Infernul de la Auschwitz-Birkenau văzut prin ochii tinerilor clujeni

Am știut și nu am făcut nimic– Infernul concentraționar de la Auschwitz-Birkenau văzut prin ochii unor elevi clujeni și a unor tineri dependenți de dializă

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 25 decembrie 2015, 11:15 / actualizat: 27 decembrie 2015, 9:37

40 de elevi ai Liceului Maranatha, împreună cu 6 tineri cu insuficiență renală cronică îngrijiți de Asociația „Delia Grădinaru” au beneficiat zilele trecute de o călătorie educaţională de excepţie.

Alături de doi dascăli dedicaţi, participanții la proiectul „Am știut dar nu am făcut nimic” dedicat memoriei unor eroi mai puțin cunoscuți, Witold Pilecki și Eduard Shulte, au realizat un periplu de patru zile în cadrul căruia au refăcut traseul groazei parcurs de miile de deportaţi din Cluj-Napoca şi Transilvania în lagărele de exterminare naziste.

Obiectivul principal al excursiei a fost acela de a descoperi prin mijloace directe, cu impact profund, drama prin care a trecut umanitatea și mecanismul urii ce a adus la măcelărirea a peste 11 milioane de evrei în Europa între anii 1940-1945.

Este cutremurător să conștientizezi realitatea că noi, oamenii, în condiții extreme putem fi mai cumpliți decât sunt niște fiare. Ultimele mărturii și documente despre Holocaustul evreilor demonstrează fără putință de tăgadă realitatea faptului că exterminarea evreilor la o scară atât de înspăimântătoare a fost posibilă, nu doar datorită obsesiilor rasiste bolnave ale lui Hitler, ci a fost consecința directă a puternicului val antisemit ce a lovit Europa secolului XX.

De aceea am intitulat proiectul educațional „Am știut și nu am făcut nimic” pentru că acesta este adevărul crunt, eroi ca Witold Pilecki sau Eduard Shulte, au fost complet ignorați de guvernele democratice ale Europei dar și de președintele USA, cu toate că au oferit rapoarte complete și complexe despre mașinăria infernală pusă în mișcare de naziști cu scopul clar de a extermina toți evreii din Europa.

Dacă acești oameni ar fi fost ascultați, zeci de mii sau sute de mii ar fi fost salvați.

Cred că este necesar, terapeutic chiar, să mergem fiecare dintre noi măcar o dată în viață la Auschwitz și să învățăm că nu doar agresivitatea ucide ci și pasivitatea.

În acest an am decis să integrez în grupul de elevi ai Liceului Teologic Adventist „Maranatha” și 6 tineri cu insuficiență renală cronică de care mă ocup prin Asociația „Delia Grădinaru”.

Am reușit cu un efort organizatoric suplimentar și cu sprijinul unor oameni sufletiști extraordinari ca Arpad Paszkany și Daniel Dumitraș să ajutăm patru tineri dependenți de un aparat de dializă și doi care au efectuat un transplant renal să aibă parte de o excursie pe care aceștia au numit-o memorabilă.

Mulțumiri speciale adresez, Clinicii Diaverum din Krakov pentru că le-a asigurat tratamentul vital acestor tineri minunați, luptători adevărați, supraviețuitori în lupta dură cu boala cronică de rinichi. (Emanuel Ungureanu, profesorul de istorie al Liceului şi coordonatorul acestui proiect).

Mărturiile elevilor de la „Maranatha” și ale unui tânăr dependent de dializă dovedesc impactul major pe care l-a avut acest proiect pentru formarea unui caracter echilibrat, puternic înclinat către respectarea unor valori fundamentale, ca toleranța și respectul față de semenul nostru diferit ca: rasă, religie sau naționalitate.

Am refăcut traseul groazei parcurs de evreii aduși în lagărele din Polonia, de la momentul sosirii lor în ghetoul din Krakov și până la transformarea acestora în…fum.

