Ascultă Radio România Cluj Live

Pietrele Doamnei, nestematele Rarăului

Rarăul – muntele de legendă al Carpaţilor Bucovinei, adăposteşte o formaţiune stâncoasă unică în Romania, vizibilă de la zeci de kilometri depărtare şi care străluceşte ca o nestemată albă în lumina soarelui de vară. Vă invităm azi să descoperiţi Pietrele Doamnei…

Pietrele Doamnei, nestematele Rarăului

Articol editat de Carmen Sas, 15 iulie 2015, 06:00 / actualizat: 15 iulie 2015, 9:47

 

 

Pietrele Doamnei fac parte din masivul Rarău-Giumalău şi se află pe raza judeţului Suceava. Având o altitudine de 1.461 de metri, aceste stânci spectaculoase apar semeţe din mjlocul pădurii seculare care la înconjoară, în imediata apropiere a cabanei Rarău.

Accesul spre Pietrele Doamnei se face pe un drum modernizat recent, care poartă numele sugestiv de Transrarău, considerată una dintre cele mai spectaculoase şosele montane din ţară, alături de Transfăgărăşan şi Transalpina. Ca să ajungem la Pietrele Doamnei, pornim din centrul comunei Pojorât şi urcăm serpentinele şerpuitoare ale Transrarăului.

După aproximativ 15 kilometri de la plecare, ajungem la o intersecţie de unde avem două opţuni: fie ne abatem la stânga pe drumul care duce la cabana Rarău, fie continuăm la vale pe şosea, până în localitatea Chiril-punctul terminus al Transrarăului.

Noi alegem azi să admirăm panorama spectaculoasă de pe Pietrele Doamnei. Traseul proriu zis începe chiar de la cabana Rarău, aflată în plin proces de renovare şi modernizare, iar indicatoarele şi marcajele turistice bine puse la punct ne sunt de un real folos in drumeţia noastră.

Intrăm pe poteca marcată şi începem urcuşul prin pădure, pînă la baza spectaculoaselor stânci numite Pietrele Doamnei. De aici, în funcţie de condiţia fizică, putem să alegem traseul în circuit, care înconjoară formaţiunea sau, dacă suntem antrenaţi şi nu avem rău de înălţime, putem urca până la spetaculosul punct de belvedere situat pe una dintre Pietrele Doamnei-cea accesibilă drumeţilor de rând. Cealaltă, mai înaltă poate fi escaladată doar de către alpinişti. Odată ajunşi pe vîrf, panorama de 360 de grade ne taie răsuflarea. Admirăm vârful Rarău, aflat la mică distanţă, precum şi vârful Giumalău, care cu înălţimea sa de 1.857 de metri străjuieşte întreaga zonă. În zilele senine se vede cu ochiul liber piramida semeaţă a Ceahlăului.

Admirăm, ne bucurăm de peisaj, facem fotografii, luăm o scurtă gustare şi ne pregătim de plecare, atenţi să nu alunecam la coborâre pe stâncile şlefuie de mii şi mii de turişti.

Iar legenda Pietrelor Doamnei este legată de soţia domnitorului Petru Rareş, care s-a refugiat aici cu familia din calea tătarilor. Se spune că domnitorul şi-ar fi ascuns într-una din peşterile din zonă, soţia, copiii şi o parte din avuţie. Când tătarii au vrut să pătrundă în peşteră, stâncile s-au prăvălit peste ei, îngropându-i odată cu averea domitorului. Muntele  semeţ, care pe atunci se numea Todirescu, avea să fie botezat  după numele domnitorului Petru Rareş, devenind astfel Rarău, iar stâncile s-au numit, de atunci, Pietrele Doamnei.

 

Dan Izvoreanu

 

Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.

 

Pe scenă cu Yungblud
Reportaje sâmbătă, 26 iulie 2025, 00:00

Pe scenă cu Yungblud

I can play Fleabag. Cu patru cuvinte, scrise pe o bucată de carton pe care a ținut-o sus, în fața scenei principale la Electric Castle, Andrei...

Pe scenă cu Yungblud
Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate