Orașul care miroase a balsam de rufe

Nu este prima dată cînd merg în Italia. De fapt a fost a cincea vară cînd am luat la pas drumurile peninsulei. Însă este pentru prima dată cînd merg în pintenul cizmei.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 23 iulie 2016, 06:00

Puglia se numește regiunea, motiv pentru unii să zîmbească pe sub mustață și să mă avertizeze: ehee, nu e ca la Roma, n-o să rămîi mută de uimire și frumusețe. Nici nu te gîndi că te va lăsa cu gura căscată cum ai pățit la Firenze sau la Veneția. E sud, sudul e sărac, nu te aștepta să găsești acolo Italia aia care-ți place ție.

Și au avut dreptate: sudul e altceva. Însă e tot Italia aia care-mi place mie. De nu cumva chiar mai mult decît ce știam pînă acum despre ea.

Este Italia autentică. În călătoriile anterioare, am reușit să o intuiesc abia cînd m-am abătut de la traseele marcate pe hărțile turistice. Acum am atins-o cu mîna și i-am simțit mirosul. Proaspăt, curat, jilav. Așa miroase la Bari. Nu știu de cîte ori pe săptămînă își schimbă barezii așternuturile, dar știu că Michelangelo n-ar fi avut aici nici o șansă cu minunățiile de ferestre pe care le-a făcut în Florența: în Bari, ele ar fi ascunse privirii, căci la fiecare geam atîrnă un cearșaf proaspăt spălat.

Sau mai multe.

E cam ca la noi la țară, unde lelițele stau ziua în amiaza mare pe prispă. Numai că la ei stau pe trotuar, și femei și bărbați și copii. Mai cu seamă seara, cînd soarele își mai domolește vipia. Cei mici se joacă, adulții trăncănesc, beau o bere, cîntă. Dolce far niente.

Și dacă te văd că te plimbi fără țintă, strigă după tine și te întreabă unde vrei să ajungi. Te dibuiesc imediat că nu ești de-al locului, că te-ai încurcat printre străduțele înguste și întortocheate și îți arată drumul. ”Moaștele Sfîntului Nicolae? Înainte și la stînga!” Nu vrei să ajungi la moaște, le-ai văzut deja, ca orice călător responsabil care s-a uitat pe harta orașului în căutare de atracții turistice.

Dar n-ai ce face și urmezi indicațiile. Să mai zăbovești pe acolo ar putea părea lipsă de respect, le-ai viola intimitatea. E ca și cum ai intra cu bocancii în casa omului. Căci în partea veche a orașului, casele lor par mici și înghesuite, iar ei lasă impresia că trăiesc și în fața casei, pe trotuar. Distanța între tine, trecătorul ce umblă fără grabă cu aparatul de fotografiat atîrnat de gît, și existența lor este aproape imperceptibilă.

De italianul de rînd te desparte doar o ușă. Cel mai adesea deschisă, din cauza căldurii. Și o perdea. Sus, la geam, flutură omniprezentul cearșaf.

Sînt săraci în comparație cu locuitorii din nord, dar nu li se citesc tristețea sau încrîncenarea pe chip. E drept că de aici s-au dus cei care au ales să se ducă să muncească prin alte părți mai prospere ale bătrînului continent. Însă cei care au rămas continuă să se bucure de lucrurile simple ale vieții: mîncarea e minunată, vinul rece, cafeaua tare și înghețata mereu surprinzătoare.

Dacă nu vrei chestii sofisticate, găsești la aproape orice colț de stradă o tavernă sau o osterie unde să îți astîmperi foamea și setea cu o pizza incredibil de bună și un pahar de prosecco incredibil de aromat. Iar seara te poți pierde prin mulțimea de localnici care umple piețele sau merge cu mic cu mare pe malul mării. Cu mese, scaune, caserole pline de mîncare. Pe faleza Adriaticii este loc pentru toți.

Bari nu este un oraș turistic. Dacă ajungi acolo în vacanță, te supui regulilor locului. Vestita siestă italiană chiar se respectă. La Roma e plin de turiști, se mai fentează, dar nu și la Bari. Aici nu mergi la cumpărături cînd vrei tu, nu iei cina cînd ți-e foame. Aștepți cuminte ora 17 să se redeschidă magazinele și supermarketul, iar după ce se răcorește afară te poți așeza liniștit să îți comanzi de mîncare.

Musai în italiană, căci chelnerii nu prea vorbesc engleză. Sau îți cumperi un panini cu prosciutto, mozzarella și pomodori și îl mănînci alături de localnici, pe malul mării.

În vreme ce încerci să asculți valurile, te gîndești că italienii sînt și mai guralivi după apusul soarelui. Și îți pare rău că nu poți transporta lichide în valiza mică pe care ai declarat-o bagaj de mînă. Cu sticla de prosecco te descurci, o poți cumpăra din duty-free. Însă nu și cel mai potrivit suvenir pe care ai vrea să îl duci cu tine din Bari ca să îți amintească de bucuriile simple: o sticlă cu balsam de rufe.

Anca Mureșan Bota