Ascultă Radio România Cluj Live

Olimpiada de la Rio, eveniment planetar

Evenimentele sportive vor domina agenda ştirilor acestei săptămâni, o săptămână în care fenomenul sportiv, la cea mai elevată expresie a lui, va începe să domine timp de mai multe săptămâni actualitatea.

RIO 2016
Foto: Premii pentru sportivii clasați pe locurile 4-6 la Rio

Articol editat de cristina.rusu, 2 august 2016, 19:00

Vineri, 5 august, încep la Rio de Janeiro, în Brazilia, Jocurile Olimpice. Va fi un eveniment planetar şi, ca de obicei, la asemenea anvergură, nu va fi lipsit de controverse – de la cazurile de dopaj, care erau să scoată cu totul din competiţie delagaţia Rusiei, şi până la pericolul virusului Zika, vinovat de retragerea multor sportivi.

Timp de 19 zile, cea mai mare aglomeraţie de atleţi laureaţi ne va ocupa actualitatea în căutarea celor peste 300 de medalii de la 42 de discipline olimpice.

Radioul public va avea, ca de fiecare dată, la olimpiadă, o echipă de comentatori.

Jocurile din Brazilia vor reprezenta, fără doar şi poate, evenimentul principal al anului în sport. Aşa se întâmplă de multă vreme, de când televiziunea aduce aproape de public toate întâmplările competiţiei planetare.

Peste două miliarde de telespectatori vor fi conectaţi cu Rio de Janeiro, acolo unde 10.000 de sportivi, din 207 ţări se vor lupta pentru cele 306 medalii de aur ce vor fi puse în joc.

Pentru întâia dată în istorie, Kosovo şi Sudanul de Sud îşi vor face apariţia la întrecerile olimpice şi, tot în premieră, o echipă a refugiaţilor va participa sub steagul olimpic.

Jocurile de la Rio au fost marcate de numeroase scandaluri, atât la nivel naţional în Brazilia, cât şi la nivel mondial. Ţara sud americană se confruntă cu mari probleme de ordin financiar şi economic, dar şi politic, fiind ştiută suspendarea preşedintelui, doamna Rousseff.

Organizatorii spun însă că sunt pregătiţi să facă faţă din toate punctele de vedere şi că mişcările sociale din ultima vreme nu vor pricinui pagube însemnate evenimentului sportiv.

Pe de altă parte, Jocurile Olimpice din Brazilia pornesc de vineri la drum, după cel mai mare scandal de dopaj din istorie.

Rusia a fost la un pas să fie exclusă din competiţie, din cauza unui doping generalizat la nivel naţional.

În cele din urmă, Comitetul Internaţional Olimpic a hotărât să le permită sportivilor ruşi să concureze, dar a lăsat la îndemâna federaţiilor internaţionale să decidă care dintre membrii puternicei delagaţii de la Moscova sunt curaţi şi pot veni al Rio de Janeiro. Şi suspendările au început să curgă la foc automat. Astfel că Rusia va avea cea mai mică echipă din ultimele decenii.

În acest scandal, pornit în luna martie cu deja celebrul Meldonium pe afiş, au căzut multe capete şi în alte delegaţii dintre care cea a României.

Caiaciştii şi canoiştii noştri au fost opriţi să meargă la Rio, la fel şi atleţii Toader şi Donisan sau canotoarea Dorneanu. În aceste condiţii, România deplasează o echipă de 96 de sportivi la 14 discipline, în frunte cu tripla campioană din 2004 – gimnasta Cătălina Ponor, care va fi portdrapelul nostru la ceremonia inaugurală din noaptea de 5 august.

Marea absentă este, fară îndoială, Simona Halep, cea care a decis să absenteze de la Jocurile Olimpice, din cauza virusului Zika, o altă chestiune sensibilă a acestei ediţii.

Cu un obiectiv de cel puţin şase medalii, România speră la o comportare meritorie, dar nu este de aşteptat ca sportivii să înregistreze rezultate extraordinare.

Vom afla palmaresul final pe 21 august, când jocurile din Brazilia vor fi intrat în istorie, iar lumea sportului va da startul pregătirilor pentru Tokyo 2020.

 

Radio România Actualități

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

Istvan Kovacs arbitrează Barcelona – Atletico
Sport miercuri, 8 aprilie 2026, 13:57

Istvan Kovacs arbitrează Barcelona – Atletico

Arbitrul Istvan Kovacs din Carei va conduce meciul dintre FC Barcelona și Atletico Madrid, din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii...

Istvan Kovacs arbitrează Barcelona – Atletico
România se duelează cu Norvegia, în EURO Cup la handbal feminin
Sport miercuri, 8 aprilie 2026, 13:54

România se duelează cu Norvegia, în EURO Cup la handbal feminin

Echipa națională de handbal feminin a României întâlnește, miercuri, 8 aprilie, selecționata Norvegiei, într-o partidă contând pentru Grupa...

România se duelează cu Norvegia, în EURO Cup la handbal feminin
FRF amână numirea noului antrenor al naționalei
Sport miercuri, 8 aprilie 2026, 12:14

FRF amână numirea noului antrenor al naționalei

După decesul lui Mircea Lucescu, Federația Română de Fotbal a anunțat că suspendă pe o perioadă nedeterminată procesul de numire a noului...

FRF amână numirea noului antrenor al naționalei
Omagii aduse lui Mircea Lucescu
Sport miercuri, 8 aprilie 2026, 10:44

Omagii aduse lui Mircea Lucescu

Federația Europeană de Fotbal (UEFA) i-a dedicat un articol, pe site-ul oficial (AICI), marelui antrenor Mircea Lucescu, decedat marți, 7 aprilie,...

Omagii aduse lui Mircea Lucescu
Sport miercuri, 8 aprilie 2026, 10:34

Trei zile de omagiu pentru Mircea Lucescu

Fanii își vor putea lua rămas bun de la legendarul tehnician începând de miercuri seara, 8 aprilie, de la ora 17:00, iar ceremonia de...

Trei zile de omagiu pentru Mircea Lucescu
Sport marți, 7 aprilie 2026, 21:54

A murit Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a murit în această seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă...

A murit Mircea Lucescu
Sport marți, 7 aprilie 2026, 17:26

Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la Linz

Sorana Cîrstea s-a calificat, marți, 7 aprilie, în optimile de finală ale turneului de tenis de la Linz, competiție dotată cu premii totale de...

Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la Linz
Sport marți, 7 aprilie 2026, 13:57

50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii

Fostele gimnaste Emilia Eberle, Dumitriţa Turner şi Georgeta Gabor au confirmat participarea la Gala „Nadia 10 – Perfecţiunea inspiră”....

50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii