Politehniştii s-au dat în spectacol din nou….

Politehniştii, politehnişti rămân! Adică nu ştiu exact cum reuşesc, dar în fiecare an, în luna mai, îşi pun talentele la bătaie, şi nu doar cele tehnice şi de marketing, fără de care nimic nu se învârte rotund în lumea asta mare, ci şi pe cele artistice, aşa încât, luni seara, 16 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca, a fost mare spectacol mare.

Articol editat de Carmen Sas, 18 mai 2016, 06:00 / actualizat: 18 mai 2016, 9:37

Sub titlul Ritmic de mai – ediţia a 9-a, viitorii ingineri au cântat, au râs, au dansat şi, evident, au stârnit aplauze minute în şir, în sala aproape plină-ochi cu spectatori. Iar dacă anii trecuţi v-am povestit ce impresii aţi avut voi, spectatorii, anul acesta am schimbat foaia şi am intrat în culise, unde i-am intilnit pe Camelia, Saşa, Lucian, Raba şi pe mulţi altii, care au avut sau nu ceva de zis.

Rep.: Ce faceţi?

Camelia: Ne pregătim să intrăm pe scenă. Ne pregătim de marele spectacol pe care îl vom aduce în faţa publicului cu mare, mare drag şi entuziasm.

Rep.: Ne pregătim, adică cine?

Camelia: Eu şi colegul meu Saşa.

Rep: Te cunosc de la alte spectaole… tot cu umorul…

Saşa: Tot ce este posibil. Mai fac parte şi din alte trupe: de teatru de amatori, improvizaţie…

Rep: Şi nu sună a concurenţă neloială cumva?

Saşa: Niciodată-n viaţă! Sunt loial peste tot.

Rep.: A câta ediţie o prezinţi?

Saşa: A treia. Am dreptate?

Lucian: Da! Din păcate, da!

Rep.: De ce „din păcate”?

Lucian: Am glumit. Ei sunt prietenii noştri şi au fost alături de noi la bine şi la greu de aproape patru ani de zile. Şi chiar şi la BUM.

Rep.: Ce ţi s-a povestit despre vehiul BUM?

Saşa: Că a fost super supermişto. O avut în jur de 50-60 de membri, deci era o familie foarte mare. Acuma suntem mai puţini, dar foarte uniţi.

Lucian: Pe mine nu m-a crezut, dar la festival la Târgu Mureş, preşedintele juriului, de anul trecut vorbim, când i-a înmânat premiul întâi, i-a zis: „Fii atent! Faci parte dintr-o trupă care a făcut mari furori în România în anii ’80”.

Rep.: Şi cu dansurile cum stăm?

Camelia: O, foarte bine! Mărţişorul se pregăteşte de festivaluri, se pregăteşte de turneu, anul acesta plecăm în două deplasări frumoase, în Caraibe şi în Indonezia, să reprezentăm acolo cu mândrie ţara noastră, România.

Rep.: Ce o să vedem în seara asta?

Lucian: Ritmic de mai+ cel mai fff şi cel mai bun spectacol, întreabă-l şi pe Rabă, că el ştie! Umor, folclor, dans, muzică, Ad Libitum, Nova, BUM, Românaşul. Ceva extraordinar de frumos şi de bun!

Rep.: Ce mai face Rabă?

Rabă: În continuare Rabă se ocupă de ce îi place cel mai mult: să fie pe scenă, să bucure oamenii, să-i facă să se distreze… din astea.

Rep.: Adică să fie tânăr?

Rabă: Da, mereu!

Rep.: Cum crezi că e studenţia acum? Mai seamănă cu ce am trăit noi, „bătrânii”, nu-i aşa?

Rabă: Nu prea mai seamănă. Din păcate-s preocupaţi de cu totul altceva tinerii din ziua de azi. Nu mai au cultura necitind cărţi. Acuma şi dacă le spui o scenetă din asta mai elaborată, să zicem aşa, o zici, se uită la tine, râd că râd şi ăilalţi, dar nu pricep, pentru că neavând o cultură generală solidă, nu au o bază, ca să-şi poată da seama despre ce discutăm. Din păcate, totul se cam năruieşte încet, încet. Noi am citit cam tot ce ne-a căzut în mână şi avem un bagaj de cunoştinţe, pot să zic uriaş faţă de ei. Ei acum, dacă doresc să afle ceva despre un lucru, îl caută pe internet, îl găsesc, dar lipseşte fondul, care practic face să aibă sens noţiunea respectivă. Şi să nu mai vorbesc despre aprofundare… De exemplu în momentul în care le spun eu o poezie formată din vreo 40 de poezii, câte un vers din fiecare, ei habar n-au despre ce vorbesc. Ei nu ştiu cele 40 de poezii.

Rep.: Poţi să-mi spui o strofă-două?

Rabă: Sigur că pot să spun. Poezia se numeşte „Sinteză” şi este scrisă de către filozoful antic Gheorghe în urmă cu circa în jur de  aproximativ două săptămâni, care-i consătean şi vecin de scară cu mine la bloc. Deci „Sinteză”:

            Plecat-am nouă din Vaslui şi cu

            Manole zece, care-i şi întrece.

            Şi unu-i moldovean şi-altu-i ungurean şi-altu-i

            Lordul John într-o ureche, care fluieră pe drum şi cântă:

            Hello, Dolly, paptidi, Dolly!, ca să zică

            Mama-i dusă-n sat cu dorul şi-azi e singur puişorul şi am închis uşa la tindă cu zăvorul

            Să nu intre Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul mare, lat, cu ochii

            Mici şi-albaştri, ca puiul de Gostat şi să zică

            Trei iezi, cucuieţi, uşa mamii descuieţi, ca mama v-aduce vouă(onomatopee)

            Da’ nu vine.

            Singuratic în zadar suspin şi sufăr lângă lacul cel albastru încărcat cu flori de nufăr

            Căruia în bătălie soţul ei iubit a plecat

            Pocnind din bici pe lângă boi şi s-a oprit

            În scunda tavernă mohorâtă, unde

            Baiazid privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:

            Tu crezi c-a fost iubire-adevărată? Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…

            şi-aşa mai departe, si-aşa mai departe…

Rep.: Pot să spun cu mândrie că le-am recunoscut aproximativ circa în jur de toate, aşa că te mai întreb doar de ce continui să vii la spectacolele studenţeşti şi te las în pace să te pregăteşti.

Rabă: Păi dacă m-o lăsat să intru pe poartă…

Ei şi după ce am terminat transcriptul după filozoful contemporan Rabă, am avut inefabila senzaţie că ceva nu e bine şi că m-am lăudat degeaba. Dar dacă „banda” suportă şi, vorba aia, „verba volant”, nu acelaşi lucru se poate spune despre hârtie, în cazul nostru, internet. Aşa că vă rog pe voi să verificaţi, că pe mine m-au lăsat nervii de câte ori am apăsat butonele Play şi Stop din programul de editare. Şi după ce faceţi asta, trimiteţi-ne şi nouă o listă. Hai pa, o zi faină şi căutare uşoară! 🙂

A consemnat pentru voi Anca Manuela Mureşan.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.