Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Călătoria spre sine

Ce mai citim: Călătoria spre sine
Foto: Irvin D.Yalom

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 februarie 2018, 13:15

Recomandarea de astăzi se adresează celor care caută o lectură de weekend ușoară, dar foarte plăcută și interesantă.

Irvin David Yalom este doctor în psihiatrie, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu. A scris și câteva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, iar personajele își caută sensul existenței. Cărțile lui de ficțiune sunt un amestec de autobiografie cu incursiuni inedite și personale în concepțiile unor filosofi cunoscuți. Plânsul lui Nietzsche, Minciuni pe canapea, Soluția Schopenhauer și Problema Spinoza au fost deja traduse în limba română.

Yalom are acum 86 de ani. În 1956 a absolvit Universitatea de Medicină din Boston, iar în 1963 și-a început cariera academică la Universitatea Stanford, unde a definit și perfecționat practicile terapiei de grup. Este cunoscut în lumea științifică pentru că a pus bazele unei noi abordări în psihanaliză: psihoterapia existențială.

Editura Vellant a publicat de curând volumul autobiografic lansat în 2017 de Irvin Yalom. Călătoria spre sine ni-l dezvăluie cu plusuri și minusuri, cu ambiții și dezamăgiri, un tip ce se apropie surprinzător de mult de oricare dintre noi. Discuțiile cu pacienții săi îi provoacă lui Yalom amintiri pe care le scrie cu sinceritate. Aflăm că a fost un copil extrem de sărac, fiul unor emigranți ruși veniți în America și că mereu a avut un complex de inferioritate, s-a simțit un ciudat: singurul alb într-un cartier de negri și singurul evreu printre creștini. Este emoționant modul în care descrie relația pe care a avut-o cu familia lui, un bătrân cuprins de nostalgie la gândul că nu a fost suficient de afectuos cu părinții săi. De altfel, cartea este dedicată mamei, surorii și tatălui său.
Yalom, în vârstă la momentul redactării acestor memorii, povestește că nu se mai poate da pe bicicletă în zone aglomerate din cauza unor probleme de echilibru, dar continuă să facă plimbări pe două roți, așa cum a făcut toată viața. În copilărie, ca să îi convingă pe părinții lui să îi cumpere o bicicletă le-a spus că îi trebuie una pentru a ajunge mai repede la bibliotecă. Educația fiului lor era singurul lucru care îi interesa, când îl vedeau citind erau cei mai fericiți oameni din lume.

Autodidact, Yalom s-a apucat pe la 11-12 ani să citească enorm, fără vreun criteriu, fără vreun îndrumător. Și-a construit singur o instruire solidă care l-a ajutat să cunoască oamenii și, mai apoi, i-a fost de folos în relația cu pacienții. Astăzi, puțini se încumetă să se măsoare cu un raft de bibliotecă; copil fiind Irvin Yalom a citit în ordine alfabetică tot ce se găsea la secțiunea ”Biografii”.

Călătoria spre sine este o carte care trebuie citită cu mintea deschisă. Din prezentarea editurii, aflăm că acest volum ne oferă imaginea de cealaltă parte a oglinzii, parcursul psihoterapeutului, cu încercările, cu punctele de cotitură, iubirile și îndoielile, dar și momentele de ,,Evrika!”. Yalom se dezvăluie cititorului prin acest demers introspectiv curajos și profund umanist: psihiatrul, asemeni tuturor, traversează aceleași distanțe în drumul către sine.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 25 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Astăzi vă propun o carte care nu se citește ușor, dar care se insinuează adânc și sincer în conștiința cititorului. Este vorba de romanul...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Poemele de luni: Adrian Popescu
Ce mai citim? luni, 19 mai 2025, 16:04

Poemele de luni: Adrian Popescu

Dacă simțiți cu ardoare că vreți să cântați împreună cu Adrian Ivanițchi versurile “Odată am știut să zbor, odată/ Dovadă n-am, dar...

Poemele de luni: Adrian Popescu
Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!
Ce mai citim? duminică, 18 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord se va afla la Cluj săptămâna viitoare. Ea va participa la o întâlnire cu publicul marți, 20 mai...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!
Poemele de luni: Dumitru Cerna
Ce mai citim? luni, 12 mai 2025, 00:00

Poemele de luni: Dumitru Cerna

“Ce poate fi mai încântător, mai reconfortant, mai benefic decât lectura, în deplina ta intimitate? Când eşti tu astăzi, când toate par a...

Poemele de luni: Dumitru Cerna
Ce mai citim? luni, 5 mai 2025, 18:37

Poemele de luni: Vasile Dan

“Auzeam pentru prima oară ceva incredibil: că poeții nu au niciun merit. Nu ei vorbesc în poezie, ci zeul trezit din ei. După Platon. Fugeam...

Poemele de luni: Vasile Dan
Ce mai citim? luni, 28 aprilie 2025, 13:08

Poemele de luni: Gabriel Bota

“Într-o lume atât de greu de înțeles, cred că singura înțelegere putem s-o găsim în cărți. Și modul acesta de a descoperi povești, de...

Poemele de luni: Gabriel Bota
Ce mai citim? luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Poemele de luni: Ion Cristofor

“Locurile prin care am trecut, oamenii și faptele lor mă inspiră mereu, ca embleme ale realității de la care pornește orice creator. Ca poet...

Poemele de luni: Ion Cristofor
Ce mai citim? duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Se mai scrie astăzi teatru? Și, dacă da, cine, pentru cine și cum o face? În ce mod se reconfigurează teatrul în era celei de-a patra...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului