povestea din carte.
Dan Izvoreanu: — Revenind la Camino: de ce ai recomanda cuiva să facă acest drum şi de ce ai recomanda cuiva să nu-l facă?
Dacian Păşcuţă: — În primul rând nu recomand să te duci pe Camino doar de dragul de a bifa Camino. Poţi să faci un traseu intracarpatin, de exemplu. Nu ai nevoie de Camino, ai nevoie de timp cu tine. În continuare nu cred că e nevoie de 700-800 km. Cred că la unii o schimbare profundă se poate întâmpla în 5 minute, la alţii durează o viaţă şi nu se întâmplă. Camino totuşi este un context fantastic, pentru că există infrastructură, care e acolo pentru tine. Din 20 în 20 de km – sau chiar mai des – găseşti adăposturi: poţi să faci un duş, poţi să dormi într-un pat cald, poţi să iei o masă caldă. Drumul este însemnat. Toată lumea te ghidează, toată lumea te încurajează. Dacă se întâmplă ceva, lumea ştie că eşti pelerin şi te ajută. Ba chiar spaniolii îşi orientează pomii din grădinile lor înspre stradă, ca fructele să poată servi pelerinilor la nevoie. Ca să nu vorbim de atmosfera solemnă a milioanelor de pelerini care au călcat înaintea ta pe drumul respectiv. Şi a Sfântului Iacob, dacă e până acolo.
Dan Izvoreanu: — Ce ai simţit când ai terminat Camino şi te-ai văzut la capătul drumului?
Dacian Păşcuţă: — La capăt de drum devii conştient că nu e un capăt de drum. Devii conştient – şi am văzut asta la mulţi alţi pelerini – că de-abia atunci începe Camino-ul tău de fapt. Încetează mersul, dar porneşte Camino-ul prin viaţă. Nu pot să spun că nu vine şi cu o doză de regret sau o doză de dor.
Vreau să mă întorc. Mi se pare un context fabulos, frumos şi inspiraţional, dar nu vreau să mă agăţ de el.
Dan Izvoreanu: — Şi acum că, iată, Camino de Santiago a devenit o carte, te gândeşti să faci şi alte drumuri de genul acesta sau ţi-a ajuns?
Dacian Păşcuţă: — Nu mi-a ajuns, cred că e un stil de viaţă. Următorul pelerinaj probabil va fi o călătorie pe Arcul Carpatic: de la munţii Maramureşului cobor înspre Meridionali şi probabil terminând în Apuseni, acasă. Dar mă gândesc destul de serios la o călătorie în America de Sud, să văd în ce măsură voi reuşi. Dacă ceva e suficient de important pentru mine, timpul se eliberează pentru asta.
Dan Izvoreanu/Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Elena Stancu și Cosmin Bumbuț au făcut – în calitate de jurnaliști – mai multă activitate de teren decât majoritatea reporterilor...
Este povestea unei muziciene care l-a întâlnit pe Făt-Frumos, venit de departe și implicat într-o comunitate de romi lângă Timișoara. ...
Uciderea Teodorei Marcu a adus, din nou, în atenția publică violența asupra femeii. Clujenii s-au mobilizat și au participat sâmbătă, 8...
Una din cele mai vechi sărbători creştine este Duminica Cincizecimii, când Sfântul Duh a pogorât asupra ucenicilor sub formă de limbi de foc,...