Am fost, din nou, student, pentru o zi [AUDIO]

Sunt pe strada Victor Babeș. Pe vremuri, am urcat pe strada asta de sute de ori. Știți, când eram student. Noi, băieții, locuiam în Căminul ”Avram Iancu”, unde se spune că ar fi dormit câteva nopți chiar Avram Iancu, cel din istorie. Stăteam în camera 50. Astăzi, căminul nu mai există. Clădirea din centrul Clujului s-a emancipat, găzduiește acum Facultatea de Drept, ehe, altă mâncare de pește. În locul dormitoarelor cu 6-7 paturi sunt acum săli de curs. Și birouri. Pe geamurile înalte și altădată goale curg acum jaluzele roșietice. În fine. Cert este că seară de seară urcam pe Babeș, înspre Hașdeu. Adică, înspre căminele din Hașdeu. Acolo locuiau fetele. De la Filozofie, de la Filo, în general de la Umanioare și Științe. Mergeam să le facem curte. Și mergeam la chefuri, pentru că acolo se organizau chefurile.Mă înțelegeți, chefuri sănătoase, studențești, până dimineața când venea portarul să ne dea afară. Unii plecau, alții mai norocoși rămâneau să doarmă în camerele fetelor, într-un pat cu prietenele lor. Nu mă întrebați acum dacă am fost norocos, nu-mi aduc aminte. Dovadă am, dar nu-mi aduc aminte, ca să răstălmăcesc vorba poetului.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 20 noiembrie 2015, 10:00 / actualizat: 20 noiembrie 2015, 12:27

Uff, greu la deal! Înainte vreme urcam strada asta în pas alergător. Acum trebuie să mă opresc, să-mi trag sufletul. Ce-i drept, mai greu era la coborâre. Odată, țin minte, înaintea vacanței de iarnă, am coborât dealul acesta colindând. Eram cu colegii mei de cameră. Se apropia Crăciunul și noi umpleam strada cu colinde. Nu ne-a înjurat nimeni, nu ne-a oprit Poliția. Îi dădeam cu Hrușcă înainte. Colindam frumos, probabil.

Am multe amintiri din studenție, toate frumoase. Aș putea să v-o spun pe aia cu profesorul de Etică sau pe aia cu amicii mei cei mai buni, Lentu și Grasu. Sau pe aia cu tipa de la Psihologie, sau pe aia cu singurul chef pe care l-am ținut în Avram Iancu. Sau pe aia când am vândut și noi prima și ultima dată bere în cămin (mă rog, când să vindem, n-am mai avut ce…). Sau pe aia de la examenul de Ontologie sau de la Logică, sau… Nu, ar însemna să vă țin la povești până dimineață. Ar trebui să le scriu, să nu le uit. Au trecut 20 de ani de când am terminat facultatea. 20 de ani!

Uite c-am ajuns în fața căminului 14. Aici am stat într-o vară, în vacanță. Lucram la un ziar și mi-am găzit cazare aici. Băieți și fete la un loc, vă dați seama. Nu vă spun mai mult ca să nu credeți că… Ba puteți să credeți, în studenție e permis orice. Mă rog, aproape orice. Pe strada asta constat că e plin de magazine alimentare. Ehei, pe vremea noastră trebuia să ne aprovizionăm din centru. Pe ușa căminului iese o domnișoară frumoasă. Greșesc: foarte frumoasă! Hai, băiete, curaj, ca odinioară!

• Sărut-mâna! Cum e viața de student astăzi?
• E frumoasă! E chiar liniștită. Cel puțin așa a fost pentru mine, în ultimul timp m-am ocupat de învățat.
• În cămin cum este?
• Știți, eu tot timpul am zis că e faină viața la cămin, că e un bloc care e plin de studenți. De fapt, nu-s apartamente, sunt camere, na! În afară că condițiile sunt destul de proste, viața e amuzantă. E fain când ne întâlnim pe hol, glumim, râdem…
• Chefuri mai faceți?
• Să știți că nu se mai țin chefuri în cămin, în camere. Cel puțin n-am ținut eu sau n-am fost invitată. Dar știu că părinții mei îmi povesteau despre chefurile din camerele de cămin. Dar eu n-am prins. S-au mutat în cluburi. Cele din centru sau de pe Piezișă, faimoasa Piezișă.
• Ce studiați?
• Sunt studentă la Litere, în anul ll, specializarea chineză-engleză.
• Greu în sesiune?
• Apăi…
• Ca de obicei, ne apucăm de învățat de mâine?
• Cam așa, da!
• Cum se spune La revedere în chineză?
• Țai dien!
• Santien?
• Nu, Țai dien!
• Zai dien! E bine?
• Aproape.
• Mulțumesc mult!

