Ascultă Radio România Cluj Live

Vom avea un nou acord cu FMI?

Managementul privat la companiile de stat şi deficitul bugetar, au constituit temele de discuţie dintre reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi deputaţii Comisiei de Buget.

buget Uniunea Europeană

Articol editat de Camelia Velțan, 22 octombrie 2015, 12:46

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD, Viorel Ştefan, consideră esenţial răspunsul la întrebarea dacă România în 2016 şi 2017 trebuie să se încadreze într-un deficit conform cu angajamentele, sau poate să meargă pe un deficit mai mare, aşa cum public ministrul Finanţelor şi-a asumat, dar nu mai mare de 3 procente din PIB. Viorel Ştefan:

Se vorbeşte în principiu de un acord flexibil, care nu presupune împrumut, presupune doar o asistenţă tehnică din partea Fondului Monetar Internaţional, ceea ce ar fi un câştig, pentru că ştim cu toţii că atunci când ai notă bună de la Fondul Monetar Internaţional, eşti privit cu mai mare deschidere pe pieţele de capital, te poţi finanţa mai bine, înainte de toate. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că reformele structurale reprezintă un deziderat. De 25 de ani luptăm cu această necesitate de reformare a companiilor de stat. (Viorel Ștefan)

Pe de altă parte, deputatul PNL, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că FMI şi-a manifestat îngrijorarea despre situaţia fiscal bugetară din 2016 şi 2017, în special din cauza majorărilor de salarii anunţate. El a menţionat că Fondul Monetar Internaţional a subliniat că nu este posibil un nou acord, pentru că nu au fost respectate condiţiile din vechiul acord, respectiv reformele structurale, reformele în administraţie, şi controlul cheltuielilor. Gheorghe Ialomiţianu:

În momentul de faţă, România nu poate încheia un acord cu Fondul Monetar, pentru că sunt diferenţe foarte mari legate de credibilitatea acestui guvern, pentru că nu a respectat ceea ce s-a angajat în acordul care s-a finalizat. Guvernul spune că nu respectă acele recomandări ale Fondului Monetar şi Comisiei Europene, iar Fondul nu poate să gireze ceea ce face Guvernul, pentru că are şi Fondul o responsabilitate. (Gheorghe Ialomițianu)

Premierul Victor Ponta a anunţat că va face un raport tehnic privind discuţiile cu FMI, pe care apoi îl va prezenta tuturor forţelor politice. Ultimul acord cu FMI, care a expirat în septembrie 2013, a avut o valoare de două miliarde de euro, însă banii au fost accesaţi.

În prezent, autorităţile de la Bucureşti nu au luat o decizie în privinţa demarării negocierilor pentru un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional.

 

Radio România Actualităţi

Ascultă Radio Cluj online AICI:

 

Ilie Bolojan: Cheltuielile trebuie susținute de resurse reale
Economic luni, 23 februarie 2026, 09:41

Ilie Bolojan: Cheltuielile trebuie susținute de resurse reale

Premierul Ilie Bolojan a atras atenţia că pentru orice măsură care presupune cheltuieli, trebuie să fie identificate resursele, deoarece...

Ilie Bolojan: Cheltuielile trebuie susținute de resurse reale
Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Economic duminică, 22 februarie 2026, 13:26

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar

Uniunea Europeană pregătește o schimbare importantă în ceea ce privește plățile cu bani fizici. Astfel, din 2027, va fi introdusă o limită...

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene
Economic joi, 19 februarie 2026, 16:38

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene

Ministerul Proiectelor Europene așteaptă promulgarea legii privind pensiile magistraților și publicarea acesteia în Monitorul Oficial pentru a...

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene