Povestea fascinantă a unei supravieţuitoare de la Auschwitz

Ororile pe care le-au trăit evreii în lagărele de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu mai sunt un secret pentru nimeni.

Articol editat de Carmen Sas, 27 ianuarie 2017, 06:00 / actualizat: 13 februarie 2017, 10:13

Puţinii supravieţuitori ai acelor vremuri tulburi încearcă să lase în urmă amintirile de coşmar adunate în anii în care au luptat să scape cu viaţă din lagărele de concentrare.

Este şi cazul doamnei Klara Markus din Sighet, care, în acest an, a împlinit 104 ani de viaţă.

Klara Markus s-a născut la cumpăna dintre anii 1913 şi 1914, la Carei, judeţul Satu Mare.

Mama Klari, cum îi spun toţi cunoscuţii, provine dintr-o familie de evrei săraci. Pentru a-i da o educaţie aleasă, mama ei a înscris-o la Liceul de Fete din Sighet.

După absolvirea liceului s-a întors la Carei, apoi, având rude la Budapesta, a lucrat acolo doi ani la o fabrică de umbrele.

În septembrie 1944, din Budapesta a fost dusă pe jos spre lagărele de concentrare din Dachau şi mai apoi la Ravensbruck.

La începutul lunii mai a anului 1945, doamna Klara a fost la un pas de exterminare: împreună cu alte 15 femei a fost dusă în camera de gazare însă, ca prin miracol, gazul s-a terminat aşa că a scăpat cu viaţă.

Eliberată din lagăr la 9 mai 1945, Klara Markus a ajuns în Carei cinci luni mai târziu. Cum nu a mai găsit pe nimeni din familie în viaţă, s-a mutat la Sighet, la nişte rude îndepărtate.

Aici l-a cunoscut pe pe cel care avea să-i fie soţ, medicul Andrei Markus, fost prizonier în Rusia. S-au căsătorit şi şi-au luat viaţa de la început putere le-a dat cei doi copii şi mai apoi nepoţii, cu care trăieşte împreună, bucurându-se de sănătate fizică şi mentală.

În privinţa ororilor prin care a trecut, Klara Markus spune că, decât să urască şi să dorească cuiva răul, mai bine doreşte bine familiei şi prietenilor.

S-o ascultăm în continuare:

Am purtat steaua galbenă…crematoriu peste tot era…Oriunde mergeam era numai crematoriu. Când nu mai puteam umbla și face nimic, la gaz…cu ea. Am știut că au fost gazați, cine nu a venit cu noi acela a fost gazat. Dimineața ne-am sculat și a zis că mergem la duș, noi nu mai știam ce se întâmplă. Când am ajuns acolo ni s-a spus să ieșim că merge cu gaz, dar gazul s-a terminat și ne-au dat drumul. Eram ca niște animale, absolut nimic nu am știut, așa ne-au dat drumul.

Am venit la Sighet unde l-am întâlnit pe soțul meu și era ceva normal ca să ne căsătorim…am format familia și am început să ne trăim viața. Ne-am căsătorit, au venit copiii și ne-am revenit.

Am pus punct la trecut, asta se poate uita și ierta, acolo sus va fi condamnare. Aici totul trece și noi trecem…E bine să trăiești, să nu ne urâm. N-are niciun rost să te urăsc pe tine, pentru ce, dacă nu mi-ai făcut nimic. Și poate dacă mi-ai făcut ceva, poate nu ai vrut să faci.

În tot cazul, viața merge mai departe. Viața este frumoasă și mai ales dacă ai familie atunci ești răsplătit. Nu-i voie niciodată, nici măcar să dorești răul la nimeni, ce folos dacă doresc răul la cineva…

Mai bine îmi doresc mie și familiei mele, bine. Niciodată să nu dorești nici măcar în gând răul la celălalt. (Klara Markus)

Radio Sighet