Ascultă Radio România Cluj Live

Securitatea cibernetică

Nou adoptata lege a securităţii cibernetice are ca scop apărarea persoanelor fizice de drept public şi privat împotriva atacurilor informatice, fără a accesa, însă, conţinutul datelor cu caracter personal. Deţinătorii infrastructurilor cibernetice sunt îndemnaţi să-şi ia şi o serie de măsuri pentru protejarea reţelelor, dar şi să colaboreze cu autorităţile în domeniu în cazul unei anchete de această natură. Directorul Centrului Naţional CyberInt din cadrul Serviciului Român de Informaţii, Florin Cosmoiu a precizat miercuri că o astfel de cercetare presupune gestionarea unor elemente pur tehnice şi trebuie diferenţiată de ceea ce se numeşte percheţie informatică, făcută pe baza unui mandat judecătoresc.

Securitatea cibernetică

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 7 ianuarie 2015, 16:40

La rândul său, generalul Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Infromaţii a precizat că legea nu face totuşi referire la obţinerea vreunui mandat judecătoresc pentru cercetarea datelor personale întrucât există un întreg cadru legislativ cu care trebuie conectată.

Vă reamintim că la sfârşitul lunii decembrie, 69 de deputaţi liberali au contestat legea securităţii cibernetice la Curtea Constituţională pentru că ar reglementa accesul unor instituţii ale Statului la informaţii de ordin privat.

 

RADOR

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:31

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița

Locuitorii din comuna Șieu-Măgheruș au primit în această dimineață, marți, 22 septembrie, un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost zărit...

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Pas major pentru digitalizarea administrației
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Pas major pentru digitalizarea administrației

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, alături de primăriile din județ, Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea și utilizarea...

Pas major pentru digitalizarea administrației
Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:42

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos

Marți, 22 septembrie, sunt programate mai multe acțiuni sub mesajul „Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate!”.  ...

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie

Un urs a fost semnalat în seara zilei de 21 septembrie, în Baia Sprie, pe strada George Coșbuc, în zona ultimelor case. Prezența animalului a...

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România