„Am dat cu banul. Şi amândoi am trişat!”
O lansare de carte cu poetul Ion Mureşan şi prozatorul Alexandru Vlad în rolurile principale are toate ingredientele pentru un eveniment literar memorabil: invitaţi de marcă, umor, cuvinte de duh, spontaneitate, culoare şi, mai ales, public numeros. Luni, 27 octombrie, la Librăria Book Corner, cei doi şi-au prezentat cele mai recente cărţi: Oglinda aburită şi Cenuşă în buzunare, ambele apărute la editura bistriţeană Charmides, patronată de cunoscutul om de cultură Gavril Ţărmure. Despre cele două volume şi autorii lor au vorbit Irina Petraş, Horea Poenar şi Ştefan Baghiu, într-un dialog moderat de Valentin Derevlean. Dacă în Oglinda aburită Ion Mureşan ne propune o serie de „eseuri conversaţionale”, spicuite din însemnările poetului devenit ziarist, în Cenuşă în buzunare, Alexandru Vlad adună o parte dintre prozele lui scurte publicate de-a lungul anilor.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 28 octombrie 2014, 12:01 / actualizat: 28 octombrie 2014, 19:46
O lansare de carte cu poetul Ion Mureşan şi prozatorul Alexandru Vlad în rolurile principale are toate ingredientele pentru un eveniment literar memorabil: invitaţi de marcă, umor, cuvinte de duh, spontaneitate, culoare şi, mai ales, public numeros. Luni, 27 octombrie, la Librăria Book Corner, cei doi şi-au prezentat cele mai recente cărţi: Oglinda aburită şi Cenuşă în buzunare, ambele apărute la editura bistriţeană Charmides, patronată de cunoscutul om de cultură Gavril Ţărmure. Despre cele două volume şi autorii lor au vorbit Irina Petraş, Horea Poenar şi Ştefan Baghiu, într-un dialog moderat de Valentin Derevlean. Dacă în Oglinda aburită Ion Mureşan ne propune o serie de „eseuri conversaţionale”, spicuite din însemnările poetului devenit ziarist, în Cenuşă în buzunare, Alexandru Vlad adună o parte dintre prozele lui scurte publicate de-a lungul anilor.
„Am un roman la care lucrez şi care va fi gata anul viitor. Şi ca nu cumva să mă uite lumea până atunci, am hotărât să umplu intervalul, cu ce altceva decât cu o antologie de proză din volumele vechi pe care acum le ofer unei noi lecturi. Selecţia a fost foarte dificilă. Pur şi simplu, după 30 de ani de pauză, n-am mai înţeles modul în care scriam. Între timp, stilistica mea se schimbase, aşa că am ales din fiecare volum acele proze lipsite de aburii stilistici pe care ne obliga comunismul să-i punem, în aşa fel încât să nu se vadă ce e dedesubt. Am ales prozele care aveau mai multe dialoguri, situaţii certe, multă imagine şi mai puţină proză vorbită, mai puţin text teoretic”, ne-a mărturisit prozatorul Alexandru Vlad.
La rândul său, poetul Ion Mureşan a ţinut să puncteze: „Această carte îmi asigură o coerenţă a unor ani buni din viaţă şi din scris. Poezie scriu mai rar. Aceste texte le-am scris aproape zilnic , pe colţuri de mese din cârciumă, multe din ele, şi acum a venit vremea să dovedesc că am trăit în toţi anii aceştia care s-au scurs”.
De-a dreptul savuroase au fost, spre finalul lansării, intervenţiile celor doi scriitori a căror prietenie a devenit proverbială în lumea literară.
Ion Mureşan: „De ce trebuie să-l citiţi pe Alexandru Vlad? În primul rând pentru că scrie mult mai bine decât mine. El scrie aşa cum aş vrea eu să scriu. Frazele lui sunt teribil de exacte, fiecare cuvânt este la locul lui. Până la urmă este ceva în preajma poeziei. Sigur, şi pentru că suntem prieteni trebuie să-l citiţi! Eu i-am oferit şi loc de veci la mine în cimitir, la Vultureni, nu vrea să profite, n-am înţeles de ce… Sigur, cât mai târziu posibil… Ce-i drept, şi el mi-a oferit acelaşi privilegiu la el în sat”.
Alexandru Vlad: „Multă lume ne confundă. Ştiu eu, avem bărbi amândoi, am albit împreună, avem aceeaşi statură. Până şi ministrul Culturii, care ne cunoaşte pe amândoi, mi-a spus: bună ziua, domnu’ Mureşan! Dan C. Mihăilescu a vorbit cu Ion Mureşan crezând că este Alexandru Vlad. De fapt, noi suntem prieteni pentru că, în teribila neîncredere dintre noi, trebuie să ne ţinem tot timpul sub supraveghere reciprocă. Totul a început clar şi precis într-o zi prin 76 când venea la Anticariatul unde lucram şi îmi cerea cărţi de poezie, de filozofie, de proză. Şi-am zis: aşa nu merge. Şi-am ieşit amândoi în piaţă, pe pietrişul din faţa statuii, şi-am zis: ce vrei tu să faci în viaţă? Eu vreau să scriu poezie şi tu o să scrii proză. Chiar aşa? Tu hotărăşti? Uite, dăm cu banul. Pajura e poezia şi capul e proza. Bine. Şi-a dat poetul cu moneda. Şi-a căzut capul. M-am uitat pe sus cum trecea o pasăre şi până atunci a profitat şi-a întors moneda. Mi-a spus: acuma dă tu. Am dat eu şi-a ieşit pajură. Atunci a fost înţelegător, şi-a legat un şiret şi, până când s-a ridicat, am întors eu moneda”.
Dan Moşoiu
