De la mâna întinsă, la glonț

Era într-o luni seara, iar la Tel Aviv vremea începutului de noiembrie e încă blândă. Primul ministru Yitzhak Rabin tocmai participase la un miting de susținere a politicii sale de pace cu palestinienii. Părea atunci, în 1995, că rezolvarea conflictului din orientul mijlociu este posibilă și chiar realizabilă curând…

Articol editat de , 4 noiembrie 2014, 04:47 / actualizat: 11 noiembrie 2014, 12:05

Cu doi ani înainte, Rabin încheiase cu Organizația pentru eliberarea Palestinei (OEP) acordul secret de la Oslo, o înțelegere generală, în cadrul căreia urmau să fie discutate și rezolvate toate chestiunile legate de raporturile israeliano-palestiniene. Apoi, tot în 1993, cu un Bill Clinton radios alături, Arafat și Rabin semnau la Washington acordul în mod formal, într-o ceremonie publică, aprinzând optimismul întregii lumi. Era pentru prima dată când Arafat strângea mâna unui prim ministru israelian. Acordul de la Oslo au stabilit un context nesperat pentru relațiile viitoare între cele două părți. Ele stipulau înființarea Autorității Naționale Palestiniene. Aceasta urma să aibă responsibilitatea administrării teritoriului aflat sub controlul său. Acordul a cerut și retragerea armatei israeliene din părți ale Fâșiei Gaza și ale Cisiordaniei.

Se anticipa că acest aranjament va dura o perioadă de cinci ani, timp în care se va negocia un acord permanent, începând cu luna mai 1996. La 9 septembrie 1993, într-un schimb de scrisori, Arafat și Rabin mai făceau un pas istoric spre reconciliere. Organizația pentru eliberarea Palestinei recunoștea dreptul de a exista al Israelului, iar, în răspunsul său din aceeași zi, Rabin recunoștea OEP ca reprezentatnt legitim al poporului palestinian.

Decenii de conflict sângeros aveau oare să se încheie atât se simplu și atât de firesc? Nici nu e de miare că Premiul Nobel pentru pace din 1994 a fost acordat lui Rabin, ministrului său de exerne, Shimon Peres, și lui Yasser Arafat. Părea că lumea devine mai bună. Reînvia speranța.

4 noiembrie 1995, luni seara. Primul ministru încheiase mitingul și se pregătea să plece în apaluzele mulțimii. Pacea era apropape, mai aproape ca niciodată, negociată de el, fostul comandant al Tzahal, armatei israeliene, în războiul se șase zile din 1967. Acum avea 73 de ani și devenise poate cel mai popular prim-ministru de la David Ben Gurion încoace. Apoi trei focuri de armă sfâșie aerul cald. Rabin cade la pământ și va muri la spital în jumătate de oră…Asasinul, Ygal Amir, un extremist evreu anti-arab, care se răzbuna astfel pe acordul semnat de Rabin cu palestinienii, va fi  condamnat mai târziu la închisoare pe viață.

Au trecut de atunci 19 ani. Conflictul israeliano-palestinian nu s-a încheiat atunci, iar astăzi pacea pare mai îndepărtată decât oricând. Pentru acea strângere de mână Yitzhak Rabin a plătit cu viața. Viitorul și istoria vor arăta și judeca dacă sacrificiul său a meritat…

Cristian Ivaneș