Ascultă Radio România Cluj Live

Iniţiativă pentru reducerea consumului de alcool

Ce trebuie făcut pentru limitarea efectelor nocive ale alcoolului?

Alcool, reducerea consumului

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 31 decembrie 2014, 06:00 / actualizat: 1 ianuarie 2015, 10:53

Guvernul României a propus recent o iniţiativă care vizează înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Coordonarea Politicilor şi Acţiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool în România.

Iniţiativa presupune elaborarea şi implementarea unei strategii adecvate politicilor şi acţiunilor naţionale de reducere a consumului dăunător de alcool.

Elaborarea unui plan de acţiuni coordonate şi eficiente, pe termen mediu si lung, în vederea implementării strategiei respective de către autorităţile cu atribuţii în domeniu într-un front comun cu actorii principali din piaţa băuturilor alcoolice, nu poate fi decât benefică şi oportună.

În aceste condiţii, înfiinţarea Consiliului poate avea un rol esenţial în modernizarea şi reformarea industriei băuturilor alcoolice din România. Astfel, vor fi implementate şi aplicate câteva măsuri cu rolul de a institui mecanisme de control eficient al statului cu ajutorul cărora să fie eliminate situaţiile în care băuturile alcoolice, printr-o tactică speculativă oneroasă şi dăunătoare sub toate aspectele, să pătrundă pe piaţă.

Printre atribuţiile Consiliului, aşa cum apar ele potrivit informaţiilor publice apărute recent, se numără şi coordonarea unei strategii naţionale privind reducerea efectelor consumului dăunator de alcool.

 

Alina Nechita

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:31

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița

Locuitorii din comuna Șieu-Măgheruș au primit în această dimineață, marți, 22 septembrie, un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost zărit...

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Pas major pentru digitalizarea administrației
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Pas major pentru digitalizarea administrației

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, alături de primăriile din județ, Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea și utilizarea...

Pas major pentru digitalizarea administrației
Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:42

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos

Marți, 22 septembrie, sunt programate mai multe acțiuni sub mesajul „Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate!”.  ...

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie

Un urs a fost semnalat în seara zilei de 21 septembrie, în Baia Sprie, pe strada George Coșbuc, în zona ultimelor case. Prezența animalului a...

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România