Mircea Eliade – 108

Mircea Eliade s-a născut în 9 martie 1907 la Bucureşti.  Istoric al religiilor, scriitor, eseist, filozof, publicist, profesor, din 1957, la Universitatea din Chicago, titular al catedrei de Istoria religiilor, Eliade este un autor care, după cum se spune, nu mai are nevoie de nici o prezentare, chit că el a fost „recuperat” de literatura română după aşa-zisul dezgheţ de după 1965. Totuşi, am fost curioşi să aflăm de la câţiva clujeni ce ştiu despre Mircea Eliade.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 9 martie 2015, 19:27

„Nu ştiu… Adică ştiu, da, ştiu, dar nu’…”

„Era un scriitor român. Cred că era şi filozof, dar nu sunt sigur. Nu ştiu nici o carte scrisă de Mircea Eliade, dar ar trebui să ştiu. L-am studiat în liceu, dar nu-mi mai amintesc.”

„Mircea Eliade este fondatorul istoriei religiilor. Pe lângă operele de literatură, care sunt foarte frumoase şi unice, pe mine m-au pasionat eseurile şi cercetările lui ştiinţifice în care a reuşit, contra unor opinii ale altor istorici din acea perioadă care spuneau că este imposibil să realizezi o istorie a religiilor, a reuşit să pună la punct această operă. Iar ulterior, împreună cu Ioan Petru Culian, a reuşit să realizeze şi un Dicţionar al religiilor lumii. Sigur că ştiu romanele scrise de Mircea Eliade. Maitreyi şi Nuntă în cer sunt cele mai celebre. Dar eu consider că La ţigănci conţine o încărcătură simbolică mai puternică. Dar aceasta este o nuvelă, nu un roman. Sunt student la Istoria Artei, îmi place Eliade.”

„Mircea Eliade a scris romanul Maitreyi, pe care l-am studiat la şcoală, în clasa a XI-a, parcă…”

” Romanul adolescentului miop” din 1928 avea să-i aducă lui Eliade recunoaşterea literară, încununată cu „Maitrey”, celebrul roman de dragoste publicat în 1933. Acest roman avea să-i schimbe viaţa cercetătoarei clujene Mihaela Gligor care, pe urmele idolului său, avea să urmeze Facultatea de Filozofie şi să se dedice studiului operei şi vieţii lui Mircea Eliade. Rămâne de referinţă volumul publicat în 2007, „Mircea Eliade. Anii tulburi. 1932-1938”. Am întrebat-o, mai întâi, pe Mihaela Gligor cine este mai în vogă astăzi: istoricul religiilor sau scriitorul? După care dialogul a decurs firesc.

 „Depinde din ce perspectivă privim, depinde de omul care citeşte opera lui Mircea Eliade. Pentru mine este actual ca eseist, în momentul de faţă. Pentru alţii, poate e actual datorită romanelor pe care le-a scris. Cred, însă, că Mircea Eliade este foarte actual, indiferent din ce perspectivă privim lucrurile. Actualitatea lui constă în felul în care s-a raportat la temele pe care şi le-a ales. Eliade este nou oricând. De fiecare dată ai şansa să descoperi ceva nou în vasta lui operă. În ultima vreme, s-a observat o aplecare mai profundă asupra operei lui, mai ales în ţările în care n-a fost tradus integral. Ei, acolo face senzaţie! În India sau în Japonia, bunăoară…

Cum m-am apropiat de Mircea Eliade? Pur şi simplu s-a întâmplat. Am citit Maitreyi şi am fost fascinată de acest roman. Mai apoi, mi-am dorit să cunosc mai multe despre Eliade, în special despre omul Mircea Eliade. Aşa am ajuns să urmez Filozofia, precum Mircea Eliade. Apoi, totul a venit aproape firesc: doctoratul despre Eliade, cărţi despre el… S-a întâmplat să intre Eliade în viaţa mea şi n-a mai ieşit.

Cât priveşte legăturile lui cu Mişcarea Legionară, ştiu sigur că noi nu cunoaştem toate aspectele legate de acest subiect. De exemplu, Eliade nu şi-a publicat niciodată jurnalul în întregul lui. Sunt mii de pagini de jurnal necunoscute nouă. Iar eu sunt ferm convinsă că în acele pagini se fac şi referiri la perioada lui presupus legionară. Pe de altă parte, lucrând în anii din urmă pe corespondenţa lui Eliade cu intelectuali evrei, cu studenţii lui evrei, mi-am dat seama că nu există nici cea mai mică urmă de antisemitism în relaţia pe care el a avut-o cu toţi aceşti oameni. Prin urmare, nu cred că ştim adevărul în întregime, dar merită să-l descoperim. Indiferent de aceste discuţii, opera lui Eliade rămâne, nu poate fi contestată. O mică greşeală din tinereţe nu cred că este suficient de puternică să-i distrugă opera pe care a construit-o în ani de cercetări, de muncă intensă. Practic, sunt vreo 18 articole cu tentă politică, legionară, dintre care două-trei sunt mai discutate. Eliade a negat tot timpul că le-a scris. În schimb, a spus că da, a participat la tot felul de manifestări, pentru că aşa erau vremurile. Tinerii nu aveau alte variante, decât dreapta sau stânga. Probabil că tânărul Eliade s-a regăsit mai bine în opţiunea de dreapta. Spun asta pentru că el era atras în perioada respectivă de studiul religiilor, tocmai se întorsese din India unde fusese impresionat de legătura omului cu Divinitatea. Probabil că discursul de dreapta a fost mult mai aproape de căutările lui Eliade din acei ani. Cred că acesta este motivul pentru care el s-a apropiat de dreapta şi nu de stânga…”, conchide Mihaela Gligor.

Opera completă a autorului „Istoriei religiilor” ar cuprinde peste 80 de volume, fără a lua în calcul manuscrisele inedite şi, mai ales, miile de pagini de jurnal care aşteaptă să fie editate.

Dan Moşoiu