Ascultă Radio România Cluj Live

Cum a căzut zidul Berlinului din greșeală

Căderea zidului berlinez la 9 noiembrie 1989 marchează nu doar eșecul lamentabil al experienței RDG-iste, ci și sfârșitul divizării Germaniei. Împlinirea unui sfert de secol de la căderea zidului ne face să reflectăm nu doar la anii împărțirii est-vest, ci și la paradoxurile istroriei. În cazul de față, puțini sunt aceia care își amintesc faptul că zidul Berlinului a căzut exact acum 25 de ani…din greșeală.

Cum a căzut zidul Berlinului din greșeală

Articol editat de , 9 noiembrie 2014, 12:34 / actualizat: 11 noiembrie 2014, 12:04

Atmosfera în RDG-ul sfîrșitului de an 1989 era tensionată și exuberatntă deopotrivă. Tensionată, fiindcă regimul lui Erich Honecker simțea că sfârșitul este aproape, dând măsura propriei fosilizări și incompetențe. Exuberantă, pe de altă parte, pentru de câteva săptămâni germanii din est protestau pașnic în fiecare seară pe străzile marilor orașe. Una din doleanțele fundamentale: dreptul de a călători liber, oriunde și oricând.

Spre deosebire de vest-germani sau alți cetățeni ai lumii libere, cei din RDG nu puteau călători în vest sau în RFG decât cu aprobări speciale, iar șansele de a le primi erau întotdeauna firave. Tocmai de aceea în toamna lui 1989, cînd Ungaria a deschis granița cu Austria, în jur de 13.000 de turiști din RDG au trecut „dincolo”, ajungând în cele din urmă în RFG. Regimul din Berlinul de est simțea că pierde controlul și în 9 noiembrie a încercat un șiretlic, în speranța că va putea seduce și trimite acasă de pe străzi pe cei care doreau libertate și democrație, ca în vest.

În 9 noiembrie 1989 a avut loc o şedinţă a Comitetului Central al Partidului Comunist Est-German. La această şedinţă a fost dezbătut, printre altele, un nou proiect de lege privind călătoriile în străinătate. Deşi acestea urmau a fi înlesnite, proiectul de lege conţinea totuși o serie de restricţii, şi urma să fie publicat abia a doua zi. Günter Schabowski, purtătorul de cuvânt al Biroului Politic al Partidului Comunist Est-German (SED), a primit însărcinarea ca, în cadrul unei conferinţe de presă, programată pentru 9 noiembrie 1989, orele 18.00, să prezinte jurnaliştilor noul proiect de lege. Dar Schabowski nu participase la dezbaterea, în Comitetul Central, a respectivului proiect, şi nici nu cunoştea bine conţinutul său. La conferinţa de presă, timp de aproape o oră a vorbit mult, dar n-a spus nimic, ca de obicei. Abia cu câteva minute înainte de încheiere a abordat problema călătoriilor, însă numai în linii generale. Enervat de lipsa de conţinut a celor spuse, jurnalistul italian Riccardo Ehrmann,  corespondentul agenției ANSA, l-a întrebat pe Schabowski dacă nu este şi el de părere că legea călătoriilor în străinătate adoptată la 6 noiembrie, deci cu trei zile înaintea conferinţei de presă la care asista, este defectuoasă. Răspunzându-i, Schabowski a scos din geantă un bilet cu textul noului proiect de lege, dându-i citire. În text se spune că cei care vor să călătorească în străinătate nu mai trebuie să îndeplinească  anumite condiţii atât de stricte şi că pe viitor termenele de aprobare a călătoriilorvor fi “scurte”. După ce a terminat cititul textului, reporterul ziarului vest-german BILD, Peter Brinkmann, l-a întrebat pe Schabowski: “Dar asta când întră în vigoare?” Întrebare la care Schabowski, confuz, răspunde, înventând: “După câte ştiu eu, asta întră în vigoare imediat, neîntârziat.”

Nici vorbă să fi fost așa. Însă conferinţa de presă a fost transmisă în direct de mai multe posturi de radio şi televiziune, printre ele și televziunea est-germană DDR-F1. Imediat după încheiere, cei care au urmarit-o în faţa micului ecran s-au îndreptat entuziaști  spre punctele de trecere din est spre vest. Grănicerii de la zid, neavând niciun ordin, au refuzat inițial să le permită să treacă “dincolo”. Dar, văzând că mulţimea devenea din ce în ce mai mare şi auzind strigătele “Tor auf! Tor auf!”, deci “Deschideţi poarta! Deschideţi poarta!”, au cedat în cele din urmă. Așa a căzut zidul Berlinului. Dintr-o greșeală a lui Schabowski.

Astăzi la Berlin, după un sfert de secol, cu greu mai poți distinge dacă ești în est sau vest. Oricum, ce mai contează? Câteva frangmente ale zidului au rămas ici și colo, pentru ca generațiile care nu l-au prins în picioare să nu uite.  Din când în când, pe asfaltul bulevardelor Berlinului poți vedea o fâșie de granit care se prelinge pe pe un trotuar pe altul, urmând zidul care trecuse cândva pe acolo. Pe ea scrie Berliner Mauer 1961-1989. Semn că, mai devreme sau mai târziu, toate zidurile cad. Rămâne însă urma…

Cristian Ivaneș

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
S-a deschis primul magazin al untului
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 12:00

O nouă speranță pentru sănătatea creierului

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au dezvoltat un spray nazal care ar putea încetini îmbătrânirea creierului.   Timp de...

O nouă speranță pentru sănătatea creierului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice

O fobie nu înseamnă doar o teamă puternică, ci o stare intensă şi persistentă de anxietate provocată de un obiect sau o situaţie care...

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice
Diverse sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:00

Cât ar trebui să dureze, de fapt, un duș?

Pentru multe persoane, duşul este una dintre plăcerile zilei, însă experţii susţin că durata acestuia este adesea prea mare.   Dr. Pablo...

Cât ar trebui să dureze, de fapt, un duș?