Al cui e Ardealul?

Lucruri pe care toată lumea le gândeşte, dar  nu se discută în societate ajung astăzi pe scena de teatru. E un semn al de sănătate al artei  şi al nevoii de clarificare a problemelor cu care ne confruntăm.

Articol editat de , 29 aprilie 2016, 21:01

La distanţă de un an, de la Târgu Mureş au ieşit în teatrul românesc, de limbă română şi limbă maghiară, două spectacole care pun în discuţie problema convieţuirii româno-maghiare din Transilvania. Un subiect delicat, evitat decenii la rând, minimalizat la centru (Bucureşti), trăit cotidian, dar discutat cu fereală de comunităţile româneşti şi maghiare din Transilvania.

Primul spectacol e Double Bind de Alina Nelega şi Kincses Reka  produs de Teatrul Naţional Târgu Mureş(TNTgM) (la care au colaborat actorii celor două companii, Liviu Rebreanu şi Tompa Miklós) cu premiera din decembrie 2014. Al doilea e MaRó de Szekely Csaba produs de trupa teatrului independentent Yorik Stúdió, din octombrie 2015. Primul se joacă în stagiunea curentă la TNTgM şi a putut fi văzut de publicul clujean la Sala de spectacole Radio Cluj în 2015. Al doilea, s-a jucat joi, 28 aprilie,a. c. la Cluj-Napoca în spaţiul ZUG.zone în cadrul turneului naţional al rețelei independente IndependNET.

Ce au în comun cele două spectacole ? În ambele se vorbeşte alternativ română şi maghiară, ambele au în distribuţie excelenți actori români şi maghiari, ambele sunt realizate de un cuplu mixt dramaturg – regizor: Alina Nelega- Kincses Reka, respectiv Szekely Csaba – Andi Gherghe. Structura dramaturgică e şi ea comună, textul de spectacol fiind compus din scene scurte, ce înlănţuie situaţii de noncomunicare între români şi maghiari.

Diferenţele vin din rezolvarea dramaturgică. Despre Double Bind am scris la vremea respectivă sub titlul Român, maghiar, ardelean,  apreciind tonul tranșant al analizei legăturii de intercondiționare reciprocă dintre cele două comunități. La capătul spectacolului, diagnosticul refuzului comunicării asumă fragilitatea punților între cele două culturi, posibile doar prin dialog.

MaRó începe cu un film de animaţie în care doi maghiari ajung în Rai. Au murit de mâna, neintenţionată, a unor români. Relatarea accidentelor fatale dă curs unor poveşti despre cazuri generice de relaţionare între unguri şi români (sau viceversa!). Dramaturgul Szekey Csaba face apel la clişeele reprezentării reciproce ale unora despre ceilalţi. Totul ambalat cu ironie şi umor, în rezolvări uneori mai inspirate, alteori doar fidele clişeului. Una din cele mai originale şi subtile scene e prima, cea a analizelor medicale, din care rezultă naţionalitatea nebănuită a personajului examinat. Când împarți de secole cu alții același spațiu geografic, puritatea originii tale etnice devine problematică. Altă scenă, ionesciană prin absurdul rezolvării, e cea a povestirii episodului din 1940, când  armata hortistă a ucis românii dintr-un sat sălăjean. Românca ajunsă prin măritiș în Secuime, relatează cu obidă tragedia bunicilor. E încurajată cu palincă și lăudată de audiența celor doi maghiari care nu vorbesc română și nu înțeleg o iotă din povestea femeii. Seria incongruențelor hilare ia la rând alte clișee culturale: ginerele român prezentat părinților iubitei maghiare, pacientul ungur caută vindecare la medicul român pentru melancolia destrămării Imperiului Austro-Ungar…

În textul lui Szekely Csaba acceptarea cursului istoriei e sâmburele dur al acestor relaţii, în care diferenţele culturale sunt doar expuse, nu negociate. Am apreciat umorul dramaturgului, delimitarea de orice ideologie, sarcasmul cu care redă excesele naţionalistului, accentul pus pe dilemele omului aflat într-un context moştenit.

Pentru mine, diferenţa fundamentală între cele două spectacole vine din gradul implicării personale a cuplului de realizatori. Alina Nelega – Kincses Reka se expun cu propria experiență de viață şi propun soluţia negocierii diferenţelor care ne despart prin înţelegerea şi cunoaşterea lor.

Cuplul Szekey Csaba – Andi Gherghe cartografiază relieful pitoresc, indiscutabil accidentat al relaţiei româno – maghiare, dar rămân în plasa de siguranţă a diferenţelor care ne unesc, a umorului care descarcă tensiuni dar nu problematizează. Soluțiile regizorale simple, directe, pun cu folos actorul în slujba textului. La Cluj actorii au meritat din plin aplauzele generoase de la final. Publicul a râs copios şi a plecat, poate, întrebându-se cât de disponibili suntem să scăpăm de clişeele de gândire în care ne închid necunoaşterea celuilalt.

Ultima diferență în cronica comparată a celor două spectacole e ultima replică. În șoapta speriată a actorului român și a celui maghiar din Double Bind, Mă aude cineva? /Hall engem valaki­? simțim teama nemărturisită că ignorarea reciprocă e o soluție cu două tăișuri în secolul XXI. În MaRó, fără sonor, citim pe tricourile negre ale actorilor aliniați la aplauze ultima replică: Erdély a miénk/ Ardealul e al nostru. O afirmație a două realități ireconciliabile?

Cele două spectacole sunt ca o expediţie pe un munte în care membrii echipei sunt legaţi unii de alţii cu o funie. Poteca delimitează spațiul securizat al traseului. Double Bind riscă și trece de linia de siguranţă a marcajului. Maro, nu părăseşte traseul.

MaRó de Szekely Csaba

Yorick Studio Târgu Mureş

Regia: Andi Gherghe

Distribuția: Raisa Ané, Botond Farkas Benedek, Csaba Ciugulitu, Piroska Fodor, Imelda Hajdu, Ștefan Mura și István Nagy

Scenografia: Adrian Ganea.

Oana Cristea Grigorescu