Ghioceii pot fi toxici

Firavi şi delicaţi, cu flori albe, ghioceii sunt primele flori care apar, fiind vestitorii primăverii. Tijele lor de un verde crud, subţiri şi sensibile, susţin florile în formă de clopoţei.

Articol editat de Alina Vingan, 1 martie 2015, 09:31

Ghiocelul este originar din Elveţia, dar creşte spontan, prin pădure, în parcuri şi chiar pe malul apelor de munte, în aproape toată Europa. Pe lângă misiunea pe care o are, aceea de a anunţa ca iarna s-a terminat şi că natura va prinde iar viaţă ghiocelul are şi virtuţi terapeutice.

Atât bubul, cât şi florile şi frunzele ghiocelului au valoare terapeutică. Utilizarea acestei plante în fitoterapie este de ajutor în afecţiuni cum ar fi cardiopatiile sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei.

Ghiocelul este recomandat de către fitoterapeuţi şi în tratarea miasteniei sau oboseala muşchilor.

Această plantă ne poate fi de ajutor şi în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Medicina tradiţională spune că ghioceii se puneau în „scăldători” contra reumatismului.

Specialiştii au descoperit că extractul de ghiocei ajută persoanelor care suferă de Alzheimer. Din ghiocei se extrage galantamina, care, împreună cu alte substanţe, intră în componenţa medicamentelor folosite în tratamentul pentru Alzheimer, dar şi a altor forme de demenţă.

Deşi este gingaş şi frumos, ghiocelul poate fi şi foarte toxic. Specialiştii ne avertizează că toate speciile de ghiocel sunt toxice, îndeosebi părţile subterane ale acestora, administrarea lor empirică dovedindu-se riscantă.

Toxicitatea bulbilor de ghiocei scade într-o oarecare măsură prin uscare şi apoi prin fierbere dar nici această formulă fitoterapeutică nu este lipsită de riscuri, fiind necesară o îndrumare competentă şi mare prudenţă.

Este nevoie de sfatul specialiştilor în cazul în care dorim să folosim această plantă în tratarea anumitor boli.

Una dintre legendele româneşti spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o tufă de porumbari, de sub stratul de zăpadă, se străduia să răsară un ghiocel.
Vrând să-l ajute, începu a da zăpada la o parte şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat îndată. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a înţepat într-un mărăcine. Din degetul rănit s-a prelins o picătura de sânge care, picând peste floare, i-a redat acesteia viaţa. Astfel, Primăvara a biruit Iarna, iar de atunci culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.
Să aveţi parte de o Primăvară cu multe bucurii, zâmbete şi împliniri!

Rodica Tulbure