Ascultă Radio România Cluj Live

Angajații din Primărie au ales reducerea salariilor în detrimentul concedierii

Măsura aduce o economie de aproximativ 1 milion de lei.

Angajații din Primărie au ales reducerea salariilor în detrimentul concedierii
Foto: primaria Cluj-Napoca

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 aprilie 2026, 13:28

Salariile funcționarilor din Primăria Cluj-Napoca vor fi reduse cu 176 de lei, începând cu 1 iulie 2026. Decizia a fost votată în Consiliul Local, în baza ordonanței emise de guvern prin care administrațiilor publice locale li se impune scăderea cheltuielilor de personal.

Consilierii au ales astfel reducerea salariilor în detrimentul concedierii a 24 de persoane, pentru ca organigrama Primăriei să aibă maxim 850 de posturi, număr stabilit la nivel de guvern.

Primarul Emil Boc a explicat că măsura a fost adoptată în urmă unei consultări avute cu salariații primăriei, care, anterior, au votat pentru această variantă:

Emil Boc: Am avut de optat între concedierea 24 de persoane sau diminuarea de la 1 iulie a salariilor cu 176 de lei. Evident că am procedat la consultarea colegilor și am făcut un proces transparent în care angajații să voteze pentru una sau alta din cele două opțiuni. Votul a fost în proporție de 69% pentru reducerea salariilor începând cu data de 1 iulie.

Măsura reducerii salariilor cu 176 de lei, care se aplică tuturor angajaților din Primăria Cluj-Napoca, aduce o economie de aproximativ 1 milion de lei. Această decizie rămâne în vigoare până la 1 ianuarie 2027, când concedierile trebuie obligatoriu făcute de toate administrațiile locale din țară.

Primarul Emil Boc a precizat că, odată cu reducerea salariilor, a fost modificată și organigrama instituției, din care au dispărut 219 posturi, care erau vacante:

Emil Boc: Trebuie să avem maxim 850 de angajați cu toate structurile primăriei, cu poliția locală, cu direcția de evidență a persoanelor, cu toate serviciile, maxim 850 persoane.

Odată cu restructurările votate de Consiliul Local, Primăria Cluj-Napoca a rămas cu 574 de angajați, la care se adaugă 253 de polițiști locali și 47 de funcționari de la Direcția de Evidența Persoanelor.

 

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru
De prin Cluj marți, 20 octombrie 2026, 11:16

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru

Lucrările la podul peste râul Someșul Mic, de pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca, sunt în desfășurare.   Viceprimarul Dan Tarcea...

Două poduri din Cluj-Napoca, în lucru
Noi capacități de producere a energiei verzi
De prin Cluj marți, 20 octombrie 2026, 11:02

Noi capacități de producere a energiei verzi

Consiliul Local Cluj-Napoca are pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de marți, 20 octombrie, un proiect de hotărâre privind dezvoltarea...

Noi capacități de producere a energiei verzi
Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj
De prin Cluj vineri, 16 octombrie 2026, 16:20

Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj

„N-am creat noi distopia„, se scuză Dan Amariei, solistul fomației Omul cu Șobolani, care aduce la Cluj cel mai recent album,...

Omul cu Șobolani aduce Distopia la Cluj
Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor
De prin Cluj joi, 15 octombrie 2026, 16:06

Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a cerut o soluție urbanistică diferită de cea existentă pentru amenajarea zonei Biblioteca Academiei...

Praf și disconfort pe strada Kogălniceanu: Emil Boc solicită refacerea lucrărilor
De prin Cluj miercuri, 14 octombrie 2026, 16:33

300 de persoane vor forma o panglică umană în Piața Unirii

Aproximativ 300 de participanți se vor reuni vineri, 16 octombrie, de la ora 12:00, în Piața Unirii din Cluj, în cadrul Lunii de Conștientizare...

300 de persoane vor forma o panglică umană în Piața Unirii
De prin Cluj marți, 13 octombrie 2026, 11:07

„Horile din tată-n fiu” – spectacol folcloric inedit la Sala Radio Cluj!

„Horile din tată-n fiu” –  la Sala Radio Cluj! Evenimentul are loc miercuri, 14 octombrie, de la ora 18:00, este dedicat cântecului...

„Horile din tată-n fiu” – spectacol folcloric inedit la Sala Radio Cluj!
De prin Cluj marți, 13 octombrie 2026, 11:05

Situație neobișnuită la Cluj: doar 6 cereri pentru o creșă cu 110 de locuri!

O nouă creșă cu 50 de locuri a fost finalizată în municipiul Cluj-Napoca, în cartierul Iris, dar locurile în unitatea care va începe să...

Situație neobișnuită la Cluj: doar 6 cereri pentru o creșă cu 110 de locuri!