Ascultă Radio România Cluj Live

Filarmonica de Stat ”Transilvania” își redeschide porțile

Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide seria de concerte, vineri, 20 ianuarie, cu dirijorul Gabriel Bebeşelea.

Filarmonica de Stat ”Transilvania” își redeschide porțile

Articol editat de cristina.rusu, 20 ianuarie 2017, 06:00

Corul şi Orchestra Filarmonicii vor interpreta lucrarea Schicksalslied (Cântecul destinului), de Brahms. Dirijorul corului este Cornel Groza.

Scris pentru cor mixt şi orchestră, Schicksalslied urmează îndeaproape Recviemului german, primele idei muzicale fiind notate în zilele imediat următoare primei audiţii a acestuia, de la Bremen.

Programul serii va continua cu „Cântecele şi dansurile morţii”, de Modest Mussorgski, compoziţie orchestrată de Dmitri Şostakovici, prilej cu care baritonul Florin Estefan revine pe scena Colegiului Academic. Într-o perioadă umbrită de suferinţă şi singurătate, Mussorgski a scris una dintre cele mai dramatice şi originale lucrări ale perioadei romantice, Cântecele şi dansurile morţii.

Seara de vineri se va încheia cu „Dansurile Simfonice” de Rahmaninov. Cele trei Dansuri simfonice reprezintă ultima lucrare finalizată a lui Rahmaninov şi singura pe care a scris-o în Statele Unite. Lucrarea este caracteristică stilului târziu al compozitorului, din perspectivă armonică şi timbrală (Rahmaninov se concentrează, în mod deosebit, pe culoarea sonoră individuală a fiecărui instrument). Mai mult, ca în Simfonia a III-a, se resimte nostalgia pentru Rusia natală, dar şi fascinaţia pentru cântul bisericesc.

afis 20 ianuarie (1)

Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat şi cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesrului Mark Stringer.

La doar 28 de ani, Gabriel Bebeşelea este recunoscut ca unul dintre „cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”, 2011). Câştigător al Competiţiei de Dirijat „Lovro von Matačić” de la Zagreb, Gabriel Bebeşelea este şi deţinătorul Premiului I la Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales” din 2010. Imediat după acest concurs, a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. Odată cu stagiunea 2013/2014, a fost numit Dirijor Invitat Principal la Filarmonica din Sibiu, al cărei dirijor permanent a devenit în stagiunea 2014/2015. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj, iar din această stagiune, Gabriel este Dirijorul Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

În 2014, Gabriel a primit Premiul pentru cel mai bun dirijor al Operelor Naţionale Române. În luna decembrie a aceluiaşi an, a fost semifinalist al Competiţiei „Donatella Flick” organizată de London Symphony. În 2015, a fost selectat ca participant activ la cursurile a doi dirijori de renume mondial: Bernard Haitink (la Festivalul de la Lucerna) şi Kurt Masur (Aurora Classical Festival).

Gabriel Bebeşelea colaborează frecvent cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Opera Naţională Română din Bucureşti, Opera Maghiară din Cluj, Filarmonicile din Satu Mare şi Târgu Mureş. Printre angajamentele următoare se numără colaborările pe care le va avea cu Filarmonica Naţională a Rusiei, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Filarmonica „Janaçek” din Ostrava, Orchestra Filarmonicii din Rostov, Orchestra Filarmonicii de Stat din Kazahstan, Orchestra Filarmonicii din Yaroslavl.

Baritonul Florin Estefan s-a născut la Oradea, în 1982. În 2004, a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii din oraşul natal, unde a studiat cu Alexandru Fărcaş şi Gheorghe Mogoşan. Din anul al doilea de studenţie, i s-a oferit postul de solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

A participat la numeroase competiţii, dintre care amintim Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Hariclea Darclée” (Premiul I), Concursul Naţional „Sabin Drăgoi” (Premiul I) şi Festivalul Naţional al Liedului Românesc, unde a primit Premiul de Excelenţă pentru promovarea acestui gen.

În cariera sa, Florin Estefan a apărut pe numeroase scene atât din Romania, cât şi din străinătate (Grecia, Austria, Italia, Belgia, Cehia, Irlanda, Japonia, Statele Unite, Australia şi Marea Britanie).

Repertoriul său vocal-simfonic cuprinde Simfonia a IX-a de Beethoven, Cecilien Messe de Haydn, Recviem de Mozart, Petite Messe Solennelle de Rossini, Carmina Burana de Carl Orff, Recviem de Gabriel Fauré, Cântecele şi dansurile morţii de Modest Musorgski.

În 2006, Florin Estefan a interpretat rolul principal în versiunea filmată a operei Şeful de A. Sienberger şi a jucat unul din rolurile secundare din filmul Transilvania al regizorului francez Tony Gatlif (film nominalizat la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes).

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Cultural duminică, 1 noiembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground

Duminică, 1 noiembrie, de la ora ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Harta morţii de Ştefan Berciu.  ...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Harta morţii/ Bucureşti – Underground
Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Cultural sâmbătă, 31 octombrie 2026, 00:00

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan

„Lacul lebedelor” în pași de dans contemporan, o poveste despre ritmul trepidant și epuizant al vieții cotidiene și una despre...

Transilvania Steps celebrează dansul contemporan
Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Cultural vineri, 30 octombrie 2026, 15:51

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează între 4 și 8 noiembrie „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural joi, 29 octombrie 2026, 12:46

Transilvania Jazz Festival 2026

Transilvania Jazz Festival ajunge în acest an la ediția cu numărul 20.   Pe 6 și 7 noiembrie, publicul este invitat la patru concerte în...

Transilvania Jazz Festival 2026
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 16:32

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii

Istoria cartierului Valea Aurie va fi prezentată joi, 29 octombrie, într-o întâlnire organizată de Muzeul Național Brukenthal la Biblioteca...

Valea Aurie de altădată, redescoperită prin fotografii
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 14:27

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan a afirmat că evaluarea la 3 lei și 50 de bani a tabloului ‘Peisaj’ de Nicolae Grigorescu de la Muzeul...

Tablou de Nicolae Grigorescu evaluat la…3 lei și 50 de bani
Cultural miercuri, 28 octombrie 2026, 12:41

Cenaclul „Litera 26”

Literatura contemporană își găsește un nou spațiu de întâlnire la Cluj-Napoca.   Cenaclul „Litera 26” își deschide porțile la...

Cenaclul „Litera 26”
Cultural marți, 27 octombrie 2026, 12:49

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween

Echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, ne așteaptă costumați și cu chef de distracție, la o ediție spooky a Nopții...

Porțile Teatrului Național „Lucian Blaga” se deschid în seara de Halloween