Tanti Margareta şi tanti Veronica, din „mânurile” cărora am mâncat cu toţii…

Suntem în Şoimeni, sus, în vatra satului. Tanti Margareta şi tanti Veronica stau amândouă pe o bancă, în faţa casei, la soare. Au între ele un lighean mare, verde, din tablă. La picioare, o găleată din plastic în care a fost cândva vopsea. Lângă bancă, un sac din rafie, plin pe jumătate, şi doi câini mici. Când trecem pe strada pietruită, nici nu par să ne bage în seamă. Sporovăiesc, desfăcând fasole. Ne apropiem. Căţeluşii se ridică în picioare şi, paşnici, sunt gata să ne miroase. Dăm bineţe şi întrebăm ca şi cum n-am vedea foarte limpede ce fac cele două femei.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 10 aprilie 2016, 06:00 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:56

Sărut mâna! Ce faceţi?

Tanti Margareta şi tanti Veronica răspund în cor:

Desfacem nişte fasole!

I-o vinit vremea! O stat până amu’ în pod? Unde aţi ţinut-o?

În garaj, râde tanti Margareta.

Da’ înainte unde se ţinea? În şur? Sau în pod?

Mai ’nainte să ţânea în pod!

În pod, da. Bine ştiu atuncea!

Ştii dumneata, că şi dumneata eşti de la… Intervine şi tanti Veronica.

Majoritatea lucrurilor le ţâneam în pod. Amu, am mai făcut alte anexe şi nu le mai urcăm acolo că nu-i cine să sui să le coboaie, că suntem bătrâni!

Îmi dau seama că tanti Veronica a venit să-şi ajute vecina.

E, io o ajut pă vecina! Io stau acole ni, îs nevastă la omu’ ăla cu care aţi vorbit.

Aha. Staţi la soare!

Stăm la soare şi-i bine, zice tanti Margareta, continuând să desfacă fasole. Brusc, se opreşte din lucru.

Da’ dumneavoastră, de la radio sunteţi?

De la Radio Cluj, da, am venit să vedem cum trăieşte lumea la Şoimeni!

Cum pot, aşa trăiesc. Înt-o zî mai bine, înt-o zî mai nebine…

Da’ de ce?

N-opăi, domnule, mai suntem şi bolnavi.

Mă uit la tanti Margareta şi n-aş zice că suferă de ceva.

Io? Io ştii de câtă vreme-s beteagă de gripă? Pfai, nu cre’ că nu şi de două săptămâni, ba mai mult.

Dar aţi luat ceva medicamente?

Am luat ampicilină, amu ieu injecţii.

Amu-i fac injecţii, zice tanti Veronica. Asta-i a treia zî.

Aţi stat la pat!

N-am stat în pat defel. Nu-i voie. Dacă te dai la pat, domnule, în pat stai. Că nu te mai… Patu’ te traje! Da’ dacă te scoli, te mai înviorezi.

Şi noi ce să facem, dacă ne îmbolnăvim să nu stăm la pat?

Să nu staţi. Nu staţi la pat că patu’ nu-i bun.

Aţi avut multă fasole?

Ne răspunde tanti Veronica.

Aşe, suficientă, câtă să ajungă şi la copii, şi nouă.

Pământul îl mai lucraţi?

Cu pământul e tanti Margareta.

D’api mai lucrăm, am dat şi-n Asociaţie. Că s-o făcut Asociaţie din anu’ trecut aci. Şi mai lucrăm câte o ţâră. Nu mult, că nu putem.

Tanti Veronica nu poate sta deoparte.

Am lucrat bugăt, domnule! Oooooo! În ceape, în ceape! De acolo avem pensie, 450.

Şi tanti Margareta a lucrat tot în CAP. Are aceeaşi pensie.

Bărbatu-mio o fost şofer aici la ceape şi io capăt şi după el pensie, da’ mai mică, nu… că el o murit la 53 de ani. No, suficient, ne întreţinem, că mai-nainte zâceam că dacă n-am avea pensia ce-am face? N-am putea să merem de-aci cole! Cu două pensii ajung la 800. De la ceape îi mică, numa’ atâta se dă. Da’ ne pare bine! Că ’nainte cum o trăit oamenii fără pensie? Greu!

Ştii ce-o zâs bărbatu-mio? ne întreabă tanti Veronica. O zâs: dacă n-am avea pensie ar trebui să ne suim în vârful Pietrii, să ne ţâpăm între dâmburi de-acolo! Că n-am avea nimnica. El îi bolnav, ie medicamente multe, scumpe… Şi io ieu, de tensiune şi de trigliceride. Da’ nu-s aşa scumpe c-aşi-a lui. Dacă n-am ave’, nu ştiu ce-am face. Am hi de strâgat în drum tăt oai! D-aşe avem cât de cât. Îi bine şi-aşe, că unde n-o fost ceape… Di unde-i jinerele meu, bărbatu’ li fata me, din judeţul Sălaj, di la Trestia, n-o fost ceape niciodată.

Să nu-mi spuneţi că aveţi neamuri în Trestia!

Am cuscră în Trestia!

Eu acolo m-am născut!

În Trestia? Pă Iuănu’ li Vulpe!

Nu-i mai cunosc, că am plecat de mic de acolo.

Aşe da. No, nici 5 bani nu le dă nime’, că n-o avut… Care o lucrat undeva şi aşe… Da’ cine nu, îs gata de sărit în apă, de strâgat tuloi, că 5 bani nu le dă nime’! Auzi, din tăt rău’ este ş-on bine. Cu ceapeu’ cât de cât avem o ţâră de pensie.

Imediat e gata fasolea!

Mai avem o ţâră, ia, în sacu’ ista!

După ce terminaţi ce faceţi?

Merem să mâncăm de-amiazăzi, zice liniştită tanti Margareta.

Da’ ce-aţi gătit?

Astăzi nimnica, am gătit sâmbătă, spune râzând tanti Veronica. Io am făcut supă de salată.

Da’ ce, s-o făcut deja şălatele?

Da’ s-o făcut… Nu s-o făcut. De-acolo de la Cluj ni le-o adus, acolo să fac când vrei! Numa’ bani să ai. La noi sarmalele-s tradiţionale, de alea să fac bugăite, că io în fiecare săptămână fac.

Ce era pe vremuri în sat?

Ce era? Atunci era tineret mult, îşi aminteşte tanti Margareta. Atunci se făce’ joc, se făce’… Se făceau mai multe, da’ amu nu sunt tineri.

Unde se aduna lumea la joc?

În şură, la oamini! În şură, jucau tinereţile…

După ce ieşeau de la Biserică…

Mereau la joc. Alte vremuri. Amu nu-i cine, domnule. Stai aci şi n-ai la cine zâce zâua bună!

Noroc c-am trecut noi pe-aici!

Uă, am avut noroc cu dumneavoastră!

Vă mulţumesc frumos! Multă sănătate!

Cu mare plăcere, mulţumim. Să mai viniţi pă la noi!

Ne luăm la revedere, dar colegul meu vrea să le filmeze mai de aproape mâinile muncite, cum desfac fasole. Fără să se uite la camera video, tanti Veronica murmură:

Filmaţi-le, filmaţi-le! Că din mânurile ăstea o mâncat tăţî…

Dan Moşoiu

Video: Călin Fărcaş