Ascultă Radio România Cluj Live

30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, va avea program de lucru cu publicul, sâmbătă, 30 septembrie, între orele 9:00-17:00.

30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor
Foto: 30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor

Articol editat de , 29 septembrie 2017, 12:07

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, va avea program de lucru cu publicul, sâmbătă, 30 septembrie, între orele 9:00-17:00.

Având în vedere că 30 septembrie este ultima zi de plată pentru taxele și impozitele locale aferente anului 2017, conducerea Primăriei informează că decizia a fost luată pentru a se veni în sprijinul cetățenilor care nu au reușit să achite până acum contribuțiile la bugetul local.

După această dată vor fi aplicate penalități de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale neachitate în termen, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data achitării sumelor datorate.

Până acum, aproximativ 72% dintre persoanele fizice domiciliate pe raza municipiului Satu Mare au achitat impozitele și taxele locale aferente anului în curs.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova
Un copil de 2 ani a murit sâmbătă noapte, într-un incendiu violent
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:12

Un copil de 2 ani a murit sâmbătă noapte, într-un incendiu violent

O adevărată dramă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 20 septembrie, în localitatea Var. În jurul orei 00:45, pompierii și...

Un copil de 2 ani a murit sâmbătă noapte, într-un incendiu violent
Accident grav pe DN 76: un motociclist este resuscitat | UPDATE
Social duminică, 20 septembrie 2026, 14:07

Accident grav pe DN 76: un motociclist este resuscitat | UPDATE

UPDATE, ora 15:30 Motociclistul rănit în accidentul produs pe DN 76, în afara localității Răbăgani, a murit. În ciuda eforturilor depuse de...

Accident grav pe DN 76: un motociclist este resuscitat | UPDATE
Începe Săptămâna Prevenirii Criminalității. Ce acțiuni pregătește Poliția Română
Social duminică, 20 septembrie 2026, 13:37

Începe Săptămâna Prevenirii Criminalității. Ce acțiuni pregătește Poliția Română

Începe luni, 21 septembrie, o nouă ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. La nivelul întregii ţări, vor fi...

Începe Săptămâna Prevenirii Criminalității. Ce acțiuni pregătește Poliția Română
Social duminică, 20 septembrie 2026, 11:26

Un val de aer polar se va abate asupra României săptămâna viitoare

Un val de aer polar se va abate asupra României săptămâna viitoare. Astfel, la nivelul întregii ţări vom asista la o răcire a vremii, ploi,...

Un val de aer polar se va abate asupra României săptămâna viitoare
Social duminică, 20 septembrie 2026, 11:22

Poliția Română a scos la concurs peste 2.000 de locuri pentru agenți

Poliția Română a scos la concurs peste 2.000 de locuri în școlile postliceale de agenți de la Câmpina și Cluj-Napoca. Sesiunea de admitere se...

Poliția Română a scos la concurs peste 2.000 de locuri pentru agenți
Social sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:02

Tradiționala Întâlnire a Sașilor din Transilvania!

Sâmbătă și duminică, localitatea Șona din județul Alba găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente ale comunității săsești din...

Tradiționala Întâlnire a Sașilor din Transilvania!
Social sâmbătă, 19 septembrie 2026, 17:52

Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea

Zilele Culturii Slovace, sâmbătă și duminică, în Cetatea Oradea, devenită, în acest weekend, locul în care comunitatea slovacă din Bihor...

Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea