Ascultă Radio România Cluj Live

Sucurile de fructe sunt contraindicate pe stomacul gol

sucuri fructe

sucuri fructe
Foto: sucuri fructe

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 22 februarie 2018, 06:00

Consumul sucurilor de fructe pe stomacul gol afectează microflora intestinului, au constatat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton, în urma realizării unui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista „Cell Metabolism”.

Şoarecii de laborator au primit sucuri din fructe pe stomacul gol. S-a dovedit că, atunci când sunt goale, intestinele nu reuşesc să separe fructoza şi aceasta ajunge direct în colon, afectând grav microorganismele. Acest lucru se întâmplă atât în cazul sucurilor ambalate, cât şi în cel al sucurilor proaspăt stoarse. Oamenii de ştiinţă au observat că 90% din zaharurile din fructe sunt absorbite în intestinul subţire.

Recomandarea cercetătorilor este de a bea sucuri din fructe în cantităţi mici şi doar după ce au fost consumate alimente în prealabil. Astfel va fi împiedicată „supraîncărcarea” sistemului digestiv şi nu va fi deteriorată microflora intestinală.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete: