Tainica putere a cristalelor de cuarţ

Această prezentare necesită JavaScript.

Articol editat de Carmen Sas, 30 octombrie 2014, 18:00 / actualizat: 31 octombrie 2014, 9:05

Nu m-am întrebat dintotdeauna de ce sînt preţioase pietrele preţioase. Cumva eram obişnuită cu existenţa lor. Le întâlnisem în copilărie mai ales, căci nu cred să existe vreun basm în care să nu fie vorba măcar despre vreo tichie de mărgăritar, despre vreo mantie bătută cu nestemate, despre conduri sau ineluşe fermecate care confereau puteri extraordinare eroului numai prin simpla răsucire a pietricelei preţioase.

Mai apoi am văzut coroane de regi, regine şi domniţe, sceptre, globuri de cristal în care vrăjitoare mai mult sau mai puţin înzestrate citeau viitorul, am aflat despre comori furate de piraţi în care nu exista să nu fie vorba şi despre un sipet plin cu rubine, smaralde, safire, perle sau briliante. S-au scris romane de aventuri şi s-au făcut filme celebre, dar uite că tot nu ştim ce le-am putea răspunde copiilor dacă ne-ar întreba de ce sunt preţioase pietrele preţioase. Poate că le-am putea spune că sunt atît de căutate pentru că sunt rare şi pentru că trebuie să cobori în adâncul pământului ca să le gaseşti, numai că şirul întrebărilor ar continua pînă când, cu siguranţă, nu am şti ce să le mai răspundem şi i-am trimite scurt să-şi facă temele, mai bine decît să pună întrebări aiuritoare. Sau poate că le-am spune: „las’ că o să mai creşti şi o să afli tu!”.

Numai că, în sinea noastră, întrebarea va ramâne şi vom constata uimiţi că, de fapt, nu ne-am întrebat niciodată de ce sînt preţioase pietrele preţioase. Şi uite-aşa am ajuns la ceea ce am de gând să vă spun despre tema zilei, ca să zic aşa: cristalele şi, în special cuarţul.

Sunt convinsă că-mi veţi spune: „bine, bine, dar de unde şi până unde e banalul cuarţ chiar atît de preţios?”. Şi cumva aţi avea dreptate, că doar ce e cuarţul? Nimic altceva decît  dioxid de silciu(SiO2), adică obişnuitul nisip de la malul mării, de exemplu. Iar atunci am să vă aduc aminte că vetustele de acum ceasuri cu cuarţ, microfonul, telefonul, fibra optică, calculatorul, laserul şi încă multe alte lucruri pe care am ajuns să le folosim în fiecare zi, toate conţin, într-o formă sau alta, cuarţ. De ce? Pur şi simplu pentru că obişnuitul cuarţ este cel mai puternic amplificator energetic şi curativ de pe planetă, iar asta se întîmplă datorită structurii cristaline regulate, datorită căreia un mic cristal atrage, înmagazinează, eliberează şi reglează energia, generează electromagnetism şi disipă electricitatea statică. Şi toate astea le spun cercetătorii, nu doar noi. Spre exemplu, cînd acele de acupunctură sînt încastrate în cuarţ, efectele lor cresc cu 10%, iar fotografiile Kirlian au arătat că atunci cînd o persoană ţine în mână un cristal de cuarţ, aceasta îşi dublează aura. Vi se mai pare banal cuarţul? Eu cred că nu:).

Iar acesta e doar începutul, pentru că acum e rîndul aventurierilor paranormalului să vă spună ce poate face un cristal. Aşa că ei vă vor spune că, în plan spiritual, cuarţul acţionează la un nivel vibraţional în acord cu necesităţile energetice specifice ale persoanei care efectuează o activitate spirituală, că este un purificator subtil al sufletului, conectând dimensiunile fizice cu cele spirituale, că favorizează concentrarea şi deblochează memoria şi că înmagazinează informaţia precum un computer natural, fiind, de fapt, un fel de bibliotecă spirituală cu acces liber. Deci ne întoarcem iarăşi la ştiinţă, ca să nu credeţi că batem cîmpii cu graţie:), pentru că, în 2012, cercetătorii de la Hitachi au anunţat că au reuşit să inscripţioneze milioane de informaţii binare pe o „folie” de … cuarţ de 2 mm grosime şi 2 cm lungime şi lăţime, informaţii care pot fi citite cu un microscop optic obişnuit, conectat la un computer dotat cu un software care „înţelege” acest cod binar, că acest cip rezistă la majoritatea substanţelor chimice dăunătoare, nu este afectat de undele radio, poate fi expus la temperaturi de pînă la 1000 grade Celsius fără să fie afectat şi că, practic, din punctul nostru de vedere, are durată de utilizare nelimitată.