Deși am văzut zeci de ore de documentare de foarte bună calitate la ora de istorie dar și în autocar, în drum spre Auschwitz, nimic din aceastea nu descriu nici jumătate din ceea ce am reușit să vedem și să simțim în acele locuri macabre.

Am văzut cum o idee poate duce la ceva dezastruos. Ura rasială și sentimentul de superioritate pot duce si azi la o repetare a istoriei.

Chiar dacă se știa ce se întâmpla in lagărele din Polonia , foarte puțin au fost cei care au făcut ceva. Trebuie să învățam să ieșim din tipare , să fim corecți și să luptăm pentru dreptate .Toți ar trebui să parcurgă măcar o dată în viață acest traseu pentru ca fiecare să învețe din această nenoricire pentru care suntem toți responsabili, pentru ca istoria să nu se repete. (Andreea Bora elevă în clasa XI a a Liceului Adventist Maranatha, participantă la proiect).

Cu ce impresie am rămas de la Auschwitz?…. Auschwitz, un simplu cuvânt dar care datorită istoriei a devenit sinonimul lipsei complete de umanitate, si a cruzimii. Personal, lucrul care m-a marcat cel mai mult, a fost fotografia din prima clădire în care am intrat „On their way to the death”.

Când am văzut această fotografie am rămas încremenit. Și acum mă cuprind fiorii când mă gândesc că în istoria omenirii au existat oameni care au trebuit sa trăiască cu acest gand: „I’m on my way to the death”. Naziștii si comuniștii sovietici si-au insușit acest „drept” de a decide dacă un individ poate sau nu să trăiască.Incredibil!… „Am stiut dar nu am facut nimic”. Auschwitz- o lectie de viață”. (Dezso Norbert din clasa a XII-a A).

Vizita mea ca elev în Polonia a fost o lecție de istorie șii de viață pe care, o călătorie „inițiatică” prin care trebuie să treacă fiecare om. Să circuli în libertate, prin locul unde nu cu mulți ani în urmă semeni de-ai noștri, evrei, țigani, creștini de toate denominațiunile dar mai alresc Martori ai Lui Iehova, persoane cu handicap au fost schingiuiți si omorâți pe nedrept, este un privilegiu pe care îl putem pierde oricând dacă nu suntem atenți la păstrarea unor valori fundamentale universale, toleranța. (Cristian Boloș din clasa a XII a B).

Am ieșit pentru prima dată din țară. A fost o excursie fantastică. Sunt pasionat de istorie am urmărit foarte multe documentare pe Viasat History despre procesul complex de anihilare a evreilor din Europa. Nimic nu te pregătește însă pentru realitatea unor garduri cu sârmă ghimpată prin care trecea curent electric și uriașele crematorii în care au fost aruncați sute de mii de copii nevinovați.

Am văzut și faptul că la Auschwitz erau trimiși direct la gazare persoanele care aveau suferințe cronice. M-am cutremurat la gândul că și eu și colegii mei, am fi avut aceeași soartă dacă ne-am fi născut atunci. Recunosc că am avut și emoții, nu am știut cum mă voi simți la dializă într-un loc necunoscut, a trebuit să facem o dializă în Cracovia.

Viața pacientului dependent de dializă este ca viața într-un un lagăr dintr-un anumit punct de vedere, nu putem pleca nicăieri pentru că la două zile trebuie să depindem de un aparat care ne ajută să supraviețuim.

A fost însă foarte bine la centrul de dializă din Cracovia și datorită Diaverum România care a organizat impecabil lucrurile. Sâmbătă dimineața la ora 6 am fost luați de o ambulanță, am făcut dializă 4 ore și apoi am vizitat Cracovia.

A doua zi am fost liberi să vizităm un loc cumplit, indestrictibil, am rămas profund marcat de cinismul, cruzimea naziștilor și lipsa de reacție împotriva acestora din partea imensei majorități a populației Europei (Dan Chiș, un tânăr care face dializă de 14 ani).

Alina Nechita/Comunicat Primărie