Ascultă Radio România Cluj Live

La Cluj s-a lansat Asociația Femeilor Chirurg din România

Clujul marchează o nouă premieră în sistemul de sănătate românesc: lansarea Asociației Femeilor Chirurg (AFC) din România, care urmărește reprezentarea intereselor persoanelor de sex feminin din sistemul medical românesc.

La Cluj s-a lansat Asociația Femeilor Chirurg din România

Articol editat de cristina.rusu, 28 martie 2017, 14:16

Inițiată de medicul rezident Miana Gabriela Pop, cu susținerea Asociației Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, organizația a fost prezentată public la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui eveniment la care au participat medici, cadre medicale universitare și reprezentanți ai comunității clujene.

Am pornit acest demers constatând că sunt tot mai multe rezidente pasionate de domeniile chirurgicale și care au îndrăzneala să aleagă o carieră în această zonă a medicinei, cea mai solicitantă. Am fost inspirată de mediul în care m-am dezvoltat ca rezidentă, care mi-a dat încredere în mine și m-a susținut să mă dezvolt și să-mi doresc să cresc profesional. Tocmai de aceea, ne dorim să aducem alături de noi și alte tinere cu aceleași aspirații și, împreună, să schimbăm mentalitățile din prezent, a declarat Miana Gabriela Pop.

Am fost încă de la început impresionată de tinerețea și entuziasmul Mianei, care și-a ales o carieră profesională foarte dificilă, dominată de bărbați. Cred că prin această coalizare se pot obține foarte multe rezultate de care să beneficieze un număr cât mai mare de medici, femei și bărbați deopotrivă.

Mă bucur să văd tineri medici pasionați să-și dezvolte cariera în România și nu în alte țări și cred că acest demers reprezintă un exemplu excelent pentru comunitate, a precizat Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj.

Am avut ocazia de a forma multe rezidente de-a lungul timpului și consider că această specializare, chirurgia, li se potrivește în egală măsură femeilor, cât și bărbaților, chiar dacă până acum acest domeniu a fost considerat, cumva, apanajul bărbaților.

Ei sunt mai aplicați, mai tehnici, în timp ce femeile sunt mai minuțioase și mai răbdătoare. O felicit pe Miana pentru îndrăzneala de a avea această inițiativă și sunt convins că, în timp, Asociația Femeilor Chirurg va reuși să pună mai bine în evidență potențialul femeilor în chirurgie, a declarat prof.univ.dr. Cornel Iancu, șeful Clinicii de Chirurgie III din Cluj-Napoca.

La rândul său, prof.univ.dr. Anca Buzoianu, Decanul Facultății de Medicină, a arătat deschiderea pe care Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” o are față de un asemenea demers.

Am constatat și noi că tot mai multe femei aleg cariera medicală și de la an la an avem mai multe studente. Mă bucur de acest lucru și încurajez Asociația Femeilor Chirurg să dezvolte cât mai multe programe, iar la noi îi asigurăm că vor găsi întotdeauna un sfat și sprijin pentru activități, a precizat Anca Buzoianu.

Asociația Femeilor Chirurg este organizată în zece departamente, corespondente specializărilor chirurgicale și coordonate de câte un medic specialist în domeniu: Chirurgie generală (șef de lucrări dr. Dana Bartoș), Chirurgie vasculară (conf.dr. Claudia Gherman), Oftalmologie (prof.univ.dr. Simona Nicoară), ORL (conf.dr. Magdalena Chirilă), Gastroenterologie intervențională (conf.dr. Alina Tanțău), Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă (șef de lucrări dr. Ileana Matei), Obstetrică-ginecologie (asist.univ.dr. Ioana Rotaru), Chirurgie pediatrică (asist.univ.dr. Anca Budușan), Chirurgie buco-maxilo-facială (asist.univ.dr. Mădălina Lazăr), Urologie (dr. Carmen Lăpușan).

Printre obiectivele asociației se numără creșterea vizibilității femeilor în domeniile chirurgicale; susținerea perfecționării chirurgicale a acestora prin programe de dezvoltare profesională continuă; promovarea schimburilor internaționale și a mobilităților naționale cu specific medico-chirurgical; organizarea de cursuri de pregătire practică în vederea îmbunătățirii tehnicii chirurgicale.

De asemenea, AFC dorește să faciliteze accesul la informație și să susțină participarea femeilor la conferințe și în proiecte de cercetare specifice.

Asociația se va implica și în educarea societății privind ne-discriminarea femeilor și facilitarea egalității de șanse pe piața muncii, stimularea accesului nediscriminatoriu privind angajarea și promovarea persoanelor de sex feminin în sistemul medical și combaterea ideilor preconcepute privind productivitatea și calitatea forței de muncă feminine în sistemul de sănătate medico-chirurgical.

Personalul medical feminin va fi sprijinit și în ceea ce privește maternitatea, nașterea ori întemeierea unei familii.

Mai multe informații despre Asociația Femeilor Chirurg: www.femei-chirurg.ro.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Mașină căzută în râul Olt
Social joi, 6 august 2026, 17:11

Mașină căzută în râul Olt

Un autoturism a căzut miercuri, 5 august, în râul Olt, în zona Barajului Scoreiu, mobilizând de urgență echipaje ale ISU Sibiu.   La...

Mașină căzută în râul Olt
Micii fermieri pot solicita finanţări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect
Social joi, 6 august 2026, 15:44

Micii fermieri pot solicita finanţări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect

Micii fermieri vor putea solicita finanţări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect prin intervenţia DR-14 ‘Investiţii în...

Micii fermieri pot solicita finanţări nerambursabile de până la 50.000 de euro pe proiect
Nouă fraudă online!
Social joi, 6 august 2026, 15:17

Nouă fraudă online!

A apărut o nouă metodă de fraudă online, extrem de periculoasă.   Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că o...

Nouă fraudă online!
Mai multă educație, mai puține accidente
Social joi, 6 august 2026, 13:51

Mai multă educație, mai puține accidente

Accidente rutiere continuă să aibă loc, iar educaţia este unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare, a...

Mai multă educație, mai puține accidente
Social joi, 6 august 2026, 12:18

Vreme extremă: arșiță și vijelii

Vreme caniculară, cu disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil.   Mai ales după-amiaza și seara vor fi manifestări de instabilitate...

Vreme extremă: arșiță și vijelii
Social joi, 6 august 2026, 12:03

Prețuri mai mici la pompă

Se așteaptă ca preţurile la carburanţi să scadă în perioada următoare.   Se va întâmpla în aproximativ 10 zile, a explicat joi, 6...

Prețuri mai mici la pompă
Social joi, 6 august 2026, 11:08

Zi de foc pentru pompieri

51 de situații de urgență au avut de gestionat pompierii militari bihoreni doar în cursul zileri de miercuri, 5 august.   Echipajele...

Zi de foc pentru pompieri
Social joi, 6 august 2026, 10:50

Zilele Culturii Maghiare

În perioada 20-22 august, Oradea organizează Zilele Culturii Maghiare, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii.  ...

Zilele Culturii Maghiare