Ascultă Radio România Cluj Live

Barierele ridicate de Ungaria nu pot opri refugiaţii

Între timp cifre oficiale par să demonstreze că barierele ridicate de Ungaria nu i-au oprit pe refugiaţi în drumul lor către statele mai bogate din Uniune.
13.000 – este numărul celor care au ajuns numai sâmbătă, 19 septembrie,  în Austria, potrivit Crucii Roşii austriece, citată de BBC.
Migranţii au pătruns în Austria, via Ungaria, plecând din Croaţia, ţară care a declarat că nu a putut să facă faţă celor 20.000 de refugiaţi sosiţi în numai trei zile. În aceste condiţii, autorităţile de la Zagreb spun că vor continua să trimită imigranţii la graniţa cu Ungaria.
Situaţia accentuează disputa dintre cele două ţări pe tema migraţiei.
Câteva mii de persoane au ajuns şi sâmbătă, 19 septembrie, în Ungaria din Croaţia, după ce în ziua anterioară aproximativ 8.000 de imigranţi fuseseră transportaţi în mod organizat cu autocare şi cu trenuri la frontiera ungaro-croată. Oamenii au fost preluaţi de poliţiştii ungari, care i-au transportat la rândul lor cu autobuze şi garnituri speciale la trei centre de primire şi înregistrare din apropierea graniţei cu Austria, de unde cei mai mulţi s-au deplasat după o scurtă perioadă de timp la frontiera Ungaro-Austria, că, fiind lăsaţi să intre treptat în ţara vecină de autorităţi, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó a criticat în termeni duri autorităţile croate, pe care le-a acuzat că au abandonat cooperarea cu Budapesta şi cu întreaga Uniune Europeană, transportând la frontieră numeroşi imigranţi, fără a-i înregistra în prealabil şi că au adus atingere şi suveranităţii Ungariei când au trimis pe teritoriul ţării fără permisiune un tren plin cu imigranţi, în care se aflau şi mai mulţi poliţişti croaţi.
Ungaria îşi doreşte o frontieră de nepătruns. Autorităţile de la Budapesta au finalizat în doar două zile o primă barieră de sârmă ghimpată de 40 de kilometri la graniţa croată. În plus, au decis să mobilizeze şi rezervişti voluntari.

Barierele ridicate de Ungaria nu pot opri refugiaţii
Foto: Controale severe la frontierele din zona Schengen

Articol editat de Camelia Velțan, 20 septembrie 2015, 09:29

 

Radio Raomânia Actualităţi

Parlamentul European discută bugetul UE și criza din Orientul Mijlociu
Internaţional miercuri, 11 martie 2026, 11:55

Parlamentul European discută bugetul UE și criza din Orientul Mijlociu

Parlamentul european dezbate miercuri, 11 martie, viitorul buget al Uniunii, dar şi consecinţele operaţiunii militare americano-israeliene...

Parlamentul European discută bugetul UE și criza din Orientul Mijlociu
Mojtaba Khamenei, „teafăr și nevătămat”
Internaţional miercuri, 11 martie 2026, 11:39

Mojtaba Khamenei, „teafăr și nevătămat”

Fiul preşedintelui iranian, Iusef Pezeşkian, susţine că noul lider suprem al ţării, Mojtaba Khamenei, este „teafăr şi nevătămat”....

Mojtaba Khamenei, „teafăr și nevătămat”
Copii ținuți izolați ani de zile într-o ”casă a groazei”!
Internaţional marți, 10 martie 2026, 15:58

Copii ținuți izolați ani de zile într-o ”casă a groazei”!

Un cuplu german este judecat în Spania fiind acuzat că și-a ținut cei trei copii închiși într-o ”casă a groazei”, plină de...

Copii ținuți izolați ani de zile într-o ”casă a groazei”!
Sistem de apărare antiaeriană Patriot, activat în centrul Turciei
Internaţional marți, 10 martie 2026, 13:10

Sistem de apărare antiaeriană Patriot, activat în centrul Turciei

Turcia a anunțat marți, 10 martie, că un sistem de apărare antiaeriană Patriot a fost desfășurat în centrul țării, la o zi după ce NATO a...

Sistem de apărare antiaeriană Patriot, activat în centrul Turciei
Internaţional marți, 10 martie 2026, 12:25

Inteligența artificială revoluționează cercetarea farmaceutică

Inteligența artificială pătrunde în laboratoare, analizează miliarde de date, proiectează molecule noi și scurtează timpul necesar pentru ca...

Inteligența artificială revoluționează cercetarea farmaceutică
Internaţional marți, 10 martie 2026, 10:15

Prețul petrolului din Marea Nordului scade

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât marți dimineaţă, 10 martie, la 93 de dolari barilul, după ce luni, 9 martie,...

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
Internaţional luni, 9 martie 2026, 15:09

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei

Sistemele de apărare aeriană ale NATO au doborât, luni, 9 martie, o a doua rachetă balistică lansată din Iran care a pătrus în spațiul...

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:53

Elveția garantează plățile în numerar

Elveția a votat să înscrie în Constituție garantarea plăților în numerar.   Potrivit propunerilor unui referendum, Banca Națională a...

Elveția garantează plățile în numerar