Ascultă Radio România Cluj Live

Medicii de familie ameninţă cu proteste

Medicii de familie vor să organizeze propriile acţiuni de protest. Până acum, ei au fost în grevă japoneză, alături de colegii lor din spitale.

medici
Foto: medici

Articol editat de , 24 martie 2016, 08:28

Fondurile insuficiente alocate acestui domeniu şi funcţionarea deficitară a sistemului informatic, sunt câteva dintre nemulţumirile doctorilor. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, despre principalele revendicări.

Contractul cadru  să fie negociat şi să fie într-o formă acceptabilă pentru noi, cu norme cu tot, finanţarea medicinei de familie şi să funcţioneze softurile. Noi în acest moment ne aflăm în situaţia în care banii de la  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, venitul cabinetului în care se fac plăţile este mai mic este mai mic decât ieşirile. Deci, suntem pe minus. (Doina Mihăilă, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie)

Medicii de familie au atras atenţia că ar putea chiar să refuze semnarea noului contract cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în primăvara acestui an, dacă nu se găsesc soluţii la problemele lor.

 

RADOR

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Tradiționala Întâlnire a Sașilor din Transilvania!
Social sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:02

Tradiționala Întâlnire a Sașilor din Transilvania!

Sâmbătă și duminică, localitatea Șona din județul Alba găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente ale comunității săsești din...

Tradiționala Întâlnire a Sașilor din Transilvania!
Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea
Social sâmbătă, 19 septembrie 2026, 17:52

Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea

Zilele Culturii Slovace, sâmbătă și duminică, în Cetatea Oradea, devenită, în acest weekend, locul în care comunitatea slovacă din Bihor...

Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea
FOTO | Agenda de astăzi a președintelui Nicușor Dan include și prima sa vizită oficială în Bistrița | UPDATE
Social sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:14

FOTO | Agenda de astăzi a președintelui Nicușor Dan include și prima sa vizită oficială în Bistrița | UPDATE

Preşedintele Nicușor Dan a făcut apel la echilibru și recunoașterea reușitelor: “Urmărind spațiul public, presa sau televiziunea, s-ar...

FOTO | Agenda de astăzi a președintelui Nicușor Dan include și prima sa vizită oficială în Bistrița | UPDATE
Ajutor de urgență pentru întreţinerea a 65 de persoane relocate din localitatea Dumbrava
Social vineri, 18 septembrie 2026, 18:50

Ajutor de urgență pentru întreţinerea a 65 de persoane relocate din localitatea Dumbrava

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din...

Ajutor de urgență pentru întreţinerea a 65 de persoane relocate din localitatea Dumbrava
Social vineri, 18 septembrie 2026, 17:51

11 persoane implicate într-un accident

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane, dintre care opt copii, s-a produs vineri, 18 septembrie, pe DN 1H, între localitățile...

11 persoane implicate într-un accident
Social vineri, 18 septembrie 2026, 16:39

Trei persoane au murit electrocutate

Pompierii au intervenit în satul Valea Verde din Munții Apuseni, după ce trei persoane au fost electrocutate, a anunțat vineri, 18 septembrie,...

Trei persoane au murit electrocutate
Social vineri, 18 septembrie 2026, 15:31

Oradea are un nou bazin de înot

Investiția, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost inaugurată vineri, 18 septembrie, în spatele Arenei Antonio Alexe, de ministrul...

Oradea are un nou bazin de înot
Social vineri, 18 septembrie 2026, 14:03

Comisia Europeană aprobă planul României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acţiune înaintat de România pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine.   Documentul a primit...

Comisia Europeană aprobă planul României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine