Ascultă Radio România Cluj Live

30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, va avea program de lucru cu publicul, sâmbătă, 30 septembrie, între orele 9:00-17:00.

30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor
Foto: 30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor

Articol editat de , 29 septembrie 2017, 12:07

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, va avea program de lucru cu publicul, sâmbătă, 30 septembrie, între orele 9:00-17:00.

Având în vedere că 30 septembrie este ultima zi de plată pentru taxele și impozitele locale aferente anului 2017, conducerea Primăriei informează că decizia a fost luată pentru a se veni în sprijinul cetățenilor care nu au reușit să achite până acum contribuțiile la bugetul local.

După această dată vor fi aplicate penalități de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale neachitate în termen, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data achitării sumelor datorate.

Până acum, aproximativ 72% dintre persoanele fizice domiciliate pe raza municipiului Satu Mare au achitat impozitele și taxele locale aferente anului în curs.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
200 de hectare de pădure nouă, în Bihor
Social duminică, 28 septembrie 2025, 15:31

200 de hectare de pădure nouă, în Bihor

O suprafață de 200 de hectare va fi împădurită, în județul Bihor. Consiliul Județean a lansat licitația în acest scop și a semnat acorduri...

200 de hectare de pădure nouă, în Bihor
Demiteri în cazul copiilor morți la Spitalul din Iași
Social sâmbătă, 27 septembrie 2025, 18:09

Demiteri în cazul copiilor morți la Spitalul din Iași

Schimbarea directorului Spitalului „Sfânta Maria” din Iași și demiterea conducerii Direcției Județene de Sănătate Publică sunt...

Demiteri în cazul copiilor morți la Spitalul din Iași
Critici referitoare la situația de la Spitalul de Copii din Iași, unde au murit șase copii
Social sâmbătă, 27 septembrie 2025, 17:28

Critici referitoare la situația de la Spitalul de Copii din Iași, unde au murit șase copii

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași nu au fost urmate în totalitate protocoalele medicale și nu au fost aplicate procedurile...

Critici referitoare la situația de la Spitalul de Copii din Iași, unde au murit șase copii
Peste 15.000 de persoane, interesate de tichetele de energie
Social sâmbătă, 27 septembrie 2025, 15:55

Peste 15.000 de persoane, interesate de tichetele de energie

Peste 15.000 de persoane s-au arătat interesate de tichetele de energie, în ultima săptămână, și au solicitat informații prin intermediul...

Peste 15.000 de persoane, interesate de tichetele de energie
Social sâmbătă, 27 septembrie 2025, 15:41

Elevul acuzat că a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale a fost arestat preventiv

Elevul în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis mesaje de amenințare către mai multe instituții publice, a fost arestat preventiv pentru 30 de...

Elevul acuzat că a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale a fost arestat preventiv
Social sâmbătă, 27 septembrie 2025, 13:23

Percheziții la mai multe domicilii din Bihor

Polițiștii au făcut, în această dimineață, mai multe percheziții, la domiciliile a șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 49 de...

Percheziții la mai multe domicilii din Bihor
Social vineri, 26 septembrie 2025, 12:58

Doi bărbați reținuți pentru infracțiuni rutiere grave!

Conducătorul unui autoturism implicat într-un accident rutier a fost identificat de Poliția Rurală Prundu Bârgăului.   Au dispus...

Doi bărbați reținuți pentru infracțiuni rutiere grave!
Social vineri, 26 septembrie 2025, 11:31

Românii returnează ambalaje într-un ritm record

Volumul ambalajelor returnate de la începutul acestui an a depăşit totalul înregistrat pe parcursul întregului an 2024, a anunţat vineri, 26...

Românii returnează ambalaje într-un ritm record