Bun, am avut noroc. Părăsesc Căminul 14 și merg înspre celelalte cămine din Hașdeu. Pe aici pe undeva era un restaurant micuț, 4 sau 5 mese, așa îi zicea. Se mânca bine și relativ ieftin. Am servit prânzul de câteva ori acolo, când ”uitam” să-mi cumpăr celebra cartelă de cantină. Dar restaurantul nu mai există astăzi, în locul lui a apărut altceva.  Din doi pași, sunt pe strada Piezișă, pardon, pe celebra stradă Piezișă. Fac prima la dreapta, înspre cămine. Hai să caut anticariatul de unde mi-am cumpărat cândva o mulțime de cărți. Da, nici anticariatul nu mai există…

În fața unui cămin, un grup de băieți și fete, pe bancă, la o țigară. E plăcut afară.

• Bună ziua! Ce cămin este acesta?
• Nu, nu, nu. Eu nu vreau.
• Nu răspund.
• Căminul 8.
• Cum este astăzi viața de student?
• Bună, cum să fie?!
• Unde sunteți student?
• Medicină veterinară, anul lll.
• Chefuri se mai fac în cămin, ca pe vremuri?
• Nu știu cum a fost pe vremuri, dar se mai fac. În cameră, de obicei.
• Cum se descurcă studentul? Are bani, nu are?
• Când-cum. Depinde de bugetul părinților.
• Sesiunea va fi prin ianuarie-februarie. Ne apucăm de învățat…
• De mâine, da!
• Mult succes. Mulțumesc!

Mda. Fetele, timide, și-au terminat țigara și au intrat în cămin. Mă întorc pe Piezișă. Traversez strada și merg înspre latura vestică a complexului Hașdeu. Uite Căminul 16, drăguțul de el. Am locuit și aici, o scurtă bucată de timp.

• Bună ziua! De unde veniți?
• Din Republica Moldova.
• A, bun. Dar în momentul acesta?
• De la xerox. Am fost și mi-am tras o carte.
• Aha, un manual… Cum este viața de student?
• Nici grea, nici ușoară. Complicată. Și frumoasă, în orice caz.
• La ce facultate sunteți?
• La Matematică-Informatică, primul an.
• Cum este în cămin?
• Nu știu, plictisitor…
• Plictisitor? Păi de ce, nu faceți chefuri?
• Nu, nu e voie.
• Am înțeles. Vă mulțumesc mult! Baftă!
• Să fie!

Mă întorc pe strada Piezișă. Aici e o adevărată nebunie. Cândva, în capătul străzii, exista un singur chioșc, de unde ne cumpăram bere. Stăteam pe caldarâm și făceam, chipurile, filozofie. Apoi a apărut Flipper-ul. Dar asta e istorie. Acum e plin de cluburi, de pizzerii, de restaurante în toată regula. Asta e, sunt convins, cea mai frumoasă stradă a Clujului, cea mai tinerească, să zic așa, cea mai vie. Greu să oprești pe cineva, să-l ții de vorbă, în speranța că îți vei regăsi studenția. Totuși, îndrăznesc. Două domnișoare.

• Cum este viața de student?
• Foarte frumoasă. Tocmai venim de la un curs și acum mergem să mâncăm la cantină.
• E bună mâncarea?
• Da, e ok. Prețuri acceptabile.
• Ce curs ați avut?
• Un curs de Amenajare și Dezvoltare.
• Ce înseamnă asta?
• Păi, suntem la Geografie. Anul l, master.

• Cum este în cămin?
• Eu cred că este rezonabil, având în vedere prețurile. Se poate mai bine, dar nu e foarte rău. Față de alte orașe, e foarte ok.
• Se mai fac chefuri în cămin?
• Noi din păcate stăm într-un cămin de fete și nu am avut parte de așa ceva, din păcate. Chiar sunt dezamăgită. E așa liniște…
• Prea liniște!
• Miturile despre cămin nu sunt adevărate.
• Și uite că se termină Facultatea…
• Unde merg studenții. Cursuri, bibliotecă, studiu și, în rest?
• Și Piezișă!
• Da, aici e o ofertă bogată. Greu de ales. Chiar mă gândeam să mă opresc la o bere. Ce-mi recomandați?
• Living Pub!
• Buha!
• Bun, o să le caut.Mulțumesc și multă baftă!
• Să fie!

Pe onoarea mea dacă nu m-aș opri la o bere! Dar trebuie să mă grăbesc, fir-ar, trebuie să ajung la radio cu reportajul. Am ajuns deja la capătul străzii Piezișe sau la începutul ei, pentru unii. Am lăsat în urmă căminele și atmosfera din Hașdeu, am lăsat în urmă faimoasa stradă strâmbă, îngustă și oblică, am lăsat în urmă anii studenției mele și ziua aceasta în care am fost, măcar pentru o oră, din nou, student…

text/foto Dan Moșoiu

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.