Ascultă Radio România Cluj Live

Discuţii privind situaţia creditelor în franci elveţieni

Comisiile parlamentare de buget-finanţe vor discuta, săptămâna viitoare, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cu cei ai Băncii Naţionale despre situaţia creditelor în franci elveţieni.

Discuţii privind situaţia creditelor în franci elveţieni
Foto: Francul elvetian a depasit 5 lei

Articol editat de , 4 februarie 2015, 08:17

Marţi, în comisia parlamentară a Camerei Deputaţilor, a fost reluată dezbaterea pe tema creditelor acordate în moneda altor state. Discuţiile vin în contextul în care 131 de parlamentari au iniţiat un proiect legislativ care să protejeze consumatorii de creşterea ratelor la bănci din cauza fluctuaţiilor cursului valutar.

Iniţiatorul legii, deputatul PSD Ana Birchall, propune ca povara fiscală să fie împărţită între client şi bancă pentru toate creditele finanţate într-o monedă străină, nu doar pentru franci elveţieni, şi precizează că o modificare a actualelor prevederi trebuie pusă în acord cu directiva europeană în domeniu până în luna martie a anului viitor.

Deptutul PNL Andreea Paul spune că transpunerea imediată a prevederilor directivei ar veni în sprijinul soluţionării acestor probleme pe viitor. Prezenţi la audieri, reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Protecţiei Consumatorului şi ai băncilor comerciale au propus diferite măsuri de realizare a conversiei. Ion Drăgulin, director pentru stabilitate financiară în Banca Naţională a României, susţine înlesnirea rambursării creditelor pe căile disponibile, dar nu printr-o reglementare administrativă a cursului de schimb.

Banca Naţională este în favoarea unei soluţii în care cele două părţi, băncile şi clienţii, să discute caz cu caz, datorită diversităţii foarte mari a situaţiilor şi să identifice soluţii care să reducă costul serviciului datoriei. (Ion Drăgulin, director pentru stabilitate financiară în Banca Naţională a României)

La rândul său, preşedintele ANPC, Marius Dunca, a subliniat faptul că până acum nici un operator financiar-bancar nu a arătat deschidere pentru rezolvarea problemei.

 

RADOR

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Economic duminică, 22 februarie 2026, 13:26

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar

Uniunea Europeană pregătește o schimbare importantă în ceea ce privește plățile cu bani fizici. Astfel, din 2027, va fi introdusă o limită...

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene
Economic joi, 19 februarie 2026, 16:38

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene

Ministerul Proiectelor Europene așteaptă promulgarea legii privind pensiile magistraților și publicarea acesteia în Monitorul Oficial pentru a...

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene