Ascultă Radio România Cluj Live

Poliţele RCA agită din nou spiritele

Transportatorii rutieri susţin că s-ar fi făcut o eroare la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă referitoare la asigurările obligatorii RCA.

Poliţele RCA agită din nou spiritele

Articol editat de Camelia Velțan, 20 septembrie 2016, 19:21

Patru asociaţii patronale de profil acuză că textul acestui act normativ nu ar corespunde cu proiectul iniţial de Ordonanţă şi îl consideră imposibil de aplicat. Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Constantin Isac, explică în ce constă eroarea:

În acest moment există publicată o ordonanță de urgență cu un text modificat față de cel inițial, aspectul esențial este acela că tarifele se vor plafona pentru o perioadă de șase luni și termenul folosit este ”la nivelul tarifelor de referință” care sunt orientative. (Constantin Isac, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri)

Transportatorii solicită Executivului explicaţii pe marginea presupusei erori din actul normativ publicat şi a modului în care va fi aplicată plafonarea tarifelor la asigurările RCA.

De cealaltă parte, Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a precizat că responsabilitatea textului revine ASF, care va oferi și explicațiile necesare.

Potrivit acordului semnat între transportatori și Autoritatea de Supraveghere Financiară, noul tarif de 7.500 lei pentru prima RCA la camioane grele ar urma să intre în vigoare cel mai târziu în 3 octombrie.

 

Radio România Actualităţi

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ministrul Energiei: ”Nu există motive pentru creșterea prețului la benzină și motorină”
Economic marți, 18 noiembrie 2025, 08:40

Ministrul Energiei: ”Nu există motive pentru creșterea prețului la benzină și motorină”

Bogdan Ivan, ministrul Energiei din Bistrița, ne-a declarat luni seara, 17 noiembrie, că nu există motive pentru creșterea prețului la benzină...

Ministrul Energiei: ”Nu există motive pentru creșterea prețului la benzină și motorină”
Prognoza Comisiei Europene pentru economia României
Economic luni, 17 noiembrie 2025, 17:58

Prognoza Comisiei Europene pentru economia României

Prognoza Comisiei Europene arată că economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani, pe fondul...

Prognoza Comisiei Europene pentru economia României