Nici cercetătorii din Marea Britanie nu s-au lăsat mai prejos şi în 2013, la Universitatea din Southampton, au creat un dispozitiv de stocare ce pare desprins din serialele SF, pe care l-au numit, desigur „Superman memory crystal”, că nu era să uite de super-eroul doborât de nu mai puţin celebrele cristale verzi de kryptonit, deşi personal nu înţeleg de ce, că doar erau cristale de pe propria planetă şi din punctul meu de vedere n-ar fi avut de ce să-i facă rău, dar, de!, fără un pic de dramă, cum ar mai fi interesantă şi hollywood-iană povestea:). Evident, v-am lăsat un pic să respiraţi adânc:), ca să puteţi înţelege despre ce este vorba, adică: s-a inventat o memorie optică penta-dimensională, dovedindu-se experimental posibilitatea de înregistrare cu viteză foarte mare(femtosecunde) a datelor în sticlă nanostructurată, cu laser, care creează nano-structuri auto-asamblate din cuarţ topit, că aceasta are o capacitate care o depăşeşte pe cea a Blu-Ray-ului de 2800 de ori şi că durata de utilizare este practic nelimitată. Uluitor, nu-i aşa?

Dar ceea este şi mai uluitor este faptul că da, până şi noi, fiinţele umane suntem dotate cu cristale de cuarţ, n-o să credeţi unde: în misterioasa glandă pineală. Acolo, în interiorul ei există între 3 şi 5 micuţe cristale de cremnit, dioxid de siliciu de fapt (pe care l-au numit în acest fel deoarece fiind generat de corpul uman, să poată fi deosebit de cel generat de natură în vorbirea curentă), în care pare-se că ar fi înmagazinate toate datele personale şi am să vă rog să începeţi să căutaţi, să citiţi şi să înţelegeţi ce înseamnă asta. Am să închei acest articol la fel cum am început, adică tot cu o întrebare: aţi auzit de uluitoarea mină Naica din statul mexican Chihuahua, descoperită în anul 2000? Dacă nu, o să vă spunem tot noi: este plasată la o adîncime de 304 metri şi în ea se află cele mai mari cristale naturale din lume, cu lungimi de peste 11 metri şi grosimi de 4 metri, avînd greutăţi de peste 55 de tone, iar procesul de cristalizare s-a produs foarte rapid, datorită excesului de carbonat de calciu, spun geologii. Însă întrebarea era alta, nu dacă aţi auzit sau nu de Naica. Legând toate cele pe care le-am aflat despre cuarţ între ele, eu una, nu pot să nu mă întreb următoarele: dacă o bucăţică de cuarţ poate stoca milioane de informaţii, oare câte informaţii vor fi fiind înmagazinate în giganticele cristale de la Naica? Oare ce conţin informaţiile acelea? Poate întreaga istorie a planetei? Oare vom fi în stare vreodată să le decriptăm? Dar de ce a planeta a considerat necesar să „salveze” aceste informaţii? Trebuia să se întîmple ceva în celebrul an 2012, cum prevestea calendarul maya? Sau poate urmează să se întâmple? Aş mai avea întrebări, dar eu mă opresc aici, vă las pe voi să continuaţi şi, cine ştie, poate vreunul dintre voi va găsi răspunsuri şi ni le veţi spune şi nouă. Dar până atunci puteţi admira superba peşteră a cristalelor de la Naica, în timp ce ascultaţi negreşit Radio Cluj:).

Această prezentare necesită JavaScript.

Anca Manuela Mureşan