Pisicile și războaiele

În timpul Primului Război Mondial, pisicile erau o prezenţă obişnuită în tranşee şi la bordul navelor de război, după cum aflăm din revista Historia.

Articol editat de cristina.rusu, 25 martie 2015, 10:00

Dincolo de responsabilităţile lor oficiale de a vâna şoricei şi şobolani, au fost adoptate ca mascote sau ca animale de companie de către soldaţi şi marinari, alături de care munceau cot la cot.

Aproximativ 500.000 de pisicuţe au fost aduse în tranşee pentru a proteja soldaţii şi bunurile lor, de rozătoare.

Unele feline erau folosite şi în detectarea gazelor toxice. Pe mare, pisicile se plimbau în voie pe navă – o tradiţie ce datează de mii de ani. Institutul Naval al SUA explică:

„Probabil că egiptenii antici au fost primii navigatori care au înţeles adevărata valoare a pisicilor în calitate de camarazi pe navă. În afara faptului că oferă marinarilor mult râvnita companie în călătoriile lungi, pisicile oferă protecţie prin debarasarea navei de paraziţi. Fără prezenţa pisicilor, echipajul se poate trezi cu nava invadată de şobolani şi şoareci care mănâncă proviziile, rod frânghiile şi răspândesc boli. Marinarii mai superstiţioşi credeau că pisicile îi protejau, aducându-le noroc. De asemenea, adesea, echipajele adoptau pisici din ţările străine pe care le vizitau, fie pentru a avea suveniruri, fie pentru că le aminteau de animalele lor de companie de acasă.”
Ca exemplu avem: pisicuţa Pitouchi care s-a născut în tranşee. Mama sa a fost ucisă când el abia făcuse ochi, aşa că a fost adoptat de locotenentul Lekeux din armata belgiană.

În volumul „Soldiers in Fur and Feathers”, Susan Bulanda scrie că pisica l-a urmat pe locotenent oriunde mergea, iar într-o zi i-a salvat viaţa:

„Când Lekeux a ajuns aproape de linia germană, a văzut că începuseră să sape un nou tranşeu. S-a ascuns într-o gaură făcută de un obuz în apropiere pentru a realiza o schiţă a lucrărilor germanilor. A fost atât de absorbit de schiţa sa, încât nu a văzut soldaţii germani, aflaţi în patrulare, ce se apropiau. Când şi-a dat seama de situaţie era deja prea târziu pentru a fugi. A decis să stea nemişcat, în speranţa că germanii nu îl vor vedea, dar din păcate, a auzit un soldat spunând: E în gaură!, aşa că a ştiut că fusese descoperit. Atunci, Pitouchi a sărit din gaură pe o bucată de lemn. Germanii s-au speriat şi au tras două focuri spre Pitouchi. Totuşi, speriat cum era, Pitouchi nu a fost lovit şi a sărit înapoi în gaură lângă Lekeux. Germanii au râs, crezând că au confundat o pisică cu un om, şi au plecat. Lekeux şi-a terminat schiţa şi s-a întors la linia belgiană cu Pitouchi pe umăr.”

Redacția

